Dumbo

Dumbo

Disney nu se abține și apelează din nou la „originalitate”, transformând o altă animație dragă unor generații întregi, Dumbo, într-un live action.

În această reinterpretare, Circul Medici are probleme grave financiare, mai este lovit și de o pacoste de molimă care curăță niscai angajați prin care și mama celor 2 puradei, Milly și Joe, care țin capul de afiș al filmului, pe lângă Dumbo.

Din fericire pentru ei, tatăl lor se întoarce de la răzbel, dar și el are probleme, unele manuale, având o mână lăsată pe front. Bossul circului, interpretat de Danny DeVito,  cumpără un elefant femelă care așteaptă un puișor în speranța că acesta îi va salva circul de la faliment.

În fine, nu mai lungesc mult suspansul inexistent, se naște Dumbo, elefantul cu urechile gargantuane, care este luat imediat la mișto de aproape toată lumea, considerat a fi defect din cauza velelor ce-i atârna de cap.

Dar cei doi copii descoperă că Dumbo poate zbura și asta transformă Circul Medici, din nou, într-o atracție de neratat.

Povestea se complică odată cu apariția lui Vandevere, interpretat de un Michael Keaton rătăcit prin peisaj,  bădăranul negativ, multicorporatistul care vrea să pună labele pe urechiosul zburător pentru a-l face atracția principală a unui parc de distracții a la Disneyland.

Nu mi-a plăcut deloc Dumbo, filmul, nu personajul.

Filmul este lipsit de orice emoție.  Nu am simțit nimic pentru personaje. Este complet fad din acest punct de vedere, pare foarte mecanic, robotic, parcă fără intervenție umană și ieșit dintr-o fabrică anostă pentru îndeplinirea normei.

În afară de momentele în care Dumbo zboară și îți aruncă niște priviri cu ochii lui albaștri uriași, filmul nu mi-a atras deloc atenția, pare impersonal, lipsit de orice magie.

Sunt adăugate o grămadă de personaje inutile și neinteresante doar de dragul de a inventa câteva fire narative secundare pentru a trage de poveste pentru a o lungi cât să iasă un lungmetraj.

Chiar și actorii păreau că sunt deranjați că trebuie să participe la filmări și asta s-a văzut din plin, mai ales în reacțiile actorilor copii care se uitau la un elefant zburător cu niște expresii faciale de parcă ar fi văzut o muscă picată în paharul cu lapte. În loc să rămână perplecși la un asemenea miracol, moacele lor parcă exprimau teme de rezolvat la matematică pe timp de vacanță.

Cât despre personajul negativ, Vandevere este o caricatură lacomă care vrea doar pentru a avea, fără vreo motivație inteligentă.

Ce este drept, filmul arată foarte bine, CGI-ul pentru Dumbo este ireproșabil și elefănțelul în sine este incredibil de drăguț. Dar doar atât.

Dacă mai spun că scenaristul are în repertoriu 3 filme Transformers (alea mai proaste), este clar că nu trebuie să avem mari așteptări de la scenariu.

Trecând peste premisa elefantului zburător, aici intervine suspension of disbelief, accept existența lui, că altfel nu veneam la film, dar nu pot accepta transformarea lui într-un geniu, practic era un creier de om în corp de elefant. Tot filmul se bazează pe capacitatea acestuia de a înțelege și a îndeplini comenzi complexe, uneori nici măcar rostite, ajungând chiar să citească și gânduri. La naiba, ajunge și pompier în film. Asta deja e prea mult pentru a înghiți asemenea gălușcă.

Dacă mai spun și de tema care se raliază la trendul #metoo deja încep să sun ca o placă stricată. Am înțeles că bărbații sunt porci și că femeile pot face orice își pun în minte, nu este nevoie să ne fie reamintite chestiile astea la orice film, mai ales unul despre un elefant zburător.

Filmul se rezumă la a ne stoarce atât un ban din buzunar, cât și o lacrimă rătăcită din fântână secată a inimii. Dacă prima parte i-a reușit cu mine, la a doua a dat greș.

Dumbo se înscrie pe lunga listă a lui Disney în încercarea gigantului de a scoate un ban ușor, cu remake-uri live action ale unor animații îndrăgite care sunt și acum perfect vizionabile după zeci și zeci de ani de la lansare.

Din păcate, peste ani și ani, oamenii își vor aminti cu drag tot de animații și aceste remake-uri vor fi uitate. Dar Disney își va scoate banii.

Nici măcar stilul specific lui Tim Burton nu se regăsește cu adevărat în film, a fost și el sterilizat, s-a aliniat cerințelor Disney de a livra un film curat și fără riscuri asumate. Unde este oare acel Tim Burton care realiza Beetlejuice, Ed Wood, Edward Scissorhands sau Batman?

Dumbo nu vine cu nimic nou, măcar în Maleficent tot a mai schimbat ceva Disney, deja filmele astea par o corvoadă pentru regizori, făcute ca o pedeapsă, fără mare interes, știind că publicul va înghiți, din nostalgie, orice deversare din partea șoarecelui monopolizator.

Poate nu ar strica  vreo câteva eșecuri ale unor astfel de filme banale și fade pentru a-i face pe mai marii Disney să înțeleagă că ne-am săturat de remake-uri inutile.

Îi dau un 5 pentru Dumbo, deja de restul personajelor am și uitat.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Le comte de Monte-Cristo

Le comte de Monte-Cristo

Le comte de Monte-Cristo este o poveste nemuritoare așa că la câțiva ani mai vine …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *