Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Edge of tomorrow sau Live, die, repeat sau Mamă, ce titluri nasoale am găsit este o ecranizare a unei nuvele japoneze intitulate mult mai apt All you need is kill.
Filmul regizat de Doug Liman (American made) ne expediază bocancii într-un viitor cam nașparliu pentru umanitate în care încă n-am apucat să ne facem singuri de petrecanie pentru că Terra este invadată de niște lighioane drăcoase, un ghem de tentacule bio-mecanizate, care fac prăpăd în rândul soldaților trimiși în luptă cu aceeași șansă de supraviețuire precum cea a unei shaorme la ospățul unor grași.
Evident că americanii sunt ăia cu soluția salvatoare, adică și mai mulți boi trimiși la abator, dar ce te faci că lumea nu prea mai vrea în armată? Aici intervine Cage, nu, nu ăla la care vă gândiți, așa se numește personajul principal interpretat de Tom Cruise (Mission: Impossible – Fallout, The mummy, American made).
Nenicul ăsta are o moacă numai bună de lipit pe ecran, că este frumușel, și meseria lui nu este cea de soldat, așa cum se laudă, ci de abramburitor, el vinde armata naivilor care încă mai cred în asemenea gogoși. Dar el habar n-are să țină o armă-n mână, nici nu știe cum arată frontul de război, practic el este, și vine o comparație pe care doar am auzit-o, sculătoarea de mătărângi de pe platoul de filmare al unui XXX.
Prin niște circumstanțe nefericite, Cage ajunge în mijlocul unei ofensive umane și crapă imediat. Se trezește și, mare drăcie drăcoasă, ziua este aceeași.
Ei bine, da, Edge of tomorrow este o zi cu repetiție în care Cage trebuie să afle de ce i se întâmplă lui asta și ce trebuie să facă să scape de acest cerc vicios mortal.
Premisa este fumată, sunt destule filme care se folosesc de ea, dar fiecare încearcă să-și pună amprenta proprie, să iasă în evidență cu ceva, aici fiind vorba de soarta umanității care atârnă pe umerii unui neica nimeni, un cioflingar de două parale care nici pe trăgaci nu știe să apese.
Lăsând la o parte scenele repetitive pe care se cam insistă mult, chiar nu cred că era nevoie să ne arate de unșpemii de ori calvarul prin care trece Cage, Edge of tomorrow este un film spectaculos din toate punctele de vedere.
Acțiunea este delicioasă și efectele speciale pe cât de bune puteau fi în 2014. Desigur, pe gustul meu aș fi dorit să fie cu rating R, nu abia PG-13, că doar este război intergalactic, nu emisiune de copii cu prințese și ponei, dar ce să faci? Aia e, am înghițit gălușca.
Cert este că râmele astea cu multe tentacule sunt perfide din cale afară și nu lasă loc de întors, te fac ferfeniță cât ai zice…, de fapt, nu apuci să zici ceva că deja te-au fărâmițat.
Exploziile sunt la ordinea zilei, deși nu-s foarte multe, doar prezentate din unghiuri diverse, dar suficient cât să-mi înflăcăreze retina. Soldații care se preumblă prin film își fac datoria din plin, participă la scene de luptă incendiare care se lasă cu multe victime de ambele tabere, iar costumele semi-mecha purtate de oameni au fel și fel de ghidușii armate care provoacă prăpăd peste tot.
Povestea are câțiva ași ascunși în mânecă, scenariul devine alambicat pe măsură ce se scurge aceeași zi de nenumărate ori, complexitatea situației aparent fără rezolvare se extinde precum tentaculele invadatorilor și te ia cu dureri de cap, de atât de multe ori se repetă ziua încât nici nu îți mai dai seama dacă există paradoxuri sau erori sau orice alte greșeli scenaristice. Și asta lucrează în favoarea filmului.
Ce atâta vrăjeală, Edge of tomorrow are acțiune explozivă, premisa SF a timpului repetitiv, actori simpatici, că pe lângă Tom Cruise care și în viața reală pare că trăiește în aceeași zi, apare și Emily Blunt (The girl on the train, A quiet place, Mary Poppins returns) într-un rol bad-ass ca la carte. Tom joacă un rol aparte, total diferit de cele cu care ne-a obișnuit, de erou supercool, super șmecher, super de toate, și asta a reprezentat o briză de aer proaspăt, că prea era el ăla perfect în toate filmele recente. De aici reiese și umorul din film, deși nu pare că există motive de amuzament, ele sunt bine înțepenite în scenariu.
Mă bucură faptul că filmul nu mă ia de prost și nu simte nevoia exacerbată să-mi explice pas cu pas ce se întâmplă, ci ne lasă să ne prindem și singuri, cu atât satisfacția este mai mare când îți dai seama pe cont propriu de anumite chichițe și giumbușlucuri gândite de cei care au făurit scenariul.
Poate pe partea de design se putea ceva mai bine, extratereștrii nu arată prea personalizați, doar o grămadă frumoasă de pixeli CGI, deși în retrospectivă, există un motiv bine întemeiat pentru asta, dar aș fi vrut să pot recunoaște fiecare inamic în parte, să fie individualizat.
Una peste alta, Edge of tomorrow este un blockbuster de vară, făcut în principal pentru a ne distra, dar este un film cu panaș, care are și ceva substanță cât să ne țină și creierul în priză, chiar dacă nu este un concept original, pot spune că filmul are o abordare inovativă a zilei repetate și știu că-s cam darnic cu notele maxime, dar când îmi place, apoi se știe că îmi place, de aceea mă apuc să scriu de câte 10 ori alfa și omega.
(5 / 5)
Trailer:
