Crash

Crash2005

Din ce am auzit, Crash (regie Paul Haggis) ar fi printre cele mai hulite câștigătoare de premii Oscar, că aparent nu ar fi meritat titlul de cel mai bun film al anului.

Cum este prima oară când îl văd, eram curios să-mi formez propria opinie.

 

🎬 Crash – Premisă 🕮

Nici nu știu ce să pomenesc despre poveste că dacă m-aș apuca să o disec ca la carte aș scrie cât pentru două-trei articole deoarece este una complexă.

Are foarte multe personaje care-și duc viața într-un Los Angeles turbulent și, la prima vedere, nu au legătură între ele.

Într-o parte Graham (Don Cheadle – No sudden move) investighează moartea unui tânăr împușcat.

În altă parte niște derbedei în frunte cu Anthony (Ludacris) fură de pe unde apucă.

Apoi îl avem pe procurorul Rick (Brendan Fraser – The whale) care are de rezolvat un caz complicat în care doi copoi s-au împușcat reciproc.

Mai vreți? Că mai am.

Cameron (Terrence Howard – Iron Man), un regizor, și soția lui, Christine (Thandiwe Newton – Solo), sunt busculați de un polițist rasist căruia îi scapă degetele prin orificii necuvenite.

Și toate aceste povestioare ajung, la un moment dat, să se unească într-un tot unitar.

 

💭 Crash – Comentariu 🍿

Fi-mi-ar trupul percheziționat de toți libidinoșii din lume, că nu sunt în stare, momentan, să înțeleg pe îndelete ce s-a petrecut în film.

Scenariul este (aproape) capodoperă, da, uite că am curajul să spun asta.

Reușește să țeasă o pânză narativă incredibil de complexă de până și cei mai mari maeștri păienjeni ar fi geloși pe o asemenea construcție migăloasă.

Bine, există mici găuri pe ici, pe colo, că prea se intersectează destinele unor personaje de zici că locuiesc într-un sătuc uitat de lume, nu în ditamai orașul de aproape 4 milioane de locuitori.

Dar fără ele nu mai avea povestea impactul dorit.

Ce să mai fur din timpul vostru prețios, filmul este despre rasism.

De toate felurile și în toate formele.

Să nu credeți că avem doar albi rasiști care se uită chiorâș și cu aere de superioritate la negri.

Nu, nici vorbă. La rândul lor, unii negri văd în toți albii potențiali asupritori.

Chinezii se burzuluiesc la mexicani, hispanicii se rățoiesc la persani, cei din urmă beștelesc caucazienii.

Practic, este un cerc vicios în care toți oamenii au prejudecăți și se ghidează după stereotipuri.

Ba uneori filmul vine cu câte o palmă zdravănă dată după ceafă care rearanjează ideile superficiale pentru că sunt și albi care vor să înfunde albi pentru că au împușcat un negru.

Dar și negri care vor să scoată basma curată albi, aruncând sub roțile trenului fârtați pe care-i consideră vinovați de ceva anume.

Deci își bazează deciziile pe dreptate, nu pe etnie.

Este un film care întristează pentru că scoate în evidență răutatea omului, indiferent de rasă, această ființă care este capabilă să-și urască semenii din motive absolut puerile.

În funcție de starea emoțională în care te afli când vezi filmul îl poți interpreta în două feluri.

Fie ești jovial și îl vezi ca pe-o lecție anti-rasism, găsind bunătate în orice persoană.

Fie te afli într-o perioadă mai sumbră și poți să rămâi cu impresia că pelicula încearcă să spele imaginea rasiștilor.

Și sincer, niciuna dintre interpretări nu poate fi considerată greșită, dar nici corectă în totalitate.

Crash

 

Povestea se scaldă într-un gri aflat la mijlocul distanței dintre alb și negru, dovedind că în fiecare din noi există atât un înger imaculat, cât și un drac încornorat.

Fără să dau spoilere, mai nimic nu este ceea ce crezi la prima vedere.

Personaje pe care le etichetezi într-un fel îți vor demonstra contrariul.

Dar, în același timp, aproape totul este ceea ce crezi la prima vedere pentru că multe suspiciuni ți se vor adeveri.

Pe mine m-a luat de cap tot încercând să văd ordine în evenimente și să-mi clarific sentimentele pe care le nutream pentru nenumăratele personaje implicate în acest film.

Având în vedere faptul că-s extrem de multe, este oarecum de înțeles de ce nimeni nu a strălucit pe partea interpretativă pentru că nu a existat un rol principal.

Mai degrabă toți au avut partituri secundare de câteva minute, nu știu cum a scăpat printre gratii actoria lui Kevin Dillon (Asteroid City), singurul care a primit nominalizare pentru rol secundar.

M-a enervat la culme o secvență care m-a făcut să jelesc de pomană pentru că este parșivă, dar mai mult din vina mea, că trebuia să fiu atent anterior la un anume aspect.

Dacă o făceam, salvam câteva lacrimi. Dar cine naiba să se ducă cu gândul până acolo?

 

🏆 Crash – Verdict 👍 sau 👎?

Zisei la un moment dat că te bagă-n pat cu tristețea, dar uitai să menționez că este și înălțător pentru că vine cu fapte de bine, care mai mici, care mai salvatoare de vieți.

De aceea nu știu dacă anumite personaje sunt de admirat sau de hulit.

Sau ambele simultan.

În mod cert, este un film care te pune pe gânduri și te face să te simți vinovat pentru că, și nu trebuie să ne dăm imaculați, am gândit și noi strâmb la fel ca unele personaje.

Fără să ne dăm seama, aproape pavlovian, suntem toți niște pui de rasiști, chiar dacă uneori fără intenție, ceea ce demonstrează că mai avem mult de muncă în eradicarea acestui flagel comportamental.

Și când zic că avem, mă refer la noi, ca umanitate, că filmul este echidistant, nu arată pe nimeni în particular cu degetul, ci acuză pe toată lumea, că nimeni nu-i sfânt în acest compartiment.

Merge pe principiul: Ah, voi negrilor vă văitați de brutalitatea poliției albe? Aveți dreptate, nimic de comentat, huoo, să le fie rușine. Da` și voi sunteți campioni mondiali la ilegalități, învățați mai întâi să furați, apoi să vorbiți.

Dacă ar fi lansat azi fix în această formă ar fi hulit pentru egalitatea deplină cu care tratează personajele pentru că scoate în evidență aspecte care ar deranja anumite categorii de oameni care se consideră „mai egale‟ decât altele în drepturi, dar nu și în obligații.

Forțează destul de mult congruența micilor povestioare, fiind cam greu de înghițit potrivelile halucinante cu probabilități mai mici ca un câștig loto fabulos.

Însă este brutal și nefiltrat cu mesajul său adresat societății în integralitatea ei și iată-mă aici, prezent la datorie, conchizând că mi-a plăcut extrem de mult filmul.

Asta deși nu mă așteptam, având în vedere epitetele deloc măgulitoare pe care le-am auzit despre el.

Așadar, până și eu am picat în capcana clișeului de a judeca o carte după copertă, fără să o citesc în prealabil pentru că nu mă așteptam să mă impresioneze, luându-mă după gura lumii.

Îmi fac mea culpa și mă pregătesc sufletește că am de muncă, vreau să repar 9 broaște de ușă.

De final, mai rămâne să menționez celelalte două premii Oscar câștigate, pentru cel mai bun scenariu original (Paul Haggis – l-a ratat cu un an urmă cu Million dollar baby, dar l-a luat aici) și cel mai bun montaj (Hughes Winborne).

Cam puțintele statuete, dar a fost o concurență serioasă în acel an, dacă oricare dintre celelalte filme lua marele premiu n-aș fi avut nimic de comentat.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Challengers

Challengers

Am trecut de calificări și am ajuns pe tabloul principal al filmului Challengers, unul care …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *