Generația chiX

Generația chiX 🎭 🎤 GENERAȚIA CHIX – Dan Badea

 

🎬 Dan Badea, în stilu-i caracteristic, încearcă să-și amuze audiența cu un număr în care face o comparație între generația lui, X, și cea de acum, cum naiba s-o mai numi, cred că SO de la Super Ofensații.

🍿 În deschidere a fost un nene, îmi pare rău că nu i-am reținut numele, poate e mai bine pentru el, care a venit cu două glume șutite de la alții. Hai c-o știți pe aia cu „vai, ce fată frumoasă am văzut, era Gogu, colegu` de bancă dintr-a patra‟.

M-a surprins că apoi a fost doar Dan Badea și atât, eu obișnuit cu mai mulți artiști pe scenă.

Spectacolul a fost și mediocru, dar și bun.

A dat chix, sic, fix cu porțiunea dedicată titlului. Mă așteptam să facă niște dume senzaționale cu privire la diferențele dintre generații pentru că materialul era acolo, ca pipeta de aur, trebuia doar să mai ciocănească un pic cu târnăcopul inspirației pentru a-l găsi.

Din păcate, s-a rezumat doar la a prezenta cum era pe vremuri și cum este acum, fără să spună niște poante amuzante.

S-a bazat pe nostalgie, ceva gen „lasă, mă, că este suficient să-și amintească de bairamurile de la bloc și or să râdă, nu mai este nevoie și de poantă‟.

Mai o caterincă despre agățatul de gagici, mai o discuție despre telefonul cu fir, uite așa trecea timpul fără să mă facă să râd cu adevărat.

Parcă eram niște bătrânei care stăteau la taifas și depănau amintiri din tinerețea rebelă și, în același timp, porcăiau puștimea de acum că este vai de capul ei când și noi eram la fel. Dar nu în halul ăsta.

Mediocru și atât, să fiu generos.

Generația chiX

 

Eh, dar apoi a intrat în partea a doua a spectacolului care nu a mai avut treabă cu titlul, s-a dus generația X, dar au intrat în scenă povestirile din vremurile în care era implicat în muzică.

Ca o spovedanie, habar nu aveam că Badea a avut tangențe cu acest domeniu, eu auzisem de el doar ca artist de stand-up și că prezenta ceva emisiune pe la televizor.

Nu știu cât de adevărate sunt, presupun că snoavele au o fundație solidă ancorată în realitate, iar etajele superioare sunt fabulații, dar aici am râs pe săturate.

Poate și pentru că nu se sfia și trântea nume cunoscute și foarte cunoscute din showbizul de la toate nivelurile, de la manele la trăpănele, fapt ce imprima un farmec suplimentar anecdotelor sale.

De la pățanii cu Adrian Minune de ziua lui și până la concerte ținute în saloane de coafură, pe mine acest segment m-a amuzat foarte mult și chiar am râs cu gura până la urechi de cred că am făcut riduri la ceafă.

Akcent, Alex Velea, Connect-R, Fizz (îl mai știți pe ratatul ăla?) sunt câteva din actele artistice / sclifositul pe care Dan Badea le-a / l-a adus în glumele sale.

 

👍 sau 👎? Nu are un limbaj vulgar, așadar numărul său este destinat unei audiențe mai largi, doar că deschizătorul lui a tot stat cu ele în gură, dacă altfel nu poate face rost de ele.

Mi-a plăcut că a început la ora programată, nu cu întârzieri de divă, așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor.

Startul a fost mai lent, ba chiar aveam senzația că o să mă apuce somnul pentru că nu zicea ceva nou, îmi reamintea cum am copilărit toată ziua pe afară în fața blocului sau la țară fără a sta cu ochii în ecrane, că de unde așa ceva.

Poate pentru cei mai tineri asemenea povestiri par a fi de domeniul fantasticului, dar sunt șanse să le experimenteze pe pielea lor având în vedere ce răgălie trepanată a votat generația TikTok la prezidențiale.

 

🏁 Per ansamblu, este un număr bun, cu coborâșuri și suișuri, omul este șarmant, știe cum să povestească, are lipici la public, chiar dacă nu interacționează cu el pentru a-l face parte la spectacol.

Dacă aveți ocazia să-l vedeți, eu zic că merită, nu o să regretați.

4 out of 5 stars (4 / 5)

About admin

Check Also

Life is life

Life is life

🎭 🎤 LIFE IS LIFE – Spectacol stand-up Mihai Bobonete (în deschidere Mihai Rait)   …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *