Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Daughter of the wolf mi-a intrat pe radar doar pentru că simțeam că mă ia constipația timp de vreo 80 de minute și, să nu stau degeaba pe tron, am zis că este musai să bag un film în ton cu activitatea defecantă.
Și, în urma răsfoirii rapide a catalogului virtual, Daughter of the wolf a bifat căsuțele toaletare.
Este cu „excelenta” actriță Gina „spaima scândurii” Carano ce interpretează un rol de mamă disperată ce-și caută fiul ajuns pe mâna unor răufăcători care l-au răpit în mijlocul iernii, în vârf de munte, printre copaci, știind la perfecție că mă-sa este o dură dată dracului cu mulți ani de militărie la activ.
Că vorba aia, dacă tot răpim un bășinos mic, hai să fie al unei mame super pricepute în tot ce înseamnă cafteală și împușcături. Că doar ce ni se poate întâmpla nouă, niște țărănoi cu IQ de dihor mort ce abia am învățat că frunzele cu spini nu-s bune de șters la fund?
Știam de la început în ce mă bag, că filmul o să pută (și el), dar am zis că dacă este Gina prin peisaj, nu s-o pricepe ea la actorie, dar măcar câteva scheme de UFC o să scoată și ea din rucsac să le exerseze pe jaloanele umane cu priviri tâmpe astfel încât să-mi fie șederea pe budă mai plăcută.
Pe dracu să mă ia, Daughter of the wolf este o panaramă de film în care nu se întâmplă nimic altceva în afară de niște răpitori idioți de bubuie, care iau cele mai tâmpite decizii scenaristice posibile, de chiar mi-era milă de ei, săracii, nimic nu erau în stare să facă bine. De la nepăzit prada care scăpa fără nici cea mai mică problemă până la noduri slabe, parcă făcute de unul cu cârlige în loc de mâini.
Și când intră Gina-n ei, în loc de ceva scheme de arte marțiale sau oleacă de cafteală corp la corp, să aud că pocnesc niscai oase și că se strâmbă câteva moace oricum deja schimonosite de bagajul genetic, cucoana se rezumă la niște gloanțe banale în cele mai anemice confruntări armate din câte am văzut în ultimii ani.
Băi, nu-s măgar până la capăt, măcar atât pot să laud la Daughter of the wolf, erau peisajele frumoase, asta pot să scot în față ca aspect pozitiv, o bilă albă pentru un vizual înzăpezit alb superb.
Ah, și se mai poticnesc prin scenă și niște câini jigăriți pe post de lupi. Asta ca să-și justifice filmul numele care, oricum, nu are nicio logică în contextul dat.
M-a fraierit și Richard Dreyfuss (American graffiti, Jaws, Book club) cu prezența lui în film, dar amărâtul cred că s-a rătăcit de la decorurile din Polar și a nimerit în Daughter of the wolf, că ambele-s cu ninsoare și nasoleală friguroasă. Se pare că divorțul l-a sărăcit și joacă în orice scenariu ce-i cade pe masă.
Dacă vă spun că actoria cea mai bună vine din partea jivinelor care au interpretat lupii, vă dați seama cât de bine au jucat actorii în film.
Nu înțeleg existența acestui film, este atât de palid, de fad, de inutil, încât după ce am tras apa am și uitat despre ce a fost pelicula.
Nu este nici măcar porcărie din aia monumentală, de îți este mai mare dragul să faci mișto de film, pur și simplu este un film în care nu se întâmplă nimic notabil și somnolența este regină indiscutabilă.
Personajul Ginuței, cu antecedente militare, pornește pe urma unor dobitoci mai proști ca noaptea polară și deznodământul îl miroși de la o poștă. Iar evenimentele ce au loc în momentul în care cele două tabere se ciocnesc sunt mai plictisitoare ca discursurile nupțiale la o petrecere mormonă.
Nu mai pot să mă screm din nou pentru ceva mai acătării, așa că tot ce reușesc este un 2. Și acesta pentru că pădurile sunt faine.
(1 / 5)
Trailer:
