Final destination 1 a dat drumul în anul 2000 unei francize întinse, momentan în 2021, pe 5 filme, intrând în categoria horror.
O șatră de adolescenți americani este lovită de noroc și hormonalii se pregătesc să se cărăbănească spre Paris, într-o excursie de vis, unde își vor exersa pe îndelete apucăturile mitocănești.
Printre ei se află și Alex (Devon Sawa – Escape plan 3), un obsedat de avioane, Clear (Ali Larter – Resident evil: The final chapter), bunăciunea ciudată, dată la o parte de grup, sau Billy (Seann William Scott, celebru din serie American pie), sportivul tăntălău. Mai sunt câțiva în grup care vor juca niscai roluri secundare, dar nu prea merită pomeniți pentru că actorii/actrițele de interpretează aceste roluri probabil s-au apucat de pus faianță sau croșetat fulare după acest film.
Înainte de a pleca spre destinația lor finală, pe Alex îl apucă talentele de Mama Omidă, are o premoniție foarte detaliată cu privire la călătoria lor, începe să-l apuce zbieretele, și este dat jos din avion cu fanfară cu tot. Cu el coboară și alte câteva personaje și cineva cu un obiect ascuțit nu este deloc mulțumit de această turnură neașteptată a evenimentelor pentru că pregătise o masă mortală cu multe tacâmuri.
Dacă de taxe te mai poți fofila, de moarte nu prea, te găsește oriunde te-ai ascunde.
Final destination 1 este un horror bazat pe decese cât mai elaborate, de parcă moartea are un fetiș insațiabil de a beli oameni în modalități cât mai imaginative. Cam la asta se rezumă tot scenariul din film, o serie de secvențe în care cineva se grăbește să scape de lumea asta nebună în care trăim, iar liantul este o poveste subțire, fără mari veleități artistice în care actoria nu este deloc la un nivel înalt.
Rețineam filmul ca având mai mult zvâc, mai cărnos pe partea de scenariu, dar revăzându-l după un număr destul de mare de ani, mi-am dat seama că memoria îmi joacă feste.
Morțile nu-s deloc atât de alambicate pe cât mă așteptam, ideea este foarte bună, dar nu dezvoltată suficient, fiind vorba doar de primul film. Nici măcar nu se folosește la maxim de ratingul R care ar fi presupus un măcel total, dar în afară de ceva sânge înflăcărat și o despărțire corporală brutală nu se petrec fapte abominabile care să te șocheze pe viață.
În schimb, am dibuit acum câteva subtilități scăpate la tinerețe, scenariul presară prin film destule indicii minuscule cu privire la ceea ce va urma să se petreacă, făcându-ne pe noi, spectatorii, clarvăzători de ne vine să băgăm anunțuri pe olx că dăm în bobi de descântece și de noroc.
Însă Final destination 1 este un film bun în genul horror, aduce un suflu nou, nu mai avem parte de un boșorog care vine după tine cu o macetă, un cuțit, o mască, și toate crimele-s la fel, aici atmosfera creată este una de-a dreptul înfricoșătoare, te bagă-n sperieți pentru că te vei uita chiorâș la orice obiect din casă pentru că subit capătă potențial de a te ucide.
Chiar dacă lanțul de evenimente de tipul Rube Goldberg care duce la moartea câte unui personaj pare de domeniul fantasticului și forțează limitele credibilului, tot îți încolțește în mintea ideea: Și dacă…?
Ce este mai înfiorător este incertitudinea prezentă la tot pasul, dacă un malac cu mască este vizibil și poți fugi de el, împiedicându-te strategie să te poate prinde, ei bine, în Final destination 1 nu vezi moartea, nu știi când vine să te ia, și uneori acest suspans provoacă mai multe daune decât sucombarea efectivă. Moartea este omniprezentă și vrea cu tot dinadinsul să restabilească ordinea normală a lucrurilor, având o agendă plină de la care nu se poate abate.
Având în vedere că Final destination 1 face parte din categoria teen slasher, categorie plină la refuz de rebuturi gunoiere, filmul de față este chiar unul reușit, făcut cu un buget decent pentru o asemenea producție, buget cheltuit probabil jumătate pe o singură secvență care chiar dacă acum arată destul de rizibil, efectul ei rămâne de neclintit.
Actoria nu prea m-a convins, bine, nici nu-s cei mai cei actori în film, joacă și ei după posibilități, dar nici nu mă aștept la interpretări shakespeariene în asemenea filme.
Dacă aveați impresia că Samuel L. Jackson este nelipsit din filme, vă înșelați, la acest capitol Tony Todd (Hell fest) îl depășește lejer, deși este mai tânăr cu 6 ani, are aproape 40 de titluri în plus față de Samuel. Ce e drept, la Todd rolurile sunt secundare.
Pentru idee și atmosferă, Final destination 1 primește de la mine 8 vize de călătorie.
(4 / 5)Trailer: