Closer to the Moon

admin 21/05/2024 Comedie, Dramă, Filme românești 1 Comment 285 Views

Cel mai bun film românesc – Gopo – Ediția 2015

Avem de-a face cu un film aparte, Closer to the Moon, regizat de Nae Caranfil, producție care a distrus concurența, câștigând 9 din cele 12 categorii la care a fost nominalizată.

Doar la actorie a plecat cu mâna goală.

🎬 Closer to the Moon – Premisă 📖

Anul este 1959, comunismul la putere, iar Virgil (Harry Lloyd) este un tânăr care încă nu și-a găsit drumul în viață.

Într-o zi asistă la turnarea unui film care implică un jaf la bancă și este fermecat de această lume și vrea să pătrundă în universul cinematografiei.

Cum-necum, se lipește de un regizor și trece un an, timp în care Virgil a ajuns cameraman și următoarea lui misiune vine la pachet cu o mare surpriză.

Filmul pe care îl văzuse cu un an înainte a fost o spargere reală, iar vinovații au fost prinși și condamnați la moarte prin împușcare.

Nu înainte însă de a fi realizată o reconstituire a acelui act criminal la care sunt invitați chiar deținuții în frunte cu Max (Mark Strong – Tár) și Alice (Vera Farmiga – The commuter).

Și Virgil trebuie să documenteze vizual tot ce se petrece.

💭 Closer to the Moon – Comentariu 🍿

Dacă am comentat în sens negativ la Kingdom of Judas alegerea ca filmul să fie vorbit în engleză, trebuie să o fac și aici, chiar dacă am înțeles motivele din spatele acestei decizii.

Dar nu a avut niciun impact pozitiv, din contră, a ciuntit mult din realismul evenimentelor.

A fost straniu să aud personaje românești, cu nume românești, într-un oraș românesc, vorbind în engleză și pocind în cel mai mare hal denumiri neaoșe.

Măcar a fost o engleză perfectă având în vedere că era limba maternă actorilor, doar că nu s-a potrivit deloc în peisaj. Și cu siguranță s-a pierdut mult din farmecul infinit al limbii noastre, cea atât de plină de expresii originale.

Să n-auzi tu o împreunare intempestivă cu tot arborele genealogic veștejit al dătătoarei tale de viață? Păi se poate?

Nu m-am informat, dar nu pot decât să presupun că a fost ceva impus de cei care au sărit cu banul, sperând că astfel filmul va genera încasări substanțiale peste hotare.

Din ce am găsit, a fost jale și dezastru, la un buget de 5 milioane de dolari a avut încasări în România de sub 114.000 dolari (conform Cinemagia) și în străinătate de sub 5.400 de dolari. Dacă era în română poate ar fi atras mai mult atenția publicului de la noi.

Hai că am tocat prea multe cuvinte pe un singur aspect, așa că trec la povestea care, culmea, la fel ca Restul e tăcere, se bazează pe fapte reale și gravitează în jurul unui film, acel jaf a existat, la fel ca reconstituirea.

Tonul abordat de scenariu este unul parcă prea hazliu, mi s-a părut olecuță superficial, nu a tratat pe îndelete subiectul care era și este unul fascinant datorită ideii fâșnețe din spatele acelui jaf.

Cei cinci care au furat câțiva saci cu bani nu au căutat să se îmbogățească, nici vorbă, au vrut cu totul altceva, să dea un bobârnac regimului, să transmită un mesaj, nu pomenesc mai mult, dar nu este greu să vă imaginați despre ce este vorba.

Însă Nae Caranfil se depărtează prea mult de adevăr, romanțează la greu de putea câștiga fără probleme Crizantema de Aur, și asta a dăunat cumva experienței.

Mai știu și eu câte ceva despre banda Ioanid, cea pe care se bazează filmul, și personajele prezentate aici nu aveau nicio treabă cu contrapartidele din realitate.

De fapt, chiar genericul de final prezintă extrase din reconstituirea originală și se observă instantaneu cât de frapantă este diferența dintre filmul de aici și cel de atunci.

Nici nu pot spune că este o producție rea, din contră, am găsit-o interesantă și captivantă în ciuda unor defecte, pentru că este bine realizată din toate punctele de vedere, și aici mă refer și la sunet.

Vizual arată excelent, chiar zici că ne-a transportat direct în acea perioadă, nu m-a enervat cu secvențe lungi inutile, cadrarea scenelor este perfectă, imaginea nu este mohorâtă și deprimantă și nimeni nu se caută la prostată.

Ce să mai, cred că este unul dintre filmele autohtone care se prezintă aproape ireproșabil din acest punct de vedere, chiar poți să-i pui ștampilă de Hollywood.

Am zis aproape ireproșabil pentru că m-au zgândărit pe creier niște tablouri electrice ce părea a fi moderne și lipsa totală a zăpezii din iarna lui 1959.

Nu zic că am dreptate, că n-am cunoștințele vaste ale lui Busu să știu cum a fost vremea atunci, cine știe, o fi fost vreme tropicală atunci,

Și marea bombă vine acum, se aude extraordinar. Și nu o zic pentru că am avut acces și la subtitrare, chiar am închis ochii să-mi dau seama dacă aud bine și fără să citesc.

Sună ilogic ce am scris, dar când este sunetul prost și citești cuvintele ai senzația că auzi bine. Și timp de 5 minute pe orbește nu am pierdut niciun cuvânt.

Actoria este jos pălăria, cred că jurații de la Gopo de ai naibii nu au dat statuetele celor din distribuție, să nu ofere satisfacție unor străini.

Să fim serioși, oricât de buni sunt ai noștri, nu se compară cu Mark Strong și Vera Farmiga.

Creștea pipota-n mâine când îi vedeam pe ecran, eram atât de mândru că participă la o producție românească de zici că eu făcusem filmul sau că mă adoptaseră în familiile lor.

Trebuie să fiți foarte atenție să nu ratați și alte figuri cunoscute care apar preț de o secundă sau de un cadru, au fost unele surprize plăcute.

Poate că trebuia să fiu mai detaliat în ceea ce privește anumite momente esențiale din poveste, dar dinadins am ales să fiu ambiguu, nedorind să arunc cuvinte superflue care puteau strica filmul.

🏆 Closer to the Moon – Verdict 👍 sau 👎

Aș fi vrut ca povestea să fie una serioasă și să sape mai adânc în teroarea împrăștiată de comunism cu a ei mult hulită și temută Securitate.

Și nu știu de ce a fost aleasă ruta aceasta mai mucalită, că prea glumesc personajele principale chit că știau că le așteaptă o porție zdravănă de fier, dar nu sub formă de vitamine, ci de gloanțe.

Nu le-am găsit a fi construite chiar cum trebuie, în realitate au avut un caracter mai mult decât îndoielnic, nu prea aveai cum să empatizezi cu ele având în vedere trecutul lor.

Lipsește emoția, deși la final se petrece ceea ce era de așteptat, dar n-am simțit acel pumn în plex care să-mi taie respirația și să-mi inunde chipul cu lacrimi.

Este un pic sub Restul e tăcere și, chiar dacă impresionează la nivel tehnic, nu l-am găsit atât de efervescent din punct de vedere narativ, de parcă lui Nae Caranfil i-a fost teamă să fie mai incisiv.

În atare condiții, m-a convins să subtilizez doar 7 saci cu bani.