Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Dunkirk este noul proiect marca Nolan și prezintă marea evacuare de la Dunkerque de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
Povestea este, sau ar trebui să fie, arhicunoscută de cei care au mai pus câte-un pantof pe la orele de istorie, pe scurt, aliații (ăia buni), circa 400.000 de suflete năpăstuite, sunt înconjurați pe plaja de la Dunkirk, aparent fără scăpare, de o puzderie de naziști care se apropie cu pași repezi pentru a-i măcelări.
În față naziștii, în spate marea învolburată și plină de spume, se pare că aliații sunt prinși în capcană, fără vreo șansă de scăpare, mai ales că de peste Canal nici nu vin semne prea îmbucurătoare, britanicii nu se îngrămădesc să trimită prea multe ajutoare, doar câte-un distrugător răzleț sau niscai avioane de care se pot dispensa.
Cum ajutorul nu pare a veni prea repede și aflați sub bombardamentul inamic din ce în ce mai frecvent, oștenii încearcă să supraviețuiască prin toate mijloacele posibile, unele chiar neortodoxe, dar ce mai contează când tot ce vrei este să mai respiri un minut în plus în speranța salvării?
Filmul nu stă absolut deloc la taclale cu spectatorul, consideră că dacă ai pus fundul pe scaun în fața ecranului, ai habar despre poveste și te aruncă fix în mijlocul acțiunii, fără să îți prezinte personajele, fără detalii premergătoare, pur și simplu ești azvârlit pe plaja blestemată fără menajamente.
S-ar putea ca Dunkirk să nu fie pe placul tuturor pentru că pare mai mult un film experimental care se rupe de canoanele și rețetele cu care suntem obișnuiți.
Nu este un film eroic, nu avem parte de momente mărețe, de lupte încrâncenate, nu suntem martorii unor povești de viață care să ne facă să suferim pentru personaje, nu, nici pe departe așa ceva.
În schimb, în Dunkirk primordial este evenimentul în sine, personajele doar contribuie la completarea imaginii de ansamblu, nu este despre oameni anume, ci despre război, nu ajungi să empatizezi cu personajele pentru că este filmat într-un asemenea fel încât tu ești personaj în film, tu ești pe acea plajă, tu ești cel care trebuie să supraviețuiască, nu te mai interesează ce se întâmplă cu alții.
Prezintă o realitate crudă, urâtă, imersivă, fără ocolișuri, în care ești cuprins de o angoasă care-ți face stomacul pungă și o frică teribilă ți se cuibărește în suflet.
Și cum ar trebui să te simți altfel când ești într-o situație sumbră, mohorâtă, în care speri mai mult la o moarte rapidă decât la o salvare miraculoasă?
Realismul este unul înfiorător, Nolan s-a folosit în mare parte de efecte practice, tot ce vedem este real aproape în totalitate și asta contribuie și mai mult la amplificarea senzației de teroare, mai ales că nu vedem deloc dușmanul față în față, nu dibuim picior de nazist în film, doar niște avioane care aruncă bombe, niște gloanțe care zboară peste tot venite parcă de nicăieri și torpile lansate din măruntaiele nevăzute ale apelor.
Și ce poate fi mai terifiant decât să fii nimicit de un inamic nevăzut?
Modul de filmare este unul specific lui Nolan, seamănă mult cu un alt film al său, nu îi dau numele, dar a durat ceva până să îmi dau seama de asta.
Cât despre dialoguri, Nolan lasă imaginile să vorbească de la sine, rar mi-a fost dat să văd un film atât de puternic emoțional care să se folosească de atât de puține cuvinte. Personajele nu au chef de vorbă într-o asemenea situație pentru că sunt concentrate pe ceva mai important, cum ar fi să nu moară departe de casă într-un război inutil.
Dunkirk nu este atât de dramatic pe cât m-aș fi așteptat, se moare, dar pentru că nu ești conectat la personaje, nu ți se rup prea multe de astfel de morți, nici violența excesivă nu își găsește locul în acest film, să nu vă așteptați la un carnagiu sângeros tipic filmelor de război.
Coloana sonoră este absolut înspăimântătoare, se cutremură sala când trece razant câte-un avion slobozitor de moarte din ceruri, zgomotul gloanțelor parcă mușcă hălci de carne din spectator, și contribuie din plin la această experiență macabră la care te supune regizorul.
Dunkirk este o experiență zguduitoare, de un realism fioros, ești transpus practic pe plaja de la Dunkirk, aruncat în mijlocul situației aparent fără scăpare, te temi pentru propria viață, uiți că ești într-un scaun într-o sală de cinema, am ieșit de la film transfigurat de experimentul la care am fost supus.
Nu este un film, este o lecție de istorie, probabil unul dintre cele mai realiste filme de război.
Dunkirk te va impresiona și te va face să simți cât de mic ești, dar este un film pe care nu vei dori să-l mai revezi vreodată pentru că te macină precum picătura de apă chinezească.
Nota 9 pentru că pare că efectiv a teleportat scena de evacuare de la Dunkirk și ne-a prezentat-o exact așa cum s-a întâmplat.
(4,5 / 5)
Trailer:
