În Deadpool, un film cu un superantierou, fiind între ziua Valentinei și Dragobetele nostru neaoș, pot spune că avem parte de-o poveste de dragoste profundă și sinceră, numai bună de trecut în anale, între un binefăcător pe bani și o aducătoare de plăceri monetizate, adică pe scurt, între un mercenar și o curvă, ambii la fel de distruși de viață, dar care sunt uniți de o adâncă iubire penetrantă și decid să își petreacă restul vieților împreună. Însă povestea asta atât de sensibilă este bulversată de o boală cruntă care-l macină pe Wade, cancer la toate cele necesare traiului. Deja parcă femeile scot batistele iar bărbații încep să înjure, de ce el cu cancer și nu ea?
Eh, gata cu gluma, deși nu sunt departe de adevăr, să nu mai joc șotron pe creierele voastre și să trec la adevăratul film Deadpool, un misterios domn îl inoportunează pe al nostru Wade în timp ce-și îneca fără succes celulele canceroase și îi propune un târg aparent avantajos pentru ambii, lui Wade îi va fi aplicat un tratament experimental care-l va vindeca iar misteriosul își găsește un cobai cu care să se joace.
Toate bune și frumoase, eh, pe dracu, doar nu v-ați fi așteptat să meargă ca pe roate. Wade e dus practic la un abator unde dă de niscai așa-ziși doctori cam dubioși, află repede și ce efecte secundare are tratamentul dar nu mai are ce face, așa că intră la somn forțat doar pentru a se trezi, ei bine, știți și voi din trailere și din marketing ce față frumușică are.
Ce mai tura-vura, băiatul nostru se trezește cu fața lui Viorel Lis călcată de picioarele Oanei Roman și cu un chef monstruos de răzbunare.
Acum nah, ce mai e de povestit, că se știe ce urmează, nea Wade, autointitulat piscina moartă se pune pe căsăpit băieți răi, fete rele, nu are preferințe, e politically correct și îi tratează pe toți la fel, nevrând să fie acuzat de discriminare. E cu dezmembrări, descăpățânări, despulări, des cu de toate.
Nu vă așteptați la clasicul film cu super-eroi, cu buget de sute de milioane, cu spectacol vizual mai orgasmic ca gura lui Wade, cu bubuieli distrugătoare de timpane și secvențe epice de hipnotizat ochii.
E un film cu buget modest, dar asta nu se vede nici de al dracului, nu știu cum au făcut-o, dar băieții au reușit o treabă de excepție să îi dea o senzație de film foarte scump, deși a costat până în 60 de milioane, probabil cât salariile celor din Avengers. Tehnic, nu am ce să îi reproșez filmului, arată foarte bine, se mișcă foarte bine și mai ales, se aude foarte bine. Deci se poate și cu bani puțini.
Acțiune este destulă, slavă Domnului, ba cât să satisfacă și cele mai pretențioase pretenții, e cu cafteală cu pumni, e cu măsurare de cine o are mai lungă, mă refer la sabie, e cu proiectile de tot felul, avem și niște chestii fierbinți, și nu mă refer doar la fete, ci și la niscai bășini oxigenate aruncătoare în aer de diverse clădiri.
Coregrafia luptelor e faină de tot, avem parte de un lac al lebedelor nemâncate de țigani, băgate în priză, dopate cu steroizi și dotate cu mitraliere, cu atenție maximă la detalii.
Totul este servit în doze mici și dese, acțiunea alternează fluent ca să nu ne plictisim, și credeți-mă, nu există nici cea mai mică șansă de a face asta.
Cu toate astea, nu acțiunea este partea forte a filmului. Culmea, comedia este cea care face majoritatea banilor, cine nu cunoaște personajul Deadpool habar nu are la ce se înhamă.
Nu degeaba i se spune mercenarul cu gura spurcată. Muică, rar auzi câte un cuvânt decent care să îi iasă pe gură, în rest, numai obscenități imense, vulgarități de ar crăpa DEX-ul. Însă nu sunt forțate, băgate în film doar de dragul de a înjura, pentru Deadpool toate astea vin natural, pare normal când le auzi din gura lui.
Să nu mai zic de glume, de la excelente în sus, însă pentru a aprecia cu adevărat filmul trebuie să fii pregătit, nu e pentru oricine filmul acesta, pentru tot pudicul care-și astupă urechile la auzul lui dracu. Ca să pricepi poantele trebuie să fii pus la punct cu tot ce înseamnă filme cu supereroi, pentru că Deadpool face mișto de toți și de toate, de la Wolverine (ehe, câte ar fi de spus aici) până la Liam Neeson, de la Green lantern (o porcărie de film în care ghici cine a jucat) până la Patrick Stewart, adică profesorul Xavier, de la Star Wars (da, nici ăsta nu scapă) până la Hugh Jackman, de la Kevin Feige, adică cel care e capul filmelor Marvel până la chiar universul X-Men, de la Ryan Reynolds (din nou, ghici cine-l joacă pe Deadpool) până la Fox (studioul care a produs filmul), de la regizor până la Stan Lee (tăticul benzilor cu super-eroi).
Ce să mai, nimeni, dar absolut nimeni nu scapă neluat în bășcălie. Și toate glumele își ating ținta fix în centru, de parcă le-ar fi tras progenitura lui Hawkeye și al lui Arrow. Nu zic nimic despre glume, vă las vouă, adică ălora care se și pricep, plăcerea să le descoperiți, dar pe la final, sala nu a mai rezistat și a rupt-o în hohote de zici că era cutremur. Și acum mă umflă râsul când mă gândesc la anumite poante. Ah, și pe lângă multitudinea de glume, Deadpool obișnuiește să vorbească direct cu spectatorul, știe că e într-un film și nu ratează nici o ocazie să ne mai transmită câte ceva din gândurile lui chiar dacă restul personajelor se uită la el ca boii, neștiind cu cine vorbește.
După cum deja v-ați dat seama, Deadpool e jucat de Ryan Reynolds, foarte cunoscut pentru filme ca…. le aveți mai sus. Mai avem pe acolo un Trasporter, nu, nu vă ambalați, nu e Jason Statham, e ăla mai nou și praf, un TJ Miller din Transformers, ăla cel mai prost, în rest, no name-uri dar care își fac treaba foarte bine. De departe însă, strălucește ca un soare Ryan Reynolds care pare că s-a născut pentru rolul ăsta.
De regizor nu am auzit așa că nu insist pe el, însă aplauze în picioare pentru scenariști, au creat ceva original de la început până la final, practic poantele încep din secunda 1, când sunt prezentați actorii și cei ce au realizat filmul, de excepție bucata, până la final, la cele, atenție, 2 scene de final, din nou, nemaipomenite, râzi cu gura până la urechi chiar dacă Deadpool face mișto tocmai de tine.
Un film care mi-a dat absolut tot ce am cerut de la el, ba chiar mai mult de atât, mi-a depășit cu mult așteptările, după cum vedeți nu am nimic de reproșat, așa că primește cu mare drag o notă Nadia Comăneci, adică nota 10.
În încheiere, urez un mare Fuck you producătorilor care transformă orice film cu supereroi într-o variantă spălăcită, lipsită de esența adevărată a benzilor desenate doar de dragul de a atrage spectatori cât mai mulți, iată că se poate și așa.
Trailer