NiPeMi.ro Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Nu vezi în fiecare zi un spadasin orb care știe unde sunt adversarii mai bine decât cei care au ochii larg deschiși.
Eye for an Eye și Eye for an Eye 2 mi-au demonstrat că, uneori, o sabie bine mânuită și câteva zeci de răufăcători sunt suficiente pentru o seară reușită.
📖 Premisă
În primul film, Cheng este un vânător de recompense din China medievală, interpretat de Xie Miao (The Furious).
Poate că numele nu le spune mare lucru tuturor, însă el este fostul copil-actor care juca alături de Jet Li în The New Legend of Shaolin și My Father Is a Hero.
Cheng o întâlnește pe Ni Yan, o femeie a cărei familie este măcelărită în ziua nunții. Inițial, nu vrea să se amestece, numai că ajunge atras într-o poveste cu oameni puternici, multă nedreptate și suficienți ticăloși cât să nu rămână sabia nefolosită.
Nu este cea mai complicată motivație din istoria cinematografiei. Omul bea un pahar de vin cu ea și ajunge să-i rezolve problemele cu arma în mână. E o prietenie pe care o legi după două beri cu un necunoscut la bar, numai că aici nota de plată se achită în cadavre.
Eye for an Eye 2 schimbă puțin formula. Cheng o salvează pe Zhang Xiaoyu, o orfană care și-a pierdut familia și vrea să se răzbune. Fetița se ține scai după el și îi cere să o învețe să lupte, deși el tot încearcă să scape de ea.
Cheng o primește până la urmă lângă el, iar filmul se transformă într-un fel de Lone Wolf and Cub cu un lup orb, obosit și morocănos și un pui de om care vorbește suficient pentru amândoi.
💭 Comentariu
Primul film îl prezintă pe Cheng ca pe o forță misterioasă care apare, își scoate sabia și face ordine. Continuarea îl mai scoate din poziția asta de bau-bau medieval. Aici nu stă doar să numere recompense și să lase în urmă camere pline de morți. Îl vedem obligat să aibă grijă de cineva și să suporte o fetiță care nu se teme nici de el, nici de răspunsurile lui scurte.
Nu înseamnă că devine dintr-odată un personaj de o complexitate nemaivăzută. Tot pare mai fericit în mijlocul unei lupte decât într-o conversație normală. Dar măcar partea a doua ne arată că sub hainele negre și figura de om care nu a râs din copilărie mai există ceva.
👂 Omul care aude un pârț de la trei sate distanță
Cheng este orb, numai că filmele tratează problema asta într-un mod foarte generos. Omul aude aproape orice.
Dacă cineva scapă o monedă în satul vecin, Cheng probabil știe și din ce buzunar a căzut. Dacă un adversar respiră mai apăsat, deja și-a trădat poziția. Dacă încearcă să stea nemișcat și să nu facă zgomot, îl dă de gol mirosul. Pe atunci, dușul nu era tocmai la ordinea zilei.
Practic, orbirea lui Cheng începe repede să semene mai mult cu o superputere decât cu un dezavantaj. Toți adversarii au vedere bună, arme și avantaj numeric, dar cumva tot ei par cei handicapați.
Filmele se folosesc însă bine de ideea asta în lupte. Cheng își așteaptă adversarii, îi localizează după pași și atacă exact când ei cred că pot profita de faptul că nu vede.
Mai sunt și momente în care scenariul îi exagerează auzul până aproape de ridicol, dar tocmai aici apare o parte din farmec. Nu vezi filmele astea ca să verifici dacă fiecare sunet respectă legile fizicii. Le vezi ca să urmărești un orb care umilește o armată de oameni perfect sănătoși.
Xie Miao nu îl joacă însă ca pe un om complet neajutorat care bâjbâie la fiecare pas. Cheng se mișcă sigur, își păstrează capul și corpul aproape nemișcate și pare că știe întotdeauna exact unde se află.
În continuare, relația cu Xiaoyu îi mai schimbă puțin figura de statuie. Fetița vorbește, pune întrebări și îi invadează spațiul personal, iar Cheng pare uneori că ar prefera să se lupte cu douăzeci de bandiți decât să-i răspundă.
🪝 Adversari care ies din tipar
Filmele au și câțiva adversari care ies din tipar.
În primul film, apare un individ care se mișcă precum un titirez și folosește niște cârlige drept arme. E un adversar de temut, care chiar provoacă destule probleme. Numai că prima reacție este să te întrebi dacă nu cumva cineva a fugit dintr-un spectacol ambulant.
Spre final apare și un arcaș care ar putea fi descris drept un Hawkeye din China medievală. Este foarte priceput, foarte sigur pe el și, ca orice răufăcător care se respectă, nu a luat niciodată în calcul posibilitatea ca eroul să ajungă suficient de aproape încât arcul lui să devină doar un băț incomod.
Nu sunt niște personaje foarte bine dezvoltate. Nici nu cred că era nevoie. Au arme interesante, se mișcă diferit și îl obligă pe Cheng să mai facă și altceva decât să taie zece figuranți identici.
⚔️ Acțiunea este adevăratul motiv al vizionării
Primul Eye for an Eye durează doar 73 de minute, iar continuarea ajunge la 90. Niciunul nu își ține eroul o oră la masă, discutând despre sensul răzbunării, înainte să înceapă bătaia.
Aici contează doar acțiunea. Și avem bătaie pe cinste.
Xie Miao se mișcă foarte bine, iar camera ne lasă de cele mai multe ori să vedem ce face. Nu sunt confruntări ascunse sub o sută de tăieturi de montaj, ca să nu observăm că actorii abia se ating.
Aici săbiile intră în carne, oasele pocnesc și membrele mai pleacă uneori fără proprietar.
Nu este acel wuxia în care luptătorii plutesc printre copaci și se ating elegant cu vârful sabiei. Cheng intră în oameni cu intenția clară de a nu-i mai întâlni în continuare.
Și nici adversarii nu cad după o palmă. Sunt loviți, se ridică, mai încearcă o dată și, în general, ajung să regrete că nu au ales o meserie mai sigură. Agricultură, pescuit, orice nu presupunea să stea între Cheng și persoana pe care acesta vrea să o omoare.
Primul film este ceva mai direct. Îl aruncă pe Cheng într-o poveste de răzbunare și îl lasă să-și facă numărul.
Al doilea păstrează violența, dar mai lasă loc și relației dintre Cheng și Xiaoyu. Nu toate momentele dintre cei doi sunt la fel de interesante ca luptele, însă măcar continuarea nu copiază la indigo primul film.
⚖️ Care este mai bun?
Mi-e greu să aleg.
Primul este mai scurt și mai nervos. Îl prezintă pe Cheng, îi arată talentele și îl trimite la măcel. Nu încearcă să scoată prea multă dramă dintr-o poveste care, până la urmă, este destul de simplă.
Partea a doua are mai multă poveste și încearcă să-l facă pe Cheng ceva mai mult decât un om care aude bine și omoară și mai bine. Relația cu Xiaoyu funcționează, dar filmul pierde puțin din misterul primului.
În original, Cheng pare aproape o legendă care intră în cadru. În continuare, îl vedem și în momente mai banale, obligat să se poarte ca un adult responsabil. Este mai uman, dar parcă și puțin mai puțin interesant.
Până la urmă, ambele ajung cam în același loc pe drumuri diferite.
Primul are avantajul simplității. Al doilea are avantajul unei relații în care chiar există ceva de urmărit în afara luptelor.
⚠️ Dar nu este totul roz
Poveștile rămân foarte simple. Răufăcătorii sunt răi în asemenea hal încât probabil se trezesc dimineața și lovesc un sărac înainte să-și bea ceaiul.
Filmele nu te pun să alegi între două tabere și nici nu încearcă să-ți arate că lucrurile sunt complicate. Unii sunt buni, alții sunt niște nenorociți, iar cei din a doua categorie urmează să fie tăiați.
Dialogurile sunt și ele acolo cât să ducă povestea mai departe. Nimeni nu vine pentru replici memorabile și nici nu pleacă acasă citându-l pe Cheng. Ar fi și greu, pentru că omul vorbește cu porția.
Nici Cheng nu scapă complet de problema eroului invincibil. Atunci când un personaj poate auzi aproape orice, reacționează instantaneu și luptă mai bine decât toți cei din jur, suspansul devine greu de menținut.
Nu te întrebi dacă va câștiga, ci câți oameni vor mai rămâne întregi până termină treaba.
Din fericire, filmele sunt suficient de scurte încât să nu te deranjeze prea tare. Până să începi să te întrebi dacă Cheng poate fi bătut de cineva, apare alt nenorocit cu o armă ciudată și începe iar distracția.
🕶️ Un Caine al Chinei medievale
Comparația cea mai evidentă este cu Caine, personajul orb interpretat de Donnie Yen în universul John Wick.
Amândoi vorbesc puțin, sunt extrem de periculoși și par să știe unde se află adversarii mai bine decât cei care chiar îi văd.
Doar că Cheng nu are pistoale și nici hoteluri luxoase pline de asasini. El trăiește într-o lume cu hanuri murdare, nobili corupți și oameni care încă mai cred că avantajul numeric îi va ajuta.
Nu îi ajută.
Xie Miao este motivul principal pentru care cele două filme merg. Are destulă prezență încât să ducă scene întregi fără multe cuvinte și este suficient de bun în lupte încât Cheng să nu pară un personaj construit doar prin montaj.
Și este plăcut să vezi cum fostul copil care juca lângă Jet Li a devenit acum omul de care fug ceilalți.
🏆 Verdict
Eye for an Eye și Eye for an Eye 2 sunt două filme de acțiune simple, scurte și foarte violente.
Primul este mai rapid și mai misterios. Al doilea îi dă lui Cheng o fetiță de care să aibă grijă și încearcă să scoată ceva mai mult din personaj.
Nu au povești extraordinare, dialoguri memorabile sau răsturnări de situație care să-ți dea lumea peste cap.
Au însă lupte foarte bune, câțiva adversari interesanți și un spadasin orb care îi face pe oamenii cu vedere perfectă să pară că bâjbâie prin întuneric.
Mie îmi ajunge.
Eye for an Eye 1: The Blind Swordsman
Trailer
Eye for an Eye 2: Blind Vengeance
Trailer
