Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Nici nu știu de ce m-am luat la trântă cu Downton Abbey pentru că nu eram cel mai în măsură să fac asta ținând cont că dacă însumez minutele urmărite din serialul omonim o să ajung la aceeași valoare cu șansele României de a cuceri titlul mondial la fotbal, adică 0 barat.
Dar nu aveam ce face și am zis că nu strică o atmosferă nobiliară, să mă arunce într-un alt univers, cel al sângelui de viță regală.
Nu lungesc prea mult istorisirea, domeniul Downton Abbey primește o veste surprinzătoare care pune pe jar pe toată lumea, de la stăpânii castelului până la ultimul argat.
Capetele încoronate ale Marii Britanii, regina și regele, vor poposi preț de-o zi p-aici, să înfulece niscai haleală demnă de Chefi la cuțite cu stele Michelin și să caște gura la nu știu ce bal fandosit pentru snobii cu multe titluri princiare sub centură.
Cine vă spune că filmul poate fi urmărit fără să știți ceva despre serial minte, că până am început să descifrez relațiile dintre multiplele personaje care valsau necontenit prin Downton Abbey s-a terminat filmul și eu tot am rămas nedumerit cu multe întrebări legate de anumite relații, sentimente, etc.
Pe scurt, personalul de la Downton Abbey este dat la o parte de către cel regal, cu bucătar, cu cățel, cu menajeră, cu purcel, și săracii oameni, care lucrează de ani buni aici, rămân fără obiectul muncii. Asta în timp ce la nivelele superioare au loc fel și fel de minidrame frivole gen: Vai, dar mai vine rochia? Olelei muică, dar oare se văd alea 20 de grame de celulită pe care le-am pus pe mine?
În mare, mă uitam ca la un film nigerian fără subtitrare că nu prea înțelegeam mare lucru, nefiind familiarizat cu dinamica efervescentă ce ține castelul Downton Abbey într-o permanentă agitație, atât ca trebăluială fără sfârșit, dar și ca orgolii infinite, unele mai pompoase ca altele.
Vedeta filmului mi s-a părut Maggie Smith (deținătoare a 2 premii Oscar) care la cei 86 de ani ai săi este încă o zvârlugă cu replici tăioase și delicioase care nu iartă pe nimeni. Ferească-te toți sfinții să o calci pe pingele, că până aici ți-a fost. Și pentru mine, partitura ei a făcut aproape tot filmul.
Pfff, și am înnebunit până mi-am dat seama de unde o știu pe Imelda Staunton. Din Maleficent: Mistress of evil, dar doar după voce am depistat-o.
În rest avem parte de haos în bucătărie și îmbârligături romantice de tot felul (și nu exagerez) care fac din Downton Abbey un film neliniștit și foarte zvăpăiat.
Și deși se vedea că eram în contratimp, că am mult de recuperat, filmul nu mi-a displăcut, ba din contră, m-a făcut să mă simt mai bine, mi-a însuflețit ziua, mai ales datorită dialogurilor elocvente, coerente, academice, arhaice, princiare, ce să mai, cu siguranță un Samuel L. Jackson ar fi fost foarte nepotrivit în acest peisaj (și mă refer la ticurile lui verbale, nu la alte caracteristici).
Plus de asta, totul emană o senzație de eleganță, fapt ce te determină să-ți îndrepți cocoașa și să adopți o postură demnă de un lord.
Filmul este recomandabil în primul rând celor care au urmărit serialul pentru că pentru mine a fost un șoc, ca și cum m-aș fi pus să văd Infinity war și Endgame fără să fi urmărit celelalte filme din MCU. Dar cu toate astea, din partea mea un 7, o notă ce sigur va părea mică pentru fanii serialului, dar asta a fost experiența mea cu acest film.
(3,5 / 5)
Trailer:
