For a few dollars more

Epopeea Omului Fără Nume continuă în For a few dollars more după ce trilogia a pornit la drum cu A fistful of dollars.

Același Clint Eastwood (Unforgiven, The mule) este în rol principal, deși interpretează aparent alt personaj, având aici alt nume, mai mult o poreclă, Manco, dareeste același anti-erou din filmul precedent.

Manco este un vânător de recompense, ce-și trăiește viața pe muchie de cuțit, pentru că se plimbă pe urmele celor mai împuțiți criminali pentru a-i aduce în fața justiției sau cu spatele în coșciug, depinde de preferințe.

La orizont se întrevede un rechin mare, a cărui captură i-ar aduce dolari cât să nu se mai agite multă vreme. Inculpatul este El Indio (Gian Maria Volontè – care a jucat un rol negativ și în A fistful of dollars), un deținut care este eliberat de cohorta lui de nespălați ce se scarpină cu pistolu-n dos și care are de gând să jefuiască, fără mustrări de conștiință, una dintre băncile considerate aproape imposibil de spart.

Zis și făcut, doar că un anume Manco îl caută de găuri în bocanci. Partea interesantă la For a few dollars more este că Manco are concurență, El Indio fiind foarte apetisant, financiar vorbind, și pentru un alt vânător de recompense, colonelul Mortimer (Lee Van Cleef – High noon), cu care Manco are ceva clenciuri pe parcursul filmului.

For a few dollars more, deși tot western, setat în același univers, Vestul Sălbatic mai apropiat de Mexic, este destul de diferit față de A fistful of dollars, și diferența vine de la personajul negativ care nu-i ultimul meltean adunat cu fărașul de pe jos, priceput doar la a mârâi amenințător și la a trage cu pistolul dacă te uiți urât la jegul său de sub unghie.

El Indio este un antagonist inteligent, care nu arde cărbunii de pomană și nu se lasă ușor păcălit de fitecine-n drum.

Practic, For a few dollars more câștigă un scenariu mai cizelat, povestea este mai complicată ca în primul film, personajele nu mai sunt ageamii aduși de vânt, iar motivațiile protagoniștilor au la bază niște traume profunde ce-ți provoacă niscai forfotă-n stomac.

Dar ce câștigă la acest capitol, pierde la acțiune, nu este atât de plin de confruntări pistolare, așa mi s-a părut, o lasă mai moale pe acest palier, tocmai pentru că se concentrează mai mult pe poveste. Nu înseamnă că filmul este plictisitor, la dracu nu, chiar din contră, avem parte de suficiente dueluri încât să simți că urmărești un western și chiar luptele sunt un pic mai variate. Am observat că au adăugat și ceva sânge pe ici, pe acolo, dar unele morți rămân în continuare ridicole.

Nu acțiunea este punctul forte al filmului, ci interacțiunile dintre personaje, atât între Manco și Mortimer, cât și între cei doi cu El Indio, dueluri verbale, pline de priviri iscoditoare și gânduri ascunse mortale ce contribuie la nașterea unui delicios spectacol macho care te face să te simți mic, una erau bărbații de atunci care duhneau a testosteron și te rătăceai prin sprâncenele lor groase, alta sunt cei de acum, care duhnesc a Channel și sunt pensați mai ceva ca divele de carton instagramiste (voiam să bag un u după m, dar m-am răzgândit, că suna urât).

Sunt niște momente tensionate mirifice în film, tocmai ca urmare a adăugării (inspirație de geniu) unui competitor serios pentru Clint Eastwood, nici hârjoneala dintre Tom și Jerry (pentru cei mai tinerei, un desen animat de pe vremuri) nu este atât de pasionantă precum ciondăneala amicală (sau nu) dintre Manco și Mortimer.

În rest, ce am scris în rândurile despre A fistful of dollars rămâne valabil și aici, peisajele aride, dar superbe, sunt aceleași, coloana sonoră este de excepție, semnată de inegalabilul Ennio Morricone, Clint Eastwood tot cu un poncho ponosit pe trup și țigara-n colțul gurii scrutează orizontul, personajul interpretat rămâne la fel de cool ca Joe din A fistful of dollars.

Atât Clint Eastwood, cât și Lee Van Cleef, fac prăpăd cu interpretările lor ale unor oameni care nu-s chiar eroi, dar care sunt mânați de un cod moral de la care nu se abat.

Filmul este mai inteligent decât A fistful of dollars, dar mai puțin incitant din punct de vedere al acțiunii. Și aș mai avea să-i reproșez o decizie absolut stupidă luată de unul dintre personaje care m-a făcut să exclam: „Hai măi, de ce ai face asta?”

Ca un mic easter egg, deși este ditamai oul de struț, de data asta Sergio Leone și Ennio Morricone nu mai apar sub pseudonime ca în precedentul film, ci își folosesc numele real. Aparent, și-au luat nume americănești pentru că altfel filmul nu ar fi fost lansat, că doar cine naiba s-ar fi uitat la un western făcut de italieni?

Deși a mai tăiat din acțiune, mi-a plăcut mai mult For a few dollars more tocmai datorită relațiilor jucăușe dintre personaje care au reprezentate tequila și chili-ul din film, tocmai din acest motiv mai salt o treaptă și arunc în aer 9 pălării pentru acest Per qualche dollaro in più.

Ah, ca idee, durata crește semnificativ, cu aproape 30 de minute, față de A fistful of dollars. Și la fel se întâmplă și cu următorul film, Il buono, il brutto, il cattivo (The good, the bad and the ugly).

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Backdraft 2

Dintre toate filmele din lume taman de la Backdraft nu mă așteptam la o continuare, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *