Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
În 1985 apărea Clue, o comedie misterioasă bazată pe jocul cu același nume.
🎬 Clue – Premisă 🕮
Într-o seară întunecoasă, într-un castel ponosit, un majordom, pe numele său Wadsworth (Tim Curry – Home alone 2), face ultimele pregătiri pentru o cină cu mulți invitați.
Aceștia sosesc rând pe rând, intrigați de această șuetă enigmatică unde prezența este asigurată de primirea unei scrisori.
Odată strânsă toată trupa, începe dineul servit de Yvette (Colleen Camp – Die hard with a vengeance) care ațâță imaginația unora dintre personaje.
Pare-se că toți au fost adunați laolaltă pentru că au ceva în comun, cineva îi șantajează, fie că lucrează la ONU, fie că sunt colonei în rezervă, fie neveste de politicieni, toți au ceva de ascuns.
Ce nu poate ascunde filmul este primul cadavru, deoarece nu durează mult și cineva cade la datorie, trimis fiind să cânte îngerilor sau, dimpotrivă, să urle de durere în cazanele încinse ale iadului.
Cine să fie criminalul, cine oare?
De asta se numește filmul Clue, pentru că noi, cei care privim la ecran, trebuie să analizăm indiciile și să descoperim făptașul.
💭 Clue – Comentariu 🍿
Marele avantaj al filmului este distribuția grozavă pentru acele vremuri.
Iese în evidență Tim Curry a cărui interpretare actoricească este de senzație, în special în partea finală a producției, chiar dacă omor suspansul, menționez că este absolut fenomenal.
Scenariul în sine nu-i vreo mare reușită din punct de vedere al originalității, abordează clasicul gen whodunnit, iar povestea nu a excelat în ceea ce privește amănuntele puse la dispoziție.
Poți să te chiorăști de zece ori la ceea ce vezi, că n-ai șanse reale să descoperi adevărul care este servit pe tavă în actul trei.
Dar în acest film nu intelectualitatea este elementul central pe care se bazează construcția narativă, ci umorul născut din interacțiunile personajelor prefăcute care una zic, alta fac.
Sau una fac, alta recunosc, de este greu spre imposibil să îți dai seama ce hram poartă fiecare și ce intenții ascund sub mutrele inocente de bebeluși abia scoși din maternitate.
Ritmul crește exponențial cu fiecare fel de mâncare adus la masă de focoasa servitoare (posibil cel mai sexy costum de gen din câte am văzut) și când atinge viteza de croazieră să te ții nenică de ceva că te ia valul.
Pe măsură ce numărul cadavrelor crește și tot crește, atmosfera devine, simultan, tot mai amuzantă și tot mai sinistră pentru că personajele încep să dea din colț în colți când își dau seama că nu mai este de glumă.
Nu pentru ele, că nu le arde de așa ceva, ci pentru mine a fost ilar să le văd cum zburătăcesc verbal încercând să se scoată izmană curată și să dea vina pe alții.
Dacă pui laolaltă vorbele lor reiese că toți sunt inocenți, dar toți culpabili.
Clue nu este deloc un film serios, vrea să fie un fel de Hercule Poirot, dar pus pe șotii, idee întărită și finalul care este precum cafeaua, trei într-unul.
Așa că nu este cazul să vă așezați pălăria de detectiv pe cap și să vă înfigeți pipa într-un colț al gurii în încercarea de a desluși nebuloasa care învăluie atâtea morți, că pică oamenii mai ceva ca țânțarii după ce-s parfumați cu insecticid.
Mai mult am râs cu poftă decât să-mi fi pus la grea treabă neuronii care primesc 90 de minute de concediu de odihnă pe nepusă masă.
Nu că-i filmul idiot sau lipsit de sens, ci pentru că nu prea ai ce să investighezi că totu-i haotic, dar un haos bun, și singura activitate rămasă este aceea să te distrezi pe cinste.
Asta și pentru că pe parcurs devine destul de previzibil, când toți sunt arătați cu degetul este evident cine este capul răutăților.
Personajele se perindă prin peisaj într-un ritm amețitor, care de care mai fistichii și colorate prin micile roluri împărțite de un scenariu zglobiu care n-are deloc stare.
Toți cei prezenți pe ecran sunt clișee ambulante, portretizând tipologii clare și unidimensionale de oameni, neavând personalități complexe, dar fix asta și-a dorit scenariul.
Dacă m-aș întinde mai mult decât este cazul cu interpretările simbolice, aproape că aș putea spune că am regăsit câte un păcat capital în fiecare personaj.
Dar poate că sunt prea biblic cu o comedie ușurică realizată doar cu scopul de a ne relaxa.
🏆 Clue – Verdict 👍 sau 👎
Nu-i vreo mare capodoperă, pe alocuri filmul este și misogin-sexist, contrar curentului actual, dar nu m-a deranjat deloc, că nu-s genul care să răcesc rapid la plămâni din cauza asta.
Povestea aproape că nici nu există, se rezumă doar la câteva personaje care se flutură dintr-o cameră în alta bombardându-ne cu idei și scenarii despre ceea ce s-a întâmplat.
Iar finalul este probabil cel mai lung capitol de film în care ni se explică pe îndelete toată tărășenia cu lux de amănunte, dar într-un stil al dracului de jucăuș.
Mi-a făcut plăcere să revăd câteva nume sonore într-ale actoriei precum Madeline Kahn (History of the world: Part I) sau Christopher Lloyd (Back to the future), dar nimeni nu se ridică la nivelul exuberanței lui Tim Curry care face un rol memorabil, aproape de cel al clovnului Pennywise din serialul It.
Cum Clue mi-a oferit o doză zdravănă de distracție, am să trec cu vederea lipsa coerenței poveștii, și sper să primesc o scrisoare pentru că vreau să devin al 8-lea invitat la cină.
(4 / 5)
