Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Cu un titlu lung cât o zi de post, Doctor Strange in the multiverse of madness este al țâșpelea film din tot mai infinitul glumeț MCU.
Îmi trag pelerina multicoloră pe mine și mă arunc cu tupeu mare și cu așteptări reduse în miezul filmului.
🎬 Premisă
Nici n-apuc să mă dezmeticesc bine după trailerul de la Avatar 2 că Doctor Strange in the multiverse of madness mă zvârle direct în nebunia poveștii și mă teleportează într-un univers paralel acolo unde un alt Dr. Strange, dar tot Benedict Cumberbatch (The Mauritanian), este fugărit de o băloșenie uriașă de demon cu capsa pusă care vrea să-i șutească doctorului woke-ul ținut de mână.
Adică una fătucă, America Chavez (Xochitl Gomez – succes la pronunțarea numelui), o adolescentă ce are niscai puteri pe care nebunaticul demonizat vrea să i le sugă.
Nu aș împrăștia prematur prea mulți stropi din glandele narative ale filmului, ideea este că în acel univers se petrece un mare pocinog, America-și udă izmenele și se cărăbănește fix în universul nostru, ăsta în care Dr. Strange taman finalizaze de cusut țesătura spațio-temporală făcută praf de vraja din Spider-Man: No way home.
Neavând de ales, America apelează la ajutorul tagmei vrăjitorești pământene, adică flegmaticul Strange și, bam-bam, Sorcerer Supreme Wong (Benedict Wong – Annihilation).
Aici mi s-a uscat cerneala digitală din penița tastaturii, povestea fiind prea plină de surprize pentru a mai înainta în ea.
Cine vrea s-o feștelească pe America (fata, nu țara), pe unde se preumblă Strange după ajutor, ce personaje noi sunt introduse în MCU, etc., asta aflați din film sau din spoilere, nu de la mine.
💭 Comentariu
Înainte să-mi deversez aberațiile despre film, trebuie să-i beștelesc pe pârțarii de la cinema-ul autohton care au băgat filmul 3D, o chichiță care a devenit deja perimată, dar încă folosită de studio-uri să ne stoarcă de un leu în plus la bilet.
Revenind pe meleagurile noastre, cum mi se păru Doctor Strange in the multiverse of madness?
Răspunsul stă într-un singur cuvânt: haotic.
Se pare că Stephen Strange este blestemat și n-are noroc de un film al său care să se concentreze în mare parte pe el. În Doctor Strange am avut parte de o atenție focusată pe introducerea magiei în MCU, aici atenția este îndreptată spre conceptul de multivers, Strange nici măcar nu-i personaj principal în propriul său film.
Kevin Feige și Sam Raimi au vrut să înghesuie în acest film de 2 ore material cât pentru 4 ore și asta a dăunat coerenței poveștii care are un ritm dezordonat și foarte sinuos, de te ia amețeală.
Cele 120 de minute nu au gestionate corespunzător.
Se pierde mult timp cu nelipsitele glume diareice în mijlocul unor lupte terifiante și irosim minute prețioase cu povestiri despre ce s-a întâmplat în filmele și serialele Marvel anterioare, știind că altfel ar fi greu de înțeles pentru cineva care n-a aruncat o geană pe show-urile Disney+.
Și asta înseamnă că în doar câteva secvențe sunt îngrămădite o droaie de concepte grăbite și o puzderie de personaje noi pentru acest univers pe principiul: „Ia uitați, băi, ce de proprietăți intelectuale deținem, cât să vă livrăm filme noi 10-15 ani de acum încolo‟.
Aparițiile meteorice nici nu știu dacă vor mai surprinde, unele sunt în trailere, altele au fost teoretizate atât de mult în mediul online încât s-au nimerit a fi adevărate unele dintre ele.
Ce pot să scriu este că Doctor Strange in the multiverse of madness a făcut un mare „fan service‟, dar și-a și bătut joc de el.
Povestea filmului nu se ridică la nivelul promisiunilor din titlu, nu-i chiar o nebunie a multiversului, avem doar câteva frânturi scurte care arată amploarea acestui concept, dar este insuficient pentru a-și justifica numele.
Timpul majoritar este petrecut pe Terra noastră și într-un alt univers paralel. Atât.
De asemenea, scenariul suferă de amnezie, altfel nu îmi explic inconstanța lui, ba cutăriță ne prezintă cu lux de amănunte cât de puternic este un anume personaj care doar cu un ridicat din sprâncene poate distruge universul, ca peste 5 minute același cutăriță să se ia de guler cu personajul greu de ucis, deși este evident că n-are șanse de reușită și demersul său este sortit eșecului.
Și hai mă, de dragul unei glume nesărate l-ați transformat pe Strange într-un tâmpit care n-a auzit de un anume cuvânt sinistru care este pe buzele tuturor conspiraționiștilor facebook-ari?
Însă dincolo de toate aceste neajunsuri, Doctor Strange in the multiverse of madness este un film decent spre bun, și asta datorită direcției horror spre care s-a orientat Sam Raimi.
Deși PG13, filmul este destul de dur prin vizualul său imaginativ, se joacă mult cu noțiuni mistice și supranaturale, precum cărți demonice, suflete damnate, posedări sinistre, spirite diavolești, fiind cu siguranță cel mai de speriat film din MCU.
Poate că nu-i cel mai potrivit film pentru țânci, că nu-i cu zburători care trag cu lasere din ochi, este mai matur de atât și are secvențe care pot fi etichetate drept traumatizante pentru o minte necoaptă.
Mi-a plăcut mult această bucată care aprofundează o pleiadă de concepte mitologice înfricoșătoare din diverse religii păgâne care au ca subiect viața de apoi, transcendența sufletului, noțiunile de rai și iad, dar care, în același timp, generează o multitudine de paradoxuri filozofice și spirituale care îți vor bulversa creierul în încercarea de a deschide ușa corectă pentru a ieși din infinitul ciclu de întrebare-răspuns-întrebare.
Nu mă așteptam să aibă atât de multă acțiune, aici da, este nebunie, avem secvență grandioasă după secvență grandioasă de confruntări în care de bază sunt formulele magice pline de misticism și monștrii înfiorători din diverse multiversuri și planuri ale existenței.
Cum taman finalizai un maraton de filme semnate de Stephen Chow, am rămas consternat când am descoperit o scenă dintr-o peliculă celebră redată în Doctor Strange in the multiverse of madness. Rămân la părerea că a lui Chow a fost mai inovatoare, dar aici a fost mai bine realizată.
Cum era de anticipat, tehnic filmul este impecabil, aproape tot ce vedem este CGI din motive lesne de înțeles. Nu cred că există scenă care să fi fost filmată fără ajutorul ecranelor verzi, producția fiind doldora de imagini fantasmagorice, suprarealiste, grotești și fermecătoare simultan.
Revin la negativ.
America-i de pomană în film, este ca o cheie tubulară pe care o cari după tine, dar pe care o folosești prea puțin. Și mi s-s părut că portretizarea ei este în concordanță cu conceptele woke contemporane.
Dacă alte personaje au avut nevoie de trilogii și ani de antrenament pentru a-și stăpâni pe deplin puterile, America face trecerea de la Bănel Nicoliță la Cristiano Ronaldo sau de la DJ Qualls la Dwayne Johnson cu un singur discurs de îmbărbătare pentru că ea, femeie, este atât de bună încât n-are nevoie de altceva.
🏆 Verdict
Doctor Strange in the multiverse of madness trebuia să fie mai bun de atât, s-a pierdut în propria-i grandoare, s-a prăbușit sub greutatea scenariului îmbâcsit de prea multe personaje și idei.
Asta pe lângă clasicul calup jovial ce nu își avea rostul într-un asemenea film serios și macabru.
La rece, mi-am dat seama că povestea, cea intimă, personală, este degeaba pentru că dă roată în jurul cozii și se termină de unde a început, punctul culminant emoționant lipsind cu desăvârșire.
Dar per ansamblu, Doctor Strange in the multiverse of madness este un film interesant, în ciuda multiplelor hibe, reprezintă o desfătare vizuală, un festin de concepte simbolice și un dezmăț horror numai bun de speriat copiii ce nu-s cuminți.
Amu` că voiam eu un scenariu mai aerisit care să se axeze mai abitir pe ideea de multivers în detrimentul invaziei de glume infantile și avalanșei de personaje care nu-și aveau rostul aici, asta ține de așteptări personale.
Însă din filmele recente din MCU, post Endgame, Doctor Strange in the multiverse of madness a fost mai pe gustul meu, așa că îi servesc 7 bile de pizza cu nemulțumirea că a irosit un potențial imens din lipsa curajului de a maturiza complet filmul.
Are 2 scene după final, a doua este doar glumeață, dar prima, măiculița mea, să-l citez pe Ozzy Man, că în română sună libidinos: „Stiffy activated‟.
(3,5 / 5)
