Damsel

DamselIată o Damsel care nu are nevoie de noi s-o salvăm, că poate și singură.

Și este pe Netflix.

 

🎬  Damsel – Premisă 🕮

Într-un tărâm îndepărtat temporal, eroina noastră Elodie (Millie Bobby Brown – Enola Holmes) face foamea. Că așa erau vremurile.

Își ajută din greu familia, dând cu toporul printre crăci, că-i tare frig afară și este nevoie de lemne.

Spre deosebire de film, nu o să prelungesc prea mult intriga așa că intru direct în subiect.

Pare-se că peste tac-su bun și mă-sa vitregă, potriviți pentru un joc de șah, a dat norocul deoarece un regat vecin o vrea pe Elodie nevastă pentru prinț.

N-are a face că nu se cunosc și nu se iubesc, se pregătesc sarsanalele, se încalecă vietățile ecvestre și hai la nuntă.

Da` nu credeați că-i totul pe bune, nu?

Ei aș, ăștia și românii ce mai pun botul la fel și fel de scamatorii, unii cu măritișul, alții cu prinții nigerieni.

Elodie este ademenită acolo drept ofrandă pentru un dragon.

 

💭 Damsel – Comentariu 🍿

Toate ca toate, dar scenariul are multă umplutură în el, durează o veșnicie cronometrată pe ceas fix 30 de minute până se pornește acțiunea reală.

Că până atunci cică s-a făcut construcție de personaje, dar doar s-a pierdut timpul cu fel și fel de aiureli inutile care n-au adus nimic concret în angrenajul peliculei.

Știam din start, încă de când a crăpat Elodie primul buștean, că eroina este o femeie drăcoasă și bătăioasă, restul este doar bla bla bla și atât.

Povestea este prea simplă și asta dăunează grav bunului mers al firului narativ pentru că totul se reduce la o alergătură prin măruntaiele unui munte.

Vânătorul este un dragon vorbitor, ceva neam cu Smaug, că o rupe pe engleză, iar vânatul, ați ghicit, este Elodie care încearcă să se ascundă în orice văgăună suficient de încăpătoare să-i ofere adăpost.

Există la mijloc un motiv bine întemeiat pentru sacrificiul făcut de oameni întru îmbunarea câinelui înaripat (că așa mi s-a părut că arată) și ura pe care dragonul o poartă bipezilor, dar nu-i nimic surprinzător.

Acțiunea nu-i rea, deși devine repede repetitivă.

Vorba aia, mi-o place mie să mă ardă ecranul, dar de câte ori să mă bucur când dragonul scuipă un torent de flăcări înspre Elodie care-i tare sprintenă și evită dezastrul în ultima fracțiune de microsecundă?

Se folosește destul de mult CGI care nu-i cel mai reușit, nu că-i rău, este destul de credibil în porții mici, dar uneori se exagerează și creierul se prinde că se uită la o filmare într-un studio cu ditamai ecranul verde în spate.

Chiar mi s-a părut că decorurile aduc a film regizat de Uwe Boll dacă acesta ar pune mâna pe un buget mai acătării.

Damsel

 

Însă măcar oferă o porție zdravănă de distracție deoarece în acel sistem de peșteri cu multe căi întortocheate și încăperi cu duiumul se duce o luptă palpitantă între cei doi oponenți.

Odată ce dragonul a slobozit primul cuvânt de război, acțiunea nu mai ia pauză, o ține într-o voioșie războinică întreruptă când și când de scurte momente de relaș să-și mai tragă un pic sufletul personajele.

Nu are nimic imprevizibil, replicile sunt seci și chiar stânjenitoare și te freacă la creier ca nisipul între buci, dar nici nu aveam mari așteptări din acest punct de vedere de la film.

Plus că nu are multă logică în el. După primele 5 minute o să vă întrebați, așa cum am făcut-o și eu, cum reușește Elodie să țină piept unei asemenea creaturi feroce când o trupă de soldați antrenați este făcută scrum cât ai striga Dracarys.

Asta este o discuție îndelungă și nu vreau să mă aventurez prin nisipuri mișcătoare că voi fi înghițit cu totul, vorba melodiei It is what it is cântate de Jenna Raine sau de Abe Parker sau de Jamie Miller, îi înșir pe toți să nu fac discriminări.

În film apar și alte nume cunoscute de actori, de bază fiind Angela Bassett (Wakanda forever) care se prezintă cu aceeași mimică pe care a avut-o la Oscar când Jamie Lee Curtis i-a suflat premiul.

Și în rol negativ o avem pe Robin Wright (Wonder Woman) care aici nu mai este regină amazoană, ci se află la polul opus, fiind una „temuistă‟.

 

🏆 Damsel – Verdict 👍 sau 👎

Este o producție fără mari veleități artistice, făcută să fie făcută, de aceea nici actorii nu par a-și da silința, probabil cei secundari s-au prezentat pentru 2-3 zile de zgâit la pereți și apoi au încasat niște cecuri grase.

Noroc cu Millie Bobby Brown că ea ce cară filmul pe umerii ei plăpânzi, dar rezistenți, ca un Atlas thespian, încearcă să mulgă tot ce se poate din replicile scrise să fie paginile scenariului umplute cu ceva dialog.

Este suficient să spun că scenaristul Dan Mazeau a mai scris în prealabil doar Wrath of the titans și Fast X, așadar niște filme pentru care premiile Oscar sunt mai departe decât este Pluto față de Soare.

Oscilez între a fi mai rău decât se cuvine sau a mă arăta mai indulgent decât este cazul, dar cum mi-a oferit o doză tâmpă de relaxare lipsită de forțări intelectuale, am să-i arunc 6 monede, să aibă pe lumea cealaltă.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

You only live twice

You only live twice

Odată cu You only live twice, seria James Bond ajunge în spațiu. Dar spionul încă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *