Fast Charlie

Fast CharlieCând scriu aceste rânduri, Fast Charlie are pe IMDB 6 recenzii de la audiență, toate de 10.

Evident, toate false.

 

🎬 Fast Charlie – Premisă 🕮

Pierce Brosnan (The foreigner) este Charlie, un om care rezolvă probleme.

Nu de matematică, ar fi fost prea plictisitor, ci din alea care respiră și nu se supun regulilor.

Cea mai proaspătă misiune se dovedește a fi mai dificilă, dar Charlie nu își pierde capul, că nu degeaba a ajuns la vârsta asta și încă mai este în viață.

Însă apare o complicație care-i strică socotelile, anume Marcie (Morena Baccarin – Deadpool).

Cu o droaie de ucigași pe urmele sale și cu o domniță de protejat care nu-i deloc atât de neajutorată precum pare, Charlie face ce știe el mai bine, omoară și întreabă, în ordinea asta.

 

💭 Fast Charlie – Comentariu 🍿

Filmul este bazat pe o carte, dar asta nu reprezintă un avantaj sau, din contră, un impediment pentru peliculă.

Nu văd ce a fost atât de palpitant în acel roman încât cineva a zis că ar merita ca respectiva poveste să fie ecranizată pentru că filmu-i cât se poate de banal.

Doar prezenta fostului James Bond a adus notorietate producției, altfel nici din coșul cu reduceri la DVD-uri nu aș fi ales acest film.

Rău nu este, în sensul de a mătura cu el pe jos de panaramă ce-i, dar este atât de tern ca structură narativă și familiar ca poveste încât aveam impresia că l-am mai văzut de n ori la pătrat.

Conține mult dialog pe post de maculatură pentru a umple timpul mort între secvențele de acțiune.

Ca exemplu, Charlie se apucă să ne prezinte cu multă migală niște personaje, și sunt multicele, făcându-mă să cred că vor juca un rol important pe viitor.

Deja mă apucasem să le notez numele, să nu le uit, când colo, peste 2-3 minute crapă toate.

Nu-i spoiler, că fix asta detonează toată acțiunea din film, dar se pierde mult timp pentru nimic.

Apropo de acțiune, scenele care pot fi catalogate astfel sunt unele sterpe și lipsite de intensitate.

Totul se termină rapid, fără multe înflorituri artistice și, deși sună ca o critică, acest aspect mi-a plăcut, deoarece Charlie nu este genul de om care să irosească vorbe.

Nu stă să te amenințe, ți-o dă direct în frunte, nu se apucă să îți povestească planul său pe următorul cincinal, ci te execută de nici nu apuci să-ți mai amintești dacă ți-ai scris sau nu testamentul.

Fast Charlie

 

Dincolo de asta însă, filmul nu reușește să trezească mult interes, privirea fiind cucerită de scene doar dacă o împăiezi forțat, că altfel nu are motive să se concentreze la ceea ce se petrece pe ecran.

Mai ales că scenariul este extraordinar de previzibil, ba chiar se dă de ceasul morții să ne anunțe ce urmează să se întâmple, de zici că îi este frică să încerce să ne surprindă.

Măcar cei doi actori principali sunt carismatici și m-au captivat dialogurile siropoase și sugestive dintre ei livrate cu un accent sudist care făcea ca vorbele să pară mai dulci.

Poate că sună neortodox, dar n-am grețuri din astea, filmul putea fi mai îndrăzneț de atât.

Petrecem ceva timp într-un club de striptease dar nici urmă de țâțe goale, cum urla Piciu în Miami bici 2.

Nu că vederea unor mameloane ar fi făcut Fast Charlie un film mai bun, dar măcar ar fi adus o aură suplimentară de autenticitate.

Există și o scenă ce sare în evidență, realizată în mod cert cu scopul de a amuza publicul. Își atinge ținta, dar nu se potrivește deloc în peisaj și strică tonul mai serios al filmului.

 

🏆 Fast Charlie – Verdict 👍 sau 👎?

Neah, ăsta nu este film de mers la cinema pentru că îi lipsesc ingredientele necesare pentru marele ecran.

Este o producție de duzină, la care actorii au dat cu subsemnatul doar să nu stea de pomană între filme mai acătării.

Singurele bile albe ar fi prezența șarmantă a celor doi interpreți cunoscuți și rapiditatea desfășurării confruntărilor armate care se rezumă la schimburi scurte de împușcături.

În rest este destul de mediocru spre slab, fără alte elemente izbăvitoare care să lucreze în favoarea lui.

De dragul celor doi, că Pierce Brosnan m-a introdus în lumea lui James Bond, iar numele Morena Baccarin mi-a înfipt în minte piesa Morena de Tom Boxer ft Antonia, am să calc 6 ratoni.

De ce? Să dau de muncă taxidermiștilor.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

The Ministry of Ungentlemanly Warfare

The Ministry of Ungentlemanly Warfare

The Ministry of Ungentlemanly Warfare este un film regizat de Guy Ritchie, film care nu …

4 comments

  1. Ultimul rol al lui James Caan. R.I.P. Sonny…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *