Eraser

Când vreau să-mi șterg gustul amar lăsat de unele filme recente, apelez la ceva mai „old school‟ și mi-a căzut cu tronc Eraser.

Este un film cu dulapul musculos Arnold Schwarzenegger (Terminator 2: Judgment day), care a făcut carieră cu filmele el vs toată lumea și cu replici care nu treceau de 5 cuvinte.

🎬 Premisă

Capul de afiș este John Kruger, mare meseriaș în protejarea martorilor, așa cum ni se indică încă din prima scenă care ne implantează ideea că nu-i bine să te pui cu Kruger că altfel îți depășești de câteva ori doza de fier zilnică recomandată.

El are misiunea de a proteja demoazela în pericol, Lee (Vanessa Williams), care se pregătește să dea cu ciocu-n vileag o mare mârlănie meșteșugită de multicorporația unde lucrează.

Niște arme extrem de sofisticate urmează să fie vândute unui traficant rusnac și Lee stă în calea tranzacției pentru că îi are cu ceva la mână pe barosanii enigmatici care o vor dispărută de pe fața pământului.

Ce mai tura vura cu atâta poveste, că se ofilește câmpul magnetic al Terrei de atâta introducere, nu-i mare inteligență în film, Arnold, pardon, John o ia de-o aripă pe Lee s-o protejeze, iar pe ceilalți îi face supă cu tăiței.

💭 Comentariu

Eraser a fost lansat oarecum la finalul carierei lui Arnold în ceea ce privește rolurile de „one man army‟ cu „one liners‟, așa că nu-i cazul să spun că premisa este dintre cele mai banale, nu ai nevoie de intensificarea activității sinapselor nervoase să înțelegi filmul.

Ba din contră, este mai bine să le decuplezi de la curent, că altfel scenariul devine unul imbecil. De fapt nu devine, ci este.

De la faza în care John era cu parașuta (una pe bune) în aer și pur și simplu nu se mișca deloc, era imobil de parcă picioarele îi erau înfipte în pământ, până la o secvență de acțiune ce implică un crocodil și un om CGI vai mama lui, Eraser dă semne de îmbătrânire urâtă, ca o vedetă expirată în jurul căreia ți-e frică să aprinzi o brichetă din cauza multitudinii de chimicale acumulate ca urmare a operațiilor estetice. Deși bugetul a fost unul grăsunel, 100 de milioane de dolari.

Ce vreți să comentez despre acțiune? Nu-i suficient că-i cu Arnold?

Asta se traduce prin scene intense de lupte între un om indestructibil și hoarde de mormoloci dispensabili care-s prin peisaj doar să avem ce să numărăm la capitolul decese.

De bază este lupta cu arma, nu prea dă Arnold cu butucii săi de brațe, se concentrează din greu să pârlească fraieri de la distanță și să spârcâie verbal cele mai tâmpe și seci replici scurte de dragul vremurilor apuse.

Aspectul SF al filmului este de mult perimat, chiar dacă arma scoasă la înainte ca fiind futuristă este interesantă, deja sunt altele și mai și, dovadă că mintea omului este una care excelează când vine vorba de inventat tehnologii ucigașe.

Eraser urmează formula clasică a unor asemenea filme, o introducere scurtă care toarnă fundația invincibilității eroului, ceva îmbârligături pe care le miroși de la o poștă în care sunt implicate agenții guvernamentale care umblă cu fofârlica, avem gagica-n pericol, mereu una senzuală și bună de tot, deh, alte vremuri, unele misogine, ajutorul de nădejde care apare doar când este nevoie de el și bagă și ceva glume și, în fine, salvatorul care trece prin inamici mai ceva precum câinele prin teme (dacă știți despre ce vorbesc).

Finalul este cel care îngrămădește grosul bugetului cu o prelungă scenă care se lasă cu multe cadavre și mult mai multe explozii, deși respectiva scenă este cam verzulie pentru gustul meu, toată lumea pune mâna pe acele arme futuriste și în loc de stele verzi vezi numai dâre de aceeași culoare.

Nu-i cine știe ce Eraser, parcă aveam amintiri mai plăcute cu el, acum îmi dau seama că tehnic are multe probleme, nici nu se compară cu True lies, film pe același stil, dar care activează la un nivel stratosferic comparativ cu cel de față.

Dar filmul și-a făcut treaba, m-a distrat suficient de mult încât să nu mai acord atenției oceanului de găuri logice și erori de continuitate, dar asta nu înseamnă că-i și iert inepțiile grosolane pe care oricine le prinde din zbor dacă a fost atent la orele de fizică.

Hai măi, serios? Proiectile care zboară aproape de viteza luminii, dar noi le vedem cu ochiul liber? Și, fucking hell, proiectile cu viteza luminii și nu au loc reacții nucleare?

🏆 Verdict

Partea amuzantă cu CGI-ul grosolan și secvențele aeriene, treacă meargă, atât se putea atunci, dar era nevoie de mai multă atenție la scenariu, că aici nu se poate invoca scuza lipsei posibilităților cerebrale  ca și cum doar ieri ne-am dat jos din copaci și până atunci nu eram în stare să gândim un scenariu coerent.

Nici nu-i de mirare că regizorul Chuck Russell și-a pierdut credibilitatea ajungând să facă filme prin India ca Junglee (pe care, culmea, l-am văzut).

Astfel, pentru Eraser nu pot să-mi asum mai mult de 6 identități false.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Attack

Zee5, un serviciu de streaming indian, a lansat Attack, un film de acțiune care mi-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.