Godzilla vs Kong

În sfârșit, Godzilla vs Kong este perechea perfectă pe care un Cupidon pe dos și-a dorit dintotdeauna să o formeze cu săgețile sale.

După ce Godzilla a primit 2 filme (Godzilla și Godzilla: King of the monsters) în care s-a luptat cu fel și fel de inamici clasici, dar și noi, iar Kong a frecat menta prin Skull Island câțiva zeci de ani până să crească și să ajungă la o dimensiune impresionantă pentru a o da parte-n parte cu Godzilla, iată că în anul Domnului 2021 suntem fericiți cu confruntarea mult dorită dintre cei doi titani.

De poveste ce furnica mea subnutrită să scriu? Că și așa nu contează prea mult.

Un nene mai bogat decât toată planeta ridicată la pătrat vrea neapărat să găsească o sursă de energie infinită pentru îndeplinirea scopului umanitar la care visează de-o veșnicie. Dar această sursă este bine dosită în străfundurile Terrei și doar Kong are capacitatea de a o amușina.

Așa că primata supradimensionată este luată la plimbare către unul din Poli, am și uitat care, atât de interesantă este povestea din film. Doar că nu poți să ieși cu Kong în lesă fără să atragi atenția lui Godzilla care simte miros de harță.

Restul n-are importanță, oricum povestea nu este deloc elementul care atrage la un asemenea film, dar o să îmi încep dizertația legându-mă fix de poveste.

Din acest punct de vedere Godzilla vs Kong este definiția supremă a filmului tâmp, absurd și nătâng. Este plin de imaginație, dar prea plin, dă pe dinafară de concepte prea sofisticate, prea SF pentru binele său. Și cum acțiunea este setată în prezent, nu este deloc credibil ceea ce se întâmplă pe ecran, nu mă refer la prezența titanilor, ci a progreselor tehnologice pe care trebuie să le înghit. Ca atare, filmul este mai mult SF decât fantasy. Scenariul ar fi trebuit să aplice planul K.I.S.S (Keep It Simple Stupid). S-au scremut prea mult să prezinte fel și fel de vehicule, arme, tehnologii avansate care nu m-au interesat, eu venisem să casc gura la 2 creaturi gigantice care transformă lumea în câmpul lor de război.

Și tâmpul nu se termină aici, logica este îngropată în centrul pământului, multe secvențe sunt incoerente, nici nu pricepi ce vor să facă ăia pe acolo pentru că folosesc un jargon alambicat, o diaree verbală fără sens, iar unele acțiuni sunt de-a dreptul tembele și câteva dintre rezolvări ridicole. „N-ai cum așa ceva‟, „Du-te bă de te culcă‟, „Hai cântă la altă ușă că nu mă convingi‟, „Ceee măăă!!!‟, cam astea au fost reacțiile mele când vedeam cât de stupid este scenariul. Așa, ca un mic aperitiv, în laboratoarele bogătașului se lucrează cu tehnologii mega giga super extra avansate, dar paza este inexistentă, se plimbă trei tembeli pe acolo ca la mă-sa acasă fără să-i întrebe careva de sănătate. Totuși, vorbim de un laborator secret, nu de platoul Acces din rect.

Cât despre partea umană, mă așteptam să dea rateuri, nu a fost nicio surpriză că personajele, în afară poate de o fetiță, nu au profunzime și sunt superficiale, ca atare rezervorul de empatie mi-a mers pe gol.

Nici n-are rost să aduc aminte de personaje, n-are sens, doar să pomenesc niscai actori, prin film se preumblă Alexander Skarsgård (Long shot), Millie Bobby Brown (Enola Holmes) sau Kyle Chandler (King Kong-ul lui Peter Jackson). Evident că n-au nimic interesant sau inteligent de făcut prin peisaj, doar să se zgâiască la niște ecrane și să scuipe replici absurde.

Până aici am dat cu cataroaie în Godzilla vs Kong, dar este momentul să schimb tabăra și să trec la partea suculentă pentru că, hai să fim serioși, ce așteptăm de la un film cu un asemenea titlu?

Și aici producția regizată de Adam Wingard, care s-a uitat de prea multe ori la Batman v Superman, livrează cu vârf și îndesat.

Trece vreo jumătate de oră până se bagă-n seamă cele două personaje animate, dar apoi vine un prăpăd de toată frumusețea.

Da, Godzilla și Kong se bat, și se bat mult timp și chiar în mai multe runde în locații diferite cu recuzită diferită astfel încât distrugerile provocate sunt masive.

Am uitat de prostia incomensurabilă a scenariului pentru că imaginea celor doi titani cu labele fiecare în beregata celuilalt m-a redus la un puștan care vedea pentru prima oară o țâță-n viața lui de la care nu a supt…lapte.

Nu cred că se poate mai bine de atât când vine vorba de confruntări de o asemenea magnitudine și distrugeri masive, mai lipsea un rating R care să dea și impulsul de brutalitate necesar unor asemenea cafteli pentru că se moare la greu, la câte clădiri și orașe sunt făcute harcea parcea, cred că mor milioane de oameni în film, dar nu simți astea, impactul emoțional tinde spre 0.

Efectele speciale sunt meseriașe, de la felul în care arată monștrii impunători (și simți că sunt imenși, transmit acea senzație de grandoare) până la exploziile colosale și ravagiile cutremurătoare rezultate în urma conflictelor dintre creațiile CGI care calcă totul în picioare, totul este de o frumusețe desfătătoare pentru ochi.

Aici am o singură măsea de minte de extras, parcă prea este totul colorat, prea curcubeic, prea țipător, zici că eram într-o reclamă Skittles, încât în anumite momente imaginea se duce spre desene animate.

Ah, și monștrii sunt prea umanizați, li se aplică o antropomorfism exagerat, mai era un pic și se luptau în citate de Dostoievski.

Ăsta este un film care merită cu prisosință să fie văzut pe cel mai mare ecran posibil cu sunetul dat la maximum să se cutremure clădirea, nu la TV. Indiferent de cât de șmecheră este plasma cu mulți K sau sistemul audio luate în rate fără dobândă tot nu se compară cu cinema-ul.

Dacă ar fi să mă dau un om cult și să încep să o dau în fandoseli că domne, intrinsecul subliminal al nucleului scriiturii este inexistent, etc, atunci înseamnă să mă mint și să nu fiu cinstit.

Dar nu-s cult, cum văd monștri rupându-se reciproc, cum aplaud ca un zevzec, Godzilla vs Kong este un film prost în general, dar nu spre asta tinde, intențiile lui sunt altele, ca monster movie este aproape de perfecțiune pentru că oferă fix ceea ce aștepți, oameni inutili, poveste cretină, dar distrugeri pe bandă rulantă și o varietate de monștri care încing hora războiului. Și da, există un câștigător. Cel care trebuie să câștige o asemenea confruntare.

Este un film pe care poți să-l urmărești oricând pentru a-ți odihni creierul, cu siguranță are calitatea de revizionabilitate mai ridicată decât vreun film profund de Oscar, dar cu care nu se va compara în veci. Deși sunt în extaz după porția zdravănă de bătaie pe care am primit-o, nu pot să cad definitiv în beatitudine, chiar dacă nu contează povestea, prea este cusută cu ață invizibilă, astfel încât m-a deranjat în anumite momente și ca atare leg filmul cu 8 lanțuri.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Le comte de Monte-Cristo

Le comte de Monte-Cristo

Le comte de Monte-Cristo este o poveste nemuritoare așa că la câțiva ani mai vine …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *