Endangered species

Știți proverbul cu „Prostia se plătește‟? Sau în traducere liberă:  „Cum m-am păcălit să casc gura la Endangered species‟.

Trailerul, deși nimic spectaculos, promitea măcar niște peisaje kenyene sălbatice numai bune de clătit ochii după ce am privit atât amar de timp la betoane și termopane.

Povestea este despre o familie de americani ce se duce în Kenya pentru un safari de poveste pe care nu îl vor uita toată viața. Dar nu din motivele pe care ei și le închipuie.

Ajunși acolo, își dau seama că au cam fost fraieriți la bani, dar nimic nu îi împiedică să-și facă damblaua. Nici aroganța lor specifică nației americane, nici lipsa lor de experiență în așa ceva, nici măcar semnele de avertizare care interzic plimbările în sălbăticie în afara cărărilor sigure.

În scurt timp, Endangered species se transformă dintr-o vacanță relaxantă, de familie, într-o luptă intensă de supraviețuire în mijlocul savanei kenyene pentru că neamul Halsey se trezește la coada lanțului trofic și trebuie să depună eforturi serioase să nu fie transformată în excremente defecate de sălbăticiuni.

Trebuia dracului să mă interesez mai întâi să aflu ce a mai regizat M.J. Bassett, că dacă știam că domnița a realizat și Rogue, film asemănător ca premisă sau locație, preferam să fac o colonoscopie fără lubrifiant.

Ideea din spatele filmului este lăudabilă, vrea să tragă un semnal de alarmă cu privire la braconajul intens care este practicat în acea zonă a lumii și care a rărit drastic fauna locală, dar din nefericire regia și scenariul sunt de toată jena. Se duce pe apa sâmbetei ideea ecologică dacă este prezentată sub forma unui film scris parcă de retardați care au creierul în moarte cerebrală.

Personajele prezentate în film sunt dintre cele mai idioate cu care am avut groaza de a face cunoștință pe marele sau micul ecran, de fiecare dată când era vorba să aleagă un plan de bătaie pentru a ieși dintr-o situație periculoasă se pricopseau cu cea mai proastă decizie. Culmea, situațiile agravante pentru integritatea lor fizică au fost generate tot de lipsa lor de discernământ.

De la „Uite un rinocer cu un puiuț, hai să ne băgăm cu mașina în sufletul lor să tragem un selfie că n-are ce să se întâmple‟ până la „Drumul ăsta cică este periculos, hai să mergem pe el, că suntem noi descurcăreți‟, absolut toate deciziile luate de americanii tăntălăi sunt definiția sublimă a prostiei umane la (cap) pătrat.

N-ar fi asta cea mai mare problemă, sunt obișnuit cu personaje tembele, dar Endangered species nu se oprește aici cu punctele negre. Acțiunea este plină de clișee obosite, iar realizarea tehnică este de toată jena, CGI-ul animalelor este ridicol, n-am putut decât să hlizesc ca hiena la hoit când vedeam ce grămezi vomitive de pixeli săreau la beregata personajelor. Eu recunosc că țineam cu animalul, oricât de prost arăta, îmi doream să le ia piuitul dobitocilor care nu meritau să trăiască virtual în Endangered species.

Ce să mai zic de logica scenariului? Întrebarea mai potrivită ar fi: Ce logică?

Aterizează ăștia în mijlocul pustietății și au semnal atât de bun de Internet încât fac videocall-uri, dar semnalul dispare subit în aceeași pustietate, că așa vrea scenariul, de nici măcar un apel la urgențe nu pot să mai dea. Cine a mai căscat gura la vreun vlog de travel știe ce probleme sunt cu semnalul prin asemenea zone și că este cam fantezie să ai semnal beton de Internet lângă o balegă de elefant.

Și să moară Cici în chin de belite neîntrerupte, când or să învețe unii cu aere de scenariști că Africa nu este o țară? Când pleci în vacanță în Franța sau în Grecia nu zici că te duci în Europa, că știi că este un continent, nu o țară. Ei bine, americanii din film o tot țineau că au ajuns în Africa. Fie scenarista a vrut să ne scoată în evidență prostia americanilor, fie ne-a arătat propria ei prostie.

În afară de ideea care este una demnă de luat în seamă, Endangered species nu are nimic altceva care să salveze acest dezastru natural în materie de filme. Dacă tot vrea M.J. Bassett să fie o reprezentantă a protejării speciilor aflate pe cale de dispariție, să se apuce să facă documentare, că la filme este o desăvârșită sevă nazală.

În fine, trebuie să am și eu material de „Top filme nasoale‟ la final de an și Endangered species se înscrie cu succes în această cursă lipsită de onoare, astfel încât cazez filmul al 2 margarete.

Ah, de distribuție n-am ce spune, actorii sunt nimeni în drum, doar Rebecca Romijn este un  nume mai cunoscut, celălalt actor principal este Philip Winchester, cred că are ceva bucurii la M.J. Bassett, că l-am văzut și în jegul celălalt regizat de ea, în Rogue.

1 out of 5 stars (1 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Shivaay

Hai să bag un film pe sistem Taken cu bindi-n frunte, de peste 2 ore …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *