Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
După 16 ani de la original, pe fir s-a băgat Netflix și așa a apărut Crouching tiger, hidden dragon: Sword of destiny, producție care vrea să replice magia primului film.
🎬 Crouching tiger, hidden dragon: Sword of destiny – Premisă
Trecut-au 18 ani de la evenimentele din Crouching tiger, hidden dragon și Yu Shu Lien (Michelle Yeoh – Everything everywhere all at once), spoilere din primul film, rămasă singură pe lume, se pregătește de-o altă boceală funerară.
Sir Te, personaj important al regiunii, s-a dus să numere cozile vulpii mistice.
Drumul ei către locul îngropăciunii este tulburat de un atac mârșav al unei cete de tâlhari deoarece boss-ul ei nemilos, Hades Dai, vrea celebra sabie Destinul Verde.
Un luptător misterios, Silent Wolf (Donnie Yen – Shock wave) salvează situația, spre disperarea lui Hades Dai care se tirează spășit cu coada din cap între picioare.
Marea problemă este că sabia nu este în posesia lui Shu Lien, ea fiind considerată pierdută.
Doar că surprize, ajunsă la priveghi, Shu Lien află că Green Destiny se află sub acoperișul familiei lui Sir Te, deloc bine protejată, de parcă ar fi un bețigaș pentru urechi.
Și nu doar ea află asta, se pare că vestea s-a propagat imediat pentru că multiple tentative de subtilizare a faimoasei săbii au loc simultan.
💭 Crouching tiger, hidden dragon: Sword of destiny – Comentariu
N-am înțeles existența acestui Crouching tiger, hidden dragon: Sword of destiny în afară de dorința de a profita, mult prea târziu, de o proprietate intelectuală celebră.
Povestea din sequel este absolut leită celui din primul film, lucru extrem de deranjant pentru mine, mai ales că am văzut legate cele două pelicule.
Avem parte de aceleași două povești de dragoste, una matură, experimentată, care știe suișurile și coborâșurile unei vieți grele, și una tânără, încă fragedă, care crede că orice ocheadă mustește a iubire eternă.
Și în centrul poveștii este așezată aceeași sabie mult râvnită de cineva care ar face prăpăd dacă ar pune labele de ea.
Se simte că influența cea mai mare în film o au americanii, o fi limba vorbită mandarina și actorii orientali, dar scenariul este semnat de un american care a crezut că dacă pune ochii pe cărțile din care este filmul inspirat, gata, a priceput cu ce se mănâncă mitologia chinezească.
S-a dus pe apa Yangtze-ului farmecul primului film, aici intervin și niște elemente supranaturale care distrag de la povestea de bază.
Nu mai avem imaginea de basm care a fascinat în Crouching tiger, hidden dragon, totul este mai tern, lipsit de o paletă coloristică sublimă.
Nu suntem fericiți nici cu prea multe elemente wuxia, confruntările sunt mai pământene, chiar dacă tot mai avem ceva plutiri antigravitaționale pe pereți și salturi imponderabile demne de recorduri mondiale.
Și muzica, pfiu, ce nasoală-i coloana sonoră, una repetitivă, cu ritmuri banale, lipsite de orice zvâc, care nu amplifică în niciun fel păruiala cu arte marțiale.
Dar nu pot să fiu atât de otrăvitor la adresa filmului pentru că doar apare și Donnie Yen (Yip Man 4 – The finale) care ne arată de ce este în stare și scenele lui sunt cele care elevează filmul la un nivel satisfăcător.
Eleganța lui în mișcări, ușurința cu care-și seceră adversarii, fluența perfectă a executării schemelor, toate astea au fost de natură să-mi distragă atenția de la o premisă trasă la xerox din primul film.
Și am impresia că înainte de a așeza pe pagină povestea filmului, scenaristul a consumat de prea multe ori The Avengers.
Ori mintea mea a zburdat prea liberă de a făcut asemenea conexiuni, ori chiar primul film The Avengers a fost o muză grasă.
Nu mi-a fost deloc greu să găsesc în film o Black Widow (Yu Shu Lien), care rupe pe lupte corp la corp, un Iron Man (o huidumă cu brațe acoperite de fier) sau un Thor (un luptător ce învârte paloșul).
Și mai am, am depistat un Hulk (o namilă de om care dărâmă dintr-un pumn o duzină de inamici), un Captain America (Silent Wolf care se poate lupta toată ziua fără să obosească și este mânat de cele mai nobile sentimente) și un Hawkeye (o tipă care țintește nemaipomenit cu săgeți).
Hai că am dat-o-n înflorituri inutile, doar că nu prea am ce scrie despre Crouching tiger, hidden dragon: Sword of destiny pentru a ieși în evidență.
Este o copie ieftină a fratelui mai mare, film făcut doar să îngroașe catalogul Netflixului și cam atât.
M-a și enervat că pe Netflix subtitrarea este muci, nici nu este sincronizată, și nici nu este toată, cel puțin nu când am văzut filmul.
Turuia Yu Shu Lien la început la foc automat, dar Netflix nu se sinchisea să traducă, de parcă mă făcuse mama c-un chinez și Netflix se aștepta să pricep mandarina.
🏆 Crouching tiger, hidden dragon: Sword of destiny – Verdict
Nu-i un film prea bun dacă ai văzut originalul din care s-a inspirat cu foaia de indigo.
Pare o producție mecanică, fără suflet, fără pasiune, care are ca element pozitiv doar acțiunea, mai multă, mai violentă, dar nu atât de elegantă ca în primul film.
Sincer, și sunt prea subiectiv, doar prezența lui Donnie Yen (Raging fire), ale cărui mișcări sunt o desfătare pentru ochi, mă determină să-i suflu în ceafă 6 săgeți, deși poate merita mai puțin.
(3 / 5)
