Forrest Gump

Forrest Gump

Top AFI 100

Locul 076

1994

Până să fac Top 100 AFI nu văzusem Forrest Gump, dar aproape că-l știam  pe dinafară, cel puțin secvențele antologice care au intrat definitiv în istoria cinematografiei.

 

🎬 Forrest Gump – Premisă

Titlul filmului este numele personajului principal interpretat de Tom Hanks, un om simplu la minte și la suflet, cu un IQ ce nu îi permitea să meargă la școala normală, fiind considerat de mai toată lumea un prost și nimic mai mult.

Dar filmul, care începe cu una dintre cele mai celebre replici din filme „Life is like a box of chocolate‟, ne arată că aparențele, de cele mai mult ori, ne păcălesc, și Forrest Gump, așezat pe-o bancă, își povestește viața incredibilă pe care a trăit-o până în acel moment.

De la primii pași pe care un Forrest cu probleme de sănătate îi face fără ajutorul protezelor până la transformarea lui într-un personaj de legendă, suntem purtați într-o călătorie fantastică.

Iar în centrul ei se află un chip etern, cel al prietenei lui Forrest Gump, și anume Jenny (Robin Wright – Wonder Woman), farul călăuzitor spre care se îndreaptă, oriunde s-ar afla, Forrest Gump.

 

💭 Forrest Gump – Comentariu 🍿

Filmul este răvășitor și te mișcă încă de la început când un simplu băiețaș, chit că are ceva probleme, este renegat din primul minut de semenii lui pentru că este diferit, până la scenele emoționante de final, nu ai cum să nu fii dărâmat de drama prin care trece Forrest Gump.

Dar filmul este mai mult decât o dramă, îmbină toate genurile și suntem martorii istoriei, la propriu, pentru că Forrest, involuntar, se implică în unele dintre cele mai importante evenimente care au marcat umanitatea.

Și aici vorbesc de momente care trec de la mărirea și decăderea regelui Elvis Presley până la declanșarea scandalului Watergate, prezentat în All the president`s men.

Pe lângă multiplele celebrități cu care se întâlnește Forrest Gump, amintirile cele mai plăcute și le creează prin conexiuni cu oameni simpli, onești, prieteni adevărați.

De la Bubba, obsedatul de creveți, până la locotenentul Dan, mândru până peste măsură și care vrea să moară în Vietnam pentru că așa e tradiția familiei sale, peste tot întâlnește personaje pitorești.

Și deasupra tuturor planează Jenny, un destin tragic în jurul căruia gravitează în permanență Forrest și care-i dă puterea de a merge mai departe când toată lumea vrea să îl doboare.

Forrest Gump

 

Tom Hanks (A man called Otto) realizează nu unul dintre cele mai bune roluri ale sale, ci unul dintre cele mai bune roluri din istorie.

Se transformă în Forrest Gump, în acest personaj redus mintal (să o scriu pe aia dreaptă, să nu o mai dau pe după plopi), dar cu o inocență sublimă care atinge viețile multor oameni.

Am stat bine și m-am gândit dacă să merg până într-acolo, dar interpretarea mea pe care o dau personajului Forrest Gump este aceea că el este, nici mai mult, nici mai puțin, decât Timpul care se scurge implacabil.

Cine este prezent la toate evenimentele istorice? Timpul.

Cine este neinteresat de posesiuni materiale, care nu face distincție între alb și negru, care nu știe ce este minciuna și care aleargă necontenit pentru că, pur și simplu, așa are chef? Timpul.

Ciudată sau nu, mă mențin pe metereze, asta este interpretarea mea, Forrest Gump este Timpul nemuritor.

Filmul chiar începe și se sfârșește cu aceeași secvență care ne arată că totul este perpetuu într-un cerc fără sfârșit și că doar Timpul este infinit.

Iar noi doar niște simpli trecători și nu avem timp de pierdut cu frecușuri inutile și prostii irelevante pentru că de timp nu îți bați joc, el va ieși întotdeauna victorios.

Până și celebrul „Run, Forrest, run!‟ poate fi interpretat ca o zbatere inutilă a oamenilor prea preocupați cu nimicuri și cărora timpul le scapă printre degete și se îndepărtează tot mai mult ca, la final, să ajungă să regrete tot acel timp ratat într-o viață prăpădită pe nimic și pentru nimic.

Filmul a luat 6 premii Oscar, evident pentru cel mai bun film, apoi pentru cel mai bun actor principal (Tom Hanks), cel mai bun regizor (Robert Zemeckis), cel mai bun scenariu adaptat (Eric Roth), cea mai bună editare (Arthur Schmidt) și cele mai bune efecte speciale (Ken Ralston, George Murphy, Stephen Rosenbaum, Allen Hall).

La ele se adaugă alte 7 nominalizări, fiind unul dintre cele mai nominalizate filme din istorie.

 

🏆 Forrest Gump – Verdict 👍 sau 👎

Dincolo de interpretări, filmul este unul motivațional, care ne învață că viața merită trăită chiar și atunci când greutățile te îngroapă, și că armele cele mai puternice, deși nu par așa la prima vedere, sunt iubirea, inocența și adevărul.

Toate se regăsesc în Forrest Gump, personaj simplu care poate că nu știe prea multe, dar care este întruchiparea devotamentului și loialității, chiar cu orice preț, care nu cunoaște sentimente ca ură și nu este interesat de superficialități care ne conduc viața precum avuția și pofta de putere.

Se poate discuta la infinit despre acest film, și tocmai asta este dovada unei capodopere.

Nu pot să trec cu vederea, de final, efectele speciale revoluționare pentru acea vreme, prin care Forrest Gump a fost alăturat unor figuri istorice ca John Lennon sau John F. Kennedy, atât de bine realizate încât au dat senzația de secvențe reale.

Chiar dacă filmul are destule erori de continuitate și anacronisme, aș fi un nemernic să-i fur din cele 10 bomboane pe care le are în cutie.

Dincolo de aceste erori, Forrest Gump este o capodoperă ce ne dă o lecție de viață pe care cu greu o voi putea uita.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Challengers

Challengers

Am trecut de calificări și am ajuns pe tabloul principal al filmului Challengers, unul care …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *