Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Dacă nu v-ați săturat de Al Doilea Război Mondial, iacă-tă un nou film care se ocupă de acest subiect, Ghosts of war.
Doar că abordează ceva mai neconvențional, așa cum Overlord a fost cu zombies naziști, Ghosts of war ne belește privirea cu, ei bine, fantome, că doar se vede clar din titlu.
O trupă pestriță de soldați este trimisă să protejeze un ditamai conacul undeva prin Franța ocupată, la țară, într-un peisaj idilic de numai de război nu îți ardea. Printre combatanți se numără Chris (Brenton Thwaites – Oculus, Pirates of the Caribbean: Dead men tell no tales, Gods of Egypt), dar și alți ostași interpretați de nume necunoscute mie.
Nu trebuie să fii un savant cu 3 facultăți (pe bune, nu din alea politice) să îți dai seama că în conac se preumblă și alte ființe în afară de amărâții ăștia rupți în fund de foame și cu șosetele găurite care au crezut că au nimerit în paradis când au văzut imensitatea de căsoaie cu paturi pufoase, haleală care nu mai are blană pe ea și băutură la discreție.
Nu trece mult timp și soldații își dau seama că nu-s toate pe roze în Franța pentru că încep să se petreacă lucruri inexplicabile noaptea-n conac și de aici încolo cam știți cum va decurge filmul.
Premisa din Ghosts of wars este una cu potențial, soldații noștri fiind asaltați din două direcții: afară-i neamțul arian chitit să-și lustruiască bocancii cu fețele inferiorilor, înăuntru-i moroiul ofticat că a venit popa mai devreme să-și încaseze taxa sub formă de ort.
Filmul recurge la tot ce se poate în materie de fantome bântuitoare și cum locația este una imensă avem slavă domnului cotloane suficiente pentru a da nas în nas cu nelipsitele clișee.
Dar Ghosts of war nu este rău, ba chiar deloc, deși nu sare din tiparele obișnuite, are câteva scene demențiale care m-au luat prin surprindere pentru că nu le anticipam deloc, fiind ingenioase.
Nu insistă prea mult în originalitate, că aparent seacă rău la creier gânditul prea mult, și se apelează în rest la jumpscares, dar nu știu de ce mi s-a părut că-s folosite mai mult decât decent, au un je ne sais quoi care le-au făcut mai eficiente decât aceleași scheme folosite în alte filme.
Combinația de război și casă bântuită generează o producție alertă care nu are deloc timpi morți (doar personaje moarte), când nu avem fantome, cotropesc naziștii, când dispar naziștii, hop, răsar strigoii, ba chiar uneori protagoniștii sunt atacați din toate părțile de inamici, ceea ce conferă un ritm sprințar filmului, și să vrei, că n-ai cum să te plictisești.
Acțiunea este sângeroasă, adică războiul arată a război, nu a joacă de copii cu figurine, plouă cu sânge fals și membre zburătoare și chiar dacă efectele sunt cam împiedicate din motive bugetare, să zicem că merg de(z)gustate fără să te facă să strâmbi din nas.
Ce o să vă rog, dacă vă sinchisiți să uzați retina timp de 90 de minute cu acest film, este să căscați gura cu foarte mare atenție la ce se întâmplă în jurul personajelor, ce spun acestea, pentru că…..
Și acele puncte de suspensie vor reprezenta pentru film un fel de Moise pentru că va împărți părerile în două. Și nu mai insist, vă las să scormoniți singuri prin poveste.
Pe lângă partea asta războinico-supranaturală, Ghosts of war ne dă și de cugetat pentru că personajele prezentate, deși diverse ca personalitate, sunt afectate spiritual și psihologic de un război în care n-au niciun interes, și asta se vede din discuțiile dintre ei sau din reacțiile pe care le au, o nouă dovadă, dacă mai era cazul, că războiul face victime și atunci când este pace.
Pentru mine Ghosts of war a fost până la un anume punct un film așa și așa, ce oscila undeva în jurul lui 6, cu ceva chestii interesante, dar cam atât. Însă când a intervenit elementul comparat cu Moise și după ce am mai molfăit binișor filmul, m-am trezit că îi dau 7 cartușe.
(3,5 / 5)
