Driving Miss Daisy

admin 05/09/2023 Comedie, Oscar Best Movie 2 Comments 375 Views

1989

Driving Miss Daisy este o comedie cu oleacă de accente dramatice care a luat patru premii Oscar.

Pe lângă cel deja știut, mai are pentru cea mai bună actriță în rol principal, cel mai bun scenariu adaptat și cel mai bun machiaj.

🎬 Driving Miss Daisy – Premisă

Ne facem de treabă pe o moșie a unei familii de evrei undeva prin secolul XX.

Bătrâna casei, Daisy (Jessica Tandy – The birds), tare înțepată și țâfnoasă, cu nasul cam pe sus și arogantă, nu prea o mai bunghește bine cu schimbatul vitezelor și proptește frumusețe de mașină în gardul vecinului.

Fiul ei cel îngrijorat, Boolie (Dan Aykroyd – Ghostbusters), îi sare în ajutor.

Nu, nu o ia acasă la el să aibă grijă de ea, că și de ar fi vrut el asta, mă-sa mai degrabă ar fi murit decât să accepte așa ceva.

În schimb, îi angajează un șofer, pe Hoke (Morgan Freeman – The Shawshank redemption).

Da` ce? Credeți că hoașca vede cu ochi buni o asemenea jignire adusă la adresa ei?

Dar n-are ce face.

💭 Driving Miss Daisy – Comentariu 🍿

Povestea din acest film pare mai degrabă un joc de șah desfășurat într-un ritm lent.

Când făcea albul o mutare intempestivă, de aproape că zburau piesele de pe tablă, când negrul venea cu un contraatac calm și bine gândit.

Este, în mod clar, un film care prezintă discrepanțele dintre albul privilegiat și negrul opresat.

Și nici măcar nu încearcă să fie subtil deoarece unii sunt bogați sau o duc bine, iar ceilalți sunt angajați în slujbele cele mai „căpșunare‟, să nu le zic degradante.

Nu o face însă incisiv și acuzator, ci blând și inofensiv, încercând să fie împăciuitor cu ambele tabere, deși sună războinic cuvântul tabere.

Așadar, un subiect care acum este la modă, dar tratat într-un alt mod, pe atunci era îmbrăcat în forma unei comedii în care personajele erau tare căpoase.

Daisy pufăia de mama focului când nu îi erau făcute poftele și totul trebuia să fie așa cum voia ea.

Hoke se situa la polul opus, chipul și vorba îi erau acompaniate de o serenitate permanentă, dar și el era încăpățânat, nu ceda atât de ușor presiunilor exercitate de Miss Daisy.

Relația dintre cei doi evoluează pe traseul pe care îl știm, că nu-i mare surpriză că pe parcurs răceala dintre ei, a cărei sursă izvorăște de la Daisy, se va încălzi odată cu trecerea timpului.

Nu aș putea spune că Daisy era rasistă din răutate, ci pur și simplu pentru că așa erau pe atunci timpurile.

Apela la stereotipurile clasice pentru că așa fusese învățată, nu pentru că ura negrii pentru că erau negri.

Iar contactul de zi cu zi cu Hoke, o cascadă de înțelepciune, o face să înțeleagă că lucrurile nu stau deloc așa cum credea ea.

La fel de adevărat este că și Hoke, la rândul lui, la început nu avea o părere prea bună despre Daisy, că și el fusese impregnat cu ideea că albii sunt mizerabili și că trebuie să stea în banca lui să nu-i supere.

Așa că mai slobozea pe sub nas niște replici să le audă doar el, vărsându-și năduful.

Și, la fel ca Daisy, urmează aceeași traiectorie, schimbându-și mentalitatea pe măsură ce consuma tot mai mult combustibil conducând-o pe evreica albă.

Este emoționant pe alocuri, nici nu avea cum să fie altfel având în vedere că urmărim două persoane în etate care viețuiesc pe ecran pentru câteva decenii.

Însă nici aici nu a avut vreo lovitură puternică sentimental care să-mi planteze un pumn în plex de să-mi ia tot aerul.

Per total, este un film mult prea ușurel pentru a putea să mă impresioneze, eu îl văd ca pe un tratament superficial aplicat unei răni dureroase.

Din toate premiile Oscar obținute consider că merita doar unul, cel pentru machiaj, celelalte sunt oarecum date doar să fie date.

Nici actoria nu am găsit-o de excepție, Jessica Tandy și Morgan Freeman interpretează bine, nimic de cârâit, dar nu au roluri complexe care să le pună la grea încercare talentul.

🏆 Driving Miss Daisy – Verdict 👍 sau 👎

Pentru mine filmul a fost drăgălaș, zaharos ca o lingură de dulceață pe care bunica te forțează să o mănânci, chiar dacă ești sătul.

Parcă vrea să atace problema rasismului, dar nu are curajul să o facă așa cum trebuie, să intre mai adânc în măruntaiele acestui flagel.

N-a vrut să supere pe nimeni, așa că a ales ruta facilă, cea a comediei rezultate din ciocnirea a două firi opuse, dar atât de asemănătoare.

Nu prea are față de film de Oscar, mai ales acum, pentru că a îmbătrânit urât, deși nu ar fi trebuit având în vedere tema pe care o atacă.

Părerea mea (desigur, poate fi una greșită) este că a primit cea mai râvnită statuetă doar pentru că a abordat acest subiect, ca și cum votanții au simțit că dacă nu-l vor încorona vor fi considerați și ei rasiști.

Așadar, mă duc oarecum dezamăgit la cimitir să îngrijesc 7 morminte.