Dances With Wolves

admin o săptămână ago Adventure, Oscar Best Movie 1 Comment 101 Views

1990

Dances With Wolves a julit nu mai puțin de 7 statuete Oscar la diverse categorii, și cele principale (film, regizor, scenariu), și cele tehnice (imagine, sunet, editare, coloană sonoră).

La actoria n-a mirosit nimic.

🎬 Dances With Wolves – Premisă

În timpul Războiului Civil rătăcim prin vastele preerii americane alături de locotenentul John Dunbar (Kevin Costner – McFarland, USA) care solicită să fie repartizat la dracu-n praznic.

Și nu este un eufemism, ci chiar acolo este trimis, singur într-o cocioabă, departe de orice urmă de civilizație modernă, aproape să-l mănânce lupii.

Tot așteaptă să ajungă alți soldați să-i țină de urât.

Dar nimeni nu vine, așa că John este nevoit să-și facă de treabă, să nu-l atace plictiseala.

Doar că nu-i chiar singur, prin apropiere este o așezare de indieni Sioux.

Și fața palidă a lui John este luată la ochi de Kicking Bird (Graham Greene – Antlers) deoarece nu știe care îi sunt intențiile.

Nici John nu stă potolit, se tot bagă-n sufletul lor, sperând la un contact uman să n-o ia razna pe câmpii vorbind doar cu calul.

💭 Dances With Wolves – Comentariu 🍿

Nu știu cum făcui de am pus mâna pe o varianta extinsă a regizorului care are adăugată o oră în plus față de durata prezentă pe IMDB.

Și cea oficială era deja una zdravănă, de 3 ore, așa că m-am lipit de ecranul televizorului timp de 4 ore.

Hm, nu cred că am făcut prea bine pentru că aș fi scalpat fix acea oră extra. Nu știu pe unde sunt scenele suplimentare, dar primele 60 de minute sunt de o pomană absolută.

Chiar nu se întâmplă nimic în afară de a-l vedea pe John trebăluind prinprejurul avanpostului său, un nume sofisticat pentru o colibă ce stă să se dărâme.

Din punctul meu de vedere, nu ajută prea mult la caracterizarea personajului, doar am aflat că este muncitor din cale afară și are stomac tare ținând cont de ceea ce trebuie să facă.

Abia când își fac apariția prin peisaj nativii americani lucrurile încep să devină interesante iar filmul se transformă într-unul ce pare coborât din paginile unei cărți scrise de Karl May.

Este un western mai atipic, în sensul că-i destul de domol, nu se bazează pe acțiune cu împușcături sau scuipat de tutun la țintă, ci mai degrabă pe dezvoltarea unor relații umane între oameni diferiți.

L-am găsit mai mult o reprezentare vizuală a unei poezii de basm, una care are menirea de a-ți calma spiritul și a te băga într-o transă meditativă ca urmare a mentalității indienilor Sioux.

Nu doar că-i molcom ca acțiune, dar surprinde prin cutezanța de a răsturna percepția americanilor despre băștinașii pe care i-au măcelărit până aproape de extincție.

Aici indienii nu sunt prezentați ca pe niște brute sălbatice pline de barbarie care-ți iau capul fără să stea la discuție, ci pur și simplu sunt niște oameni simpli, ca tine, ca mine, ca noi toți.

Au probleme cotidiene, iubiri neîmpărtășite, jelanii mortuare, sunt puși pe șotii, își respectă tradițiile transmise pe cale orală, se gândesc la viitor, ce să mai, nu diferă prea mult de „omul modern‟.

De asemenea, Dances With Wolves mai face ceva care la momentul respectiv a venit ca un topor în plină figură, a avut tupeul nemărginit de a-l picta pe omul alb în tușe demonice.

El este cotropitorul nemilos, hoțul de teritorii, bruta abjectă care calcă totul în picioare fără măcar să cugete dacă este corect sau nu.

El este bestia cu care nu te poți înțelege, însetată de vărsare inutilă de sânge în timp ce indianul (cel puțin cel Sioux reprezentat în film) face ceea face pentru că ăsta îi este modul de supraviețuire.

Dances With Wolves este un film în care nu se întâmplă prea multe lucruri grandioase dar care, simultan, m-a fascinat pentru că este atât de intim încât mai aveam puțin și-i făceam loc în patul meu.

În mare parte din timp nu avem antagoniști, ci doar personaje opuse ca aspect exterior, dar atât de asemănătoare în interior, care încearcă să se înțeleagă unele pe altele în ciuda barierelor lingvistice.

Desigur, nu putea lipsi și o poveste de dragoste, deoarece norocul face ca în acel trib de Sioux să existe și o femeie albă, Stands With A Fist (Mary McDonnell – Scream 4), adoptată de mică și care acum a atins nivelul maxim de pârguire în pântec.

Iar John tot vrea să-i smotocească pămătuful.

Nu asta este cel mai important lucru la film, dar a trebuit să-l menționez.

De bază sunt discuțiile, chit că-s simpliste, cu privire la viziunea asupra vieții de o parte și de cealaltă a pipei păcii.

De fapt, cam așa este și filmul, simplu din punct de vedere al complexității personajelor, nu sunt neapărat multidimensionale, și al scenariului care nu complică excesiv lucrurile.

În ciuda acestui defect minor, în opinia mea umilă, filmul are alte elemente care funcționează în favoarea lui în afară de cele deja menționate anterior.

Nu degeaba a înhățat atâtea statuete, arată mirobolant și este bine realizat tehnic, chit că nu este lipsit de nenumăratele anacronisme, erori de continuitate și înflorituri artistice.

Per ansamblu, este impresionant la nivel vizual.

Sunt câteva scene intense care m-au săgetat profund de am rămas mască și am fost nevoit să caut ulterior informații despre modul în care au fost realizate pentru că mi-au dat senzația că sunt reale.

Dacă vă vine a crede, pe mine cel mai mult m-a surprins actoria lui Mary McDonnell, nu a bărbaților.

Modul în care se chinuie să rostească niște cuvinte în engleză este incredibil de expresiv și atât de natural încât chiar am crezut că atunci năștea pe loc un nou limbaj.

În rest, ceilalți nu mi s-au părut a excela în ceva anume, însă este de apreciat faptul că se vorbește mult timp într-un dialect indian despre care pot să presupun că este cât se poate de autentic.

🏆 Dances With Wolves – Verdict 👍 sau 👎

Au fost câteva chestii care m-au deranjat, cum ar fi faptul că John învață cam prea repede limba nativă a indienilor.

Într-un an deja devenise fluent la nivel conversațional, ceea ce este cusut cu ață albă.

Nu mi-a picat bine nici lipsa unei profunzimi anume a personajelor, parcă totuși sunt creionate prea în alb și negru.

Și sunt și câteva îndoiri ale adevărului istoric, să nu zic direct minciuni cu privire la un anumit raport de forțe, dar hai să zic că nu-i documentar, ci un film artistic care ficționalizează de dragul de a fi mai apetisant pentru audiență.

Dar compensează cu povestea plină de spiritualism care te îndeamnă să te apropii mai mult de natură și mai puțin de omul hulpav.

M-a lovit brutal cu una dintre cele mai viscerale și cutremurătoare scene în care nu vezi oameni, dar care are legătură strânsă cu răutatea lor.

Nu sunt deloc de acord cu critica adusă filmului cum că-i despre „salvatorul alb‟ care vine să le dea lecții „înapoiaților indieni‟ când, în realitate, situația stă exact pe dos.

John este cel căruia îi sunt deschiși ochii minții cu privire la modul în care trebuie privită viața și ce contează cu adevărat pe această lume.

Aș fi vrut ca filmul să fie mai conflictual, să aibă câteva scene dramatice suplimentare pentru a simți o emoție corespunzătoare raportată la nivelul grandorii poveștii.

Abia urmărind filmul mi-am dat seama la ce se referă titlul său, tocmai de aceea am folosit majuscule pentru fiecare cuvânt.

Dacă vrei să-ți aliniezi chakrele, să te umpli de energie pozitivă și să-ți sincronizezi feng-shui-ul, atunci consider că Dances With Wolves este numai potrivit pentru asta.

Simt că se apropie vremuri răcoroase, așa că am plecat că trebuie să-mi mut cele 9 tepee.