Final destination 5

Final destination 5 a apărut surprinzător pe ecrane, când nimeni nu mai credea că după execrabilul The Final destination această franciză mai are curajul să continue.

Dar iată că la 2 ani după partea a patra, rupându-se de ciclul de 3 ani al lansărilor, apare Final destination 5.

Cu așteptările setate la același procent precum cel al onestității discursurilor politicienilor am dat drumul acestui film.

Deja vu-ul este la el acasă, nimic surprinzător, câțiva cunoscuți, colegi de serviciu, se cărăbănesc cu autobuzul spre un team-building.

Nu mai avem parte de avioane, autostrăzi, rollercoastere sau circuite de curse de mașini, acum ne poziționăm pe un pod încă aflat în construcție, numai bun de produs niște catastrofe benefice pentru pompele funebre.

Responsabilul cu datu-n bobul de cafea Kopi Luwak este Sam, un bucătar în devenire care este lovit de-o viziune sumbră, vede cum podul se prăbușește, urlă ca din gură de șarpe și reușește să convingă câțiva pasageri că până aici le-a fost, biletul lor călătorie prin viață a ajuns la ultima stație dacă nu se scoboară din autobuz.

Evident că imediat după asta podul se bălăngăne periculos sub acțiunea vântului puternic și face poc.

Ca urmare, cei 8 supraviețuitori devin ținta Morții lipsită de scrupule care plânge că nu are bifele trecute în dreptul celor care au fentat-o.

Cu Final destination 5 mânuitorii acestei francize și-au spălat păcatele pentru jegul de The Final destination pentru că acest film revine la rădăcini, oferind o experiență distractivă, terifiantă și sângeroasă.

Încă de la început mi-am dat seama că scenariul a primit mai multă atenție, se concentrează mai bine pe personaje care, chiar dacă-s clișee, sunt unele simpatice, tocmai de asta ceea ce urmează să li se întâmple are un impact emoțional puternic.

Pot spune că este cel mai întunecat film din franciză, cel mai tragic, tocmai pentru că personajele sunt credibile, iar dialogurile insistă mult pe trăirile lor, pe gândurile sumbre născute în urma situațiilor prin care trec, filmul fiind foarte intim, iar comportamentul protagoniștilor este calm, exact, aproape chirurgical, nu zburătăcesc ca găinile cu capetele tăiate, o iau logic pe baza a ceea ce cunosc. Și mă duc până într-acolo încât scriu că scenariul este și destul de inteligent, presărat cu mici indicii pe care dacă le prinzi îți vor îmbunătăți experiența vizionării lui.

Dar nu asta contează cel mai mult la un asemenea film, ci secvențele mortale. Și aici Doamna Întunericului se dă în stambă cu niște morți de-a dreptul tulburătoare, deși mă repet, asta este, nu am altă inspirație de moment, niște morți intime, pe care le simți în profunzime, parcă te doare pe tine, mai ales dacă ai niște fobii legate de anumite acțiuni sau obiecte. Revine imaginația pentru că sunt atât decese noi, cât și unele mai vechi, dar reinterpretate, aducând o nouă senzație de teroare, mai ales că nu există premoniții care să îți spună mură-n gură în ce fel vor muri, de aceea sunt și surprinzătoare pe alocuri.

Nu prea mi-a plăcut faptul că scenariștii se pare că au cam lipsit la orele de anatomie umană, corpul nostru nu este atât de fragil încât să se facă terci sângeros, pilaf osos sau ghiveci intestinal la orice contact, fie el și un pic mai puternic.

Efectele speciale sunt foarte bune pentru un asemenea buget, iar scena de căpătâi este a doua cea mai reușită din franciză după inegalabilă secvență de pe autostrada din Final destination 2. Pe pod se moare groaznic și foarte variat, spre deosebire de The Final destination unde toți au murit cam la fel.

De data asta actoria este una bună, cea mai bună dintre toate filmele pentru că apar nume grele. OK, m-ați prins, nu grele, dar cunoscute, comparativ cu ce am avut până acum, David Koechner (CHIPS, Krampus) și Courtney B. Vance (Project Power, The mummy) sunt titani ai actoriei. Și reintră în scenă și Tony Todd (Hell fest) într-un rol mai gras.

Ce mi s-a părut amuzant a fost faptul că parcă au căutat dinadins să distribuie actori necunoscuți dar care semănau cu actori celebri.

Ca exemplu, spuneți-mi că Miles Fisher nu este un Tom Cruise second-hand.

Mi-a plăcut cum Final destination 5 a reușit să aducă din fiecare film anterior câte ceva, evident nu lipsește numărul 180 văzut pe toate gardurile din primul film, dacă sunteți atenți observați un camion cu bușteni din Final destination 2, se pomenește la un moment dat de un rollercoaster ca în Final destination 3 și scena podului aduce mult aminte de filmul văzut la cinema în The Final destination. Am putut să depistez toate aceste easter eggs și datorită faptului că am văzut toate cele 5 filme în câteva zile.

Și să nu uit, finalul este epic. Atât.

Final destination 5 mi se pare că este la egalitate cu primul Final destination, fiind un film bun care, în ciuda câtorva momente în care trece peste bariera verosimilitudinii, nu te zgârie pe creier, de aceea îi ofer un ospăț pantagruelic cu 8 feluri de mâncare.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Halloween kills

Halloween kills continuă imperturbabil saga criminalului mascat (hi hi hi, ce se potrivește acum) Michael …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *