Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Tot uitându-mă pe cer la dârele conspiraționiste, mi s-a făcut poftă de un film cu avioane.
Imediat m-a simțit Netflix care m-a luat în primire cu Fighter.
Este un film din 2024 ce vine tocmai din India, de la Bollywood. Deja simt că vi s-a stins lumina.
🎬 Fighter – Premisă 📖
Patty (Hrithik Roshan – Vikram Vedha) este mare sculă la manetă, rupe pe pilotat, nimeni nu-l întrece în abilități aeriene. Doar că-i mai răzvrătit din fire și cu greu respectă ordinele.
Minni (Deepika Padukone – Jawan) nu-i cu avioanele, ea se pricepe la învârtit elicea și are un elicopter de luptă pe inventar. Este o doamnă dură care nu pică pe spate la farmece sub formă de pătrățele pe abdomen.
Cei doi sunt aruncați într-o echipă aviatică militară încropită pe fugă, alături de mulți alți piloți numai buni de luat piuitul, pentru că la orizont se întrevede o amenințare pakistaneză explozivă.
Cum americanii se bat cu naziștii prin războaie, așa și indienii cu pakistanezii, că doar nu s-or lua la trântă cu românii.
💭 Fighter – Comentariu 🍿
Nu este cazul să mă apuc să ridic în slăvi originalitatea scenariului pentru că aș fi un mare mincinos.
Din trailer se simte că-i o copie aproape clonată a mai celebrului Top Gun, ba chiar filmul reușește cumva să înghesuie ambele producții din acea serie pentru că în jumătatea secundă s-a inspirat la greu și din Maverick.
Dacă vecinii din China au făcut Born to fly, alt plagiat, doar nu rămâneau indienii de căruță, nu? Că oricum se luptă cu chinezii la viteza de reproducere, acum dau bătălii și la copiat filme.
În ambele ipostaze India iese învingătoare pentru că Fighter, în ciuda faptului că seamănă extraordinar de mult cu Top Gun, este un film bun spre excelent.
Nu vreau să vă întârzii îmbarcarea, așa că dau la o parte ce nu mi-a plăcut. Nu-i mare mirare, este vorba despre numerele muzicale cam multe la număr, vreo 3, ce sunt și prost plasate.
Adică pakistanezii tocmai terminau de săpat 300 de morminte, atmosfera era una sumbră, norii de război se adunau deasupra noastră, și imediat o dăm în distracție și petrecere de era să dau în apoplexie din cauza schimbării bruște a tonului, de la dramatic tenebros la jovial melodios.
Trecerile acestea de la niște declarații conflictuale fioroase la numere de dans aduc o ruptură pronunțată în ritm care strică din fluența curgerii firului narativ.
Și nici piesele nu-s cine știe ce, în afară de una singură, nu știu ce înseamnă refrenul, dar mi s-a cuibărit în minte pentru, anticipez, multă vreme pentru că este folosit și într-un context tragic.
Dincolo de acest aspect care până și pe mine m-a iritat, deși sunt obișnuit cu asemenea scene, Fighter nu prea are bube atât de purulente încât să-l taxez grav, că de plagiat deja am pomenit.
Bre nene, cei care au realizat filmul au fost geană pe Top Gun: Maverick, au analizat fiecare scenă de acțiune și au furat meserie la greu pentru că Fighter arată senzațional pentru bugetul de 30 milioane de dolari.
Nu că vreau să exagerez, dar dacă vezi doar secvențele aeriene din cele două filme, nu ți-ai da seama care de unde vine, atât de expert la nivel vizual este încropit cel indian. Și americanul a costat de 6 ori mai mult.
Luptele la mare înălțime sunt palpitante, sunetul vâjâie prin timpane, manevrele sunt spectaculoase, tensiunea-i palpabilă ca o cădere în cap direct pe beton, ce să mai, grandoarea domnește printre nori.
Până și interacțiunea dintre avioanele viteziste și atmosfera rarefiată este redată fidel, că m-am mai informat și eu de când mă tot uit la CorridorCrew. Așa că merită aplauze oamenii care s-au ocupat de această parte.
Dar să nu credeți că toate confruntările sunt purtate prin văzduh, ar fi devenit plictisitor la un moment dat, avem parte de mult scandal și la sol.
Unul care nu invadează ecranul cu cine știe ce noutăți, însă, mă repet, este unul bine închegat, bine realizat, bine creionat vizual.
Am scris-o și la articolul anterior, la Bade miyan, Chote miyan, ceva s-a întâmplat în industria efectelor speciale din India, dintr-odată au început simulările focului să arate aproape real.
Și aici avem explozii monumentale, care devastează totul în cale, și flăcări uriașe care încing ecranul și m-au fermecat ca un copil mic într-un magazin de acadele.
Știu că-s superficial, că acadelele sunt bune doar de supt, că n-au nicio valoare nutrițională, dar oferă fericire instantanee care pentru mine este suficientă atunci când caut fix așa ceva.
Luptele nu reprezintă doar zgomot fără fond, au miză, nu te uiți doar la unii care se bat precum chiorii cu alții, aici povestea știe pe ce butoane să apese pentru că nu trebuie să uităm că vorbim despre un film indian.
Așadar, melodramatismul își face simțită prezența ca niște musafiri picați din neant exact când copiii erau la bunici și cuplul marital avea și el un răgaz să-și îndeplinească obligațiile conjugale.
Filmul este, din acest punct de vedere, foarte manipulator cu privitorul pentru că, odată ce pătrunde în partea sentimentală, îți fărâmițează sufletul în bucățele atât de fine de zici că suntem la un concurs de Chefi la cuțite pentru obținerea de stele Michelin.
Are niște momente poetice, chit că sunt forțate și greu de crezut, care își dovedesc eficiența în a stoarce lacrimi.
Nu știu dacă este neapărat o problemă, dar dramatismul devine extenuat pentru că este concentrat într-o jumătate de oră care, pur și simplu, te distruge sufletește.
Sunt mai multe drame care rulează simultan și care n-au avut milă de mine, n-apuca o pleoapă să mi se zvânte, că deja cealaltă mi se umezea.
Și o ține tot așa de era aproape să mă bage în belele pentru că, fără să-mi dau seama, a reușit să mă deshidrateze.
Cum afară deja era caniculă, lipsa apei din organism amenința să-mi afecteze sănătatea. Nu m-am cântărit, dar cred că am dat jos vreo 2-3 kilograme.
Putea să împrăștie jelania într-un mod echidistant pe parcursul celor aproape trei ore, posibil să fi fost diminuat impactul, dar măcar aveam timp să mă realimentez cu lichide.
Am înțeles menirea acestui asalt care a dus, cadru cu cadru, la amplificarea anticipației pentru lupta finală.
O face atât de bine încât m-a însuflețit la maximum și mi-a concentrat ura pe care o aveam răspândită prin mine și am azvârlit-o către un singur antagonist.
Atât de monstruos este, lipsit de orice scrupule, axat pe misiunea lui mizerabilă, încât ajunsesem să scrâșnesc printre dinți către erou un „Suge-i măduva cu paiul!!!‟
Spre deosebire de Top Gun: Maverick care nu are curajul să-și numească adversarul, aici Fighter n-are nicio reținere în a-i picta pe pakistanezi drept niște brute lipsite de umanitate.
Bineînțeles că patriotismul stă drept la apel ori de câte ori o uniformă militară apare prin peisaj, un alt aspect cu care sunt obișnuit în filme de acest gen.
Am mai repetat-o, probabil o s-o mai fac, dacă urmărești 4-5 producții de acțiune/război ce vin din India rămâi cu impresia că acea națiune este atinsă de puritatea divinității și restul umanității vine din vintrele Satanei.
Sunt momente atât de solemne încât eu, român fără treabă cu India, am simțit că trebuie să mă ridic în picioare și să pun mâna la inimă în semn de respect pentru cei care au mușcat țărâna la datorie.
Deși începe ca o confruntare între două țări, pe măsură ce povestea evoluează, conflictul se restrânge și ajunge unul incredibil de personal, iar inamicul face parte din specia cea mai periculoasă.
Un tocilar psihopat pe care n-ai da o lețcaie la prima vedere, dar care colcăie de inteligență și de mușchi.
Chit că actoria nu este la cele mai înalte standarde, că vorbim despre un film de tip masala, Hrithik Roshan a reușit să mă impresioneze pentru că are un rol mai dificil care a necesitat și ceva sforțări interioare, nu doar să ne arate cât de frumos îi lucesc mușchii la soare.
Zic eu că s-a achitat cu brio de partitură.
🏆 Fighter – Verdict 👍 sau 👎
Într-adevăr, urmărind filmul ai impresia că scenele îți sunt unele cunoscute.
Dar oare câte producții nu ne trezesc acest sentiment? Am ajuns la un stadiu în cinematografie în care multe realizări sunt doar copii ale altora anterioare.
Fighter nu încearcă să ascundă faptul că este o replică de Top Gun, ar fi fost penibil să insiste că-i original, dar aduce o anumită savoare injectând producția cu elemente specifice culturii indiene.
Unele enervează pentru că nu-s prea reușite, muzica și dansurile, altele merg direct la țintă, momentele emoționante.
N-am căutat nemurirea sufletului sau răspunsuri la întrebări filozofice milenare în Fighter, ci am vrut să am parte de o doză zdravănă de acțiune complexă și bombastică întreruptă când și când de scene care să atenteze la integritatea sufletului.
Am primit ceea ce am dorit, așa că mă declar satisfăcut pe deplin de experiență și să-i flutur sub nas 8 steaguri tricolore de-ale lor. Am fost tentat să merg chiar la 9, dar cred că aș fi exagerat.
Dacă înainte de film doar credeam că știu ce înseamnă expresia Jai hind, ei bine, filmul mi-a dat o lecție amănunțită în acest sens și abia acum pot proclama cu maximă siguranță că am înțeles exact la ce se referă.
(4 / 5)
