Grand Hotel

1932-1933

După All quiet on the western front, iată că Grand Hotel este un alt film cu acțiunea setată în Germania, mai exact la Berlin, în interiorul hotelului cu același nume.

 

🎬 Premisă

Povestea din acest film gravitează în jurul acestui hotel, un mic univers închis, care cunoaște o mulțime de personaje care vor interacționa între ele.

Pentru că aduce mai mult a teatru decât a film, nu am altceva de făcut decât să înșir personajele principale.

Baronul scăpătat Felix von Geigern (John Barrymore) este în căutarea unor victime pe care să le prindă în mrejele șarmului său.

Grusinskaya (originalul Gru 😊 – Greta Garbo) este o balerină rusoaică ajunsă într-un punct al vieții în care se apropie de o depresie cruntă.

Preysing (Wallace Beery) este un mare afacerist a cărui întreprindere scârțâie și caută cu disperare o colaborare care să-l salveze.

Flaemmchen (Joan Crawford) este secretara lui Preysing, pusă într-o ipostază deloc fericită pentru că șefului îi cam fug ochii pe serpentinele ei corporale.

În fine, Kringelein (Lionel Barrymore – It`s a wonderful life) este un angajat al lui Preysing, aflat pe moarte și care vrea să-și prăpădească economiile de-o viață trăindu-și ca un rege ultimele sale momente.

 

💭 Comentariu

Lume vine, lume pleacă, toate sunt noi și vechi sunt toate la Grand Hotel, să îl parafrazez pe nemuritorul poet Mihai Eminescu.

Filmul nu are cine știe ce atractivitate pentru unul ca mine, care nu prea gustă asemenea drame la nivel micuț, filme care prezintă viața așa cum este ea, de parcă nu dau zi de zi peste ea.

Însă Grand Hotel are un farmec aparte pentru că, așa am interpretat eu, este o reducție a întregii societăți.

Fiecare personaj reprezintă o anumită categorie de oameni, iar fiecare interacțiune echivalează cu traiul zilnic în încercările noastre futile de a găsi un dram de fericire efemeră.

Grand Hotel este o peliculă tristă, nu am găsit prea mulți sâmburi de bucurie în film, viețile personajelor sunt mânjite de diverse drame care par a nu avea sfârșit, iar acea fericire nu poate fi atinsă decât apelând la metode care fie sunt contra legilor, fie contra sănătății propriului trup.

Oricât de somptuoasă îți este locuința, viața și destinul nu au milă de tine pentru că nu țin deloc cont de mărimea contului bancar. De ce ți-e hărăzit în stele sau de ce îți faci cu mâna ta nu poți scăpa.

 

Personajele care se perindă prin camerele fastuoase sau prin holul la fel de impozant sunt cât se poate de diferite și nu m-aș mira ca fiecare dintre noi să ne regăsim într-unul din ele.

Fie că imaginea ne face să plutim pe-un nor de singurătate rătăcit prin neant, fie că ne aruncă în cazanele încinse ale sărăciei, filmul este o oglindă perfectă a societății umane, una neschimbată de mii de ani.

Exteriorul se află într-o permanentă evoluție, peșterile au lăsat loc betoanelor, scrisorile au fost înlocuite de telefoane, etc., dar interiorul, construcția noastră genetică, a rămas la fel și asta ne transformă în niște meschini egoiști plini de nimicnicie, chiar și când credem că facem un bine.

Ritmul se urnește încetișor, ca o mașină abia pornită pe timp de iarnă, dar odată ambalat corespunzător devine unul infernal, evenimentele se petrec cu o viteză uluitoare și pot spune că a fost chiar imprevizibil pe alocuri.

M-a surprins prin contrastul excesiv dintre fastul extravagant al hotelului (al lumii) și sărăcia spirituală a musafirilor (a societății în ansamblul ei).

Sau poate din dorința de a-mi face vizionarea mai plăcută am atribuit o interpretare inexistentă filmului, deși este prea evidentă pentru a nu o băga în seamă.

Camera de filmat face opriri ostentative asupra luxului hotelier pentru ca apoi să ne cufunde în mizeria umană brăzdată de hoție, nemernicie, infatuare, sfidare și înșelătorie, de aceea n-am cum să nu trag paralele cu viața reală.

Are și ceva material pentru seminarii #metoo pentru că mai o palmă peste buci, mai ceva priviri lascive ca de la șef la secretară, mai ceva aluzii de tipul: „Dă și tu o poziție de misionar dacă vrei poziția de secretară‟, astea fiind câteva exemple de comportament masculin nociv care atunci era normal, acum este, pe bună dreptate, condamnabil.

 

🏆 Verdict

Grand Hotel nu-i deloc un film pasionant, incitant sau interesant în adevăratul sens al cuvântului, dar este o disecție pe viu a umanității, a acestei vieți trecătoare în care nimic nu se întâmplă și în care suntem simpli călători preț de-o clipă, locul nostru urmând să fie luat de alții la fel de perisabili.

Ba chiar pot spune că m-a cam întristat filmul pentru că îți spune clar și răspicat că nu contează cine ești, contează ce rămâne după tine.

Deși nu-s prea familiarizat cu actorii acelor vremuri, totuși pot să îmi dau seama că distribuția este stelară, de la spectaculoasele și fermecătoarele Greta Garbo și Joan Crawford până la talentata familie Barrymore (cei doi fiind frați).

Dar în final vorbim doar despre niște microdrame care nu au nimic impresionant în ele, sunt doar cu și despre viață, de aceea nu am rămas extaziat de acest film și nu mă văd stând mai mult de 6 zile la acest hotel foarte piperat.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

All quiet on the western front

1929/1930 În acele vremuri de mult apuse erau la modă filmele despre Prima Scatolceală Globală, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.