Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
A trebuit să revăd Ghost ship drept premiu pentru un concurs, dar și pentru că aveam chef de un film horror fără adolescenți retarzi și care să nu fie politically correct. Și parcă așa-l rețineam pe Ghost ship din 2002, film ce la vremea respectivă m-a speriat. Bine, pe atunci credeam că filmele cu Van Damme sunt țâță de mâță.
Recenziile de pe RottenTomatoes sunt descurajatoare, dar nu m-au deturnat de la dorința de a revedea filmul în care câțiva ciocoflenderi marinari, ocupați cu recuperarea valorilor scufundate, n-apucă să se ducă pe Titanic, că le-a luat-o James Cameron înainte, dar se încumetă să vadă care-i treaba cu Antonia Graza, un imens vas (fictiv) de croazieră dispărut cu vreo 4 decenii în urmă.
Având în vedere titlul filmului, Vasul Fantomă, nu-i greu de imaginat că odată aburcați la bordul navei părăginite, cele câteva personaje dispensabile încep să dea de fel și fel de viziuni terifiante și fantome translucide care le fac viața un iad nesfârșit.
Dar promisiunea unei comori imense, foarte valoroase, de nici nu sunt în stare să numere până acolo, îi determină să treacă peste toate obstacolele pentru că sclipirea aurie din ochi este mai puternică decât pata maronie din dos.
La fel cum Final destination 2 are scena aceea monumentală pe autostradă de n-o s-o uit în veci, la fel și Ghost ship are o primă scenă care a intrat în analele istoriei.
Poate o știți, poate n-o știți, nici eu nu o voi povesti, că nu este în trailer, dar așa, plastic, himenul vaporului este deflorat și împroașcă sânge peste tot.
Din păcate pentru Ghost ship, acela a fost momentul orgasmic al filmului, de acolo lucrurile o iau la vale.
Personajele sunt dintre cele mai banale și neinteresante și sunt preluate din manualul învechit al filmelor de groază pentru că avem toate tipologiile prezente într-o asemenea producție: șeful scorțos cu privire pătrunzătoare jucat de Gabriel Byrne (End of days, Enemy of the state), gagica independentă, puternică, de-ți rupe mutra dacă te uiți pieziș la ea (Julianna Margulies – The upside), negrul familist să dea un pic de culoare distribuției și câțiva hippies pe post de bufoni, delegați cu poantele, printre ei l-am regăsit, spre surprinderea mea, pe un tânăr Karl Urban (Thor: Ragnarok, Pete˙s dragon).
Povestea este cea clasică, personajele sunt dispensabile, iar fantomele își fac de cap așa cum te-ai aștepta.
Dar filmul nu mi s-a părut prost, ba chiar este decent având în vedere ce gunoaie himalayene primesc în perioada asta pe palierul horror (și nu numai).
Ghost ship are o atmosferă lugubră, nici nu mai era nevoie de fantome să te bage-n sperieți, nava sinistră, aflată într-un stadiu avansat de descompunere și putreziciune morbidă, care te amenința la fiecare colț cu tetanosul ruginit, creează un sentiment de profundă claustrofobie și dă un miros virtual de rânced, de moarte prezentă la fiecare pas.
Dacă mai adăugăm și niște fantome care-și vor tributul, deja senzația de angoasă se accentuează.
Sperieturile sunt cele obișnuite, nici nu mai este cazul să le enumăr, unele dintre ele sunt decente, altele rahitice prin previzibilitatea lor exagerată, dar măcar nu am avut parte de niște personaje care se întreabă de unde a apărut un frate geamăn când se uită în oglindă. Ca atare, cel puțin mie, mi s-a rupt sufletul de soarta unora dintre ele, spre deosebire de filme recente la care țin cu moroiul să le ia mau` umanilor enervanți.
Nu exagerează cu mățăraia înșirată pe pereții, deși are rating R, se bazează mai mult pe atmosferă și pe teroare nevăzută, uneori mult mai eficientă decât o scârbă din aia aruncată drept în față. Plus că are un pic de nuditate, pentru imaginație.
Se lălăie cam prea mult timp în afara vasului de croazieră, filmul este prea scurt și se pierde din esență cu scene inutile, ideea putea fi exploatată mai acătării, pentru că are potențial, deși Antonia Graza este imensă, camera de filmat ne-a plimbat prin prea puține locuri, lăsând multe încăperi neexplorate.
Efectele speciale sunt undeva la mijloc, câteva ridicole de-a dreptul, altele foarte bune, par făcute acum, poate pentru că-s bazate pe practic, și știm bine că practicul nu se demodează dacă este bine realizat.
Atât timp cât un film horror nu mă enervează și îmi dă și ceva secvențe cât de cât interesante, și Ghost ship se încadrează în acest segment, nu pot fi prea dur cu povestea care nu contează în astfel de producții fără pretenții de artă, de aceea Ghost ship primește de la mine 6 metri de cablu, fiind unul din filmele care pornesc cu momentul culminant și apoi se duc în jos, nefiind în stare să mențină ritmul.
(3 / 5)
