Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Hai să vă înec dumicatul cu Grave of the fireflies (Hotaru no haka), al doilea film anime oficial al studioului Ghibli.
Sau al treilea, depinde cum vreți să socotiți pentru că în aceeași zi, 16 aprilie 1988, în Japonia a fost lansat și My neighbor Totoro.
🎬 Grave of the fireflies – Premisă 🕮
Acțiunea acestei animații tradiționale este plasată în timpul celui de-Al Doilea Răzbel Mondial și îi are în poziția de drepți pe doi frați, Seita, cel mare cu misiunea de protector, și pe Setsuko, cea mică, gingașa jucăușă.
Rămași fără de mamă în urma unui raid aerian ucigător, Seita și Setsuko se chinuie să supraviețuiască într-o lume devenită subit străină.
Războiul a schimbat complet fața atât a peisajului cât, mai ales, a oamenilor deveniți dintr-odată forțați să lupte pentru cea mai mică fărâmă de orez.
Seita își ia în serios rolul de frate mai mare, deși este și el doar un puștan, și depune toate eforturile pentru a asigura cele necesare gurii, cât și dobândirea unui acoperiș deasupra capetelor celor doi.
Asta în timp ce trebuie să adopte o atitudine jovială de față cu surioara lui pe care nu vrea să o împovăreze cu greutățile unei lumi haine atât de repede și încearcă să-i asigure o copilărie cât de cât fericită având în vedere condițiile triste în care se află.
💭 Grave of the fireflies – Comentariu 🍿
Nu-i prima oară când urmăresc Grave of the fireflies și cu greu m-am decis să îl revăd pentru că animația nu-i deloc una pentru copii.
Este unul dintre cele mai pustiitoare la nivel emoțional filme animate pe care am pus ochii pentru că tratează niște subiecte care n-au ce căuta pe lângă sufletul încă pur al celor mici.
Povestea are mai multe trepte de evoluție ale firului narativ, o bună bucată de timp pare că aventura celor doi copilandri este una jucăușă.
Chiar dacă este plasată pe un fundal distructiv, greutățile nu par a fi insurmontabile.
Mai o alergătură după licurici, mai o zi la plajă, mai o joacă în mijlocul naturii, chit că se tot aud nenorocitele alea de alarme care anunță raidurile bombardiere aeriene, Grave of the fireflies nu pare cine știe ce dramatic.
Dar simți că se pregătește ceva, în aer plutește o miasmă înfiorătoare aducătoare de moarte pentru că nu lipsesc gropile comune pline de cadavre, gropi născute din cauza războiului perfid.
Iar mâncarea devine tot mai frugală și mai pe sponci, astfel încât partea secundă din această peliculă este una care obligă ochii să dea peste cap contoarul „lacrimometrului‟ și să îți factureze extra consum.
Nu intru cu bocancii militărești în mocirla spoilerelor, ideea este că atmosfera se schimbă subit într-una tot mai sumbră și mai depresivă.
Aventura copilărească se transformă și ea într-o feroce luptă pentru a evita subnutriția și moartea prin înfometare.
La toată această dramă cruntă iscată de un război inutil contribuie și o coloană sonoră care-ți răvășește sufletul.
Atât de mult atribui momentele nimicitoare atașate muzicii încât doar simplul auz al melodiilor melancolice are darul de a-ți declanșa amintiri triste legate de această animație.
Eu unul nu le mai pot asculta fără să le asociez cu ceea ce se petrece în film.
Animația este una pe timp de război, dar este diferită de majoritatea filmelor de acest gen care se axează în principal pe visceralul conflagrațiilor din prima linie.
Aici este prezentat războiul din perspectiva civililor nevinovați prinși într-o luptă care nu este a lor și pe care nu o înțeleg.
Dacă soldații știu că se duc pe front să moară fie trupește pentru patrie, fie spiritual distruși de atrocitățile la care iau parte, civilii sunt atrași fără voia lor în acest malaxor infernal care ia ca materie primă vieți omenești și naște drept produs finit durere globală.
Personajele sunt unele care ți se vor cuibări în suflet fără să te lase inima să le evacuezi de acolo.
Unele întrebări aparent nevinovate adresate de Setsuko fratelui său și, implicit, audienței îți vor opri bulgărele de orez în gât pentru că nu-s doar niște întrebări copilărești.
Simple nelămuriri juvenile ascund în ele niște întrebări profunde ale speciei noastre cu privire la efemeritatea existenței, care te provoacă filozofic să cauți frenetic printre sinapse în speranța găsirii unor răspunsuri iluzorii care însă îți scapă printre degete.
Și nu doar ție, ci întregii umanități de la facerea ei și, probabil, până la ultima suflare a ultimului om rămas pe pământ.
Grave of the fireflies arată cât de impotent este războiul în ceea ce privește aspectul pozitiv, pentru că este incapabil să procreeze așa ceva, dar cât de diabolic este prin efectele sale malefice.
Alegerea animației de a se concentra doar pe cei doi frați atribuie întregii povești o umanitate personală cu care rezonezi de la prima imagine zâmbitoare până la ultimul cadru bântuitor, secvențe care ți se vor întipări adânc în memorie.
Din punct de vedere tehnic animația este una tipică pentru studioul Ghibli, cu multe imagini statice pictate, fără prea mult realism în realizarea personajelor umane și cu mișcări sacadate ale acestora.
Dar nu are nicio importanță acest aspect, pentru că personajele reușesc să-ți transmită o suită impresionantă de emoții.
Tumultul lor intrinsec este perfect redat și printr-un stil ce pare perimat pentru contemporaneitatea noastră învățată cu animație 3D cât mai fotorealistă.
🏆 Grave of the fireflies – Verdict 👍 sau 👎
N-am ce să-i reproșez acestui film, oricât m-aș chinui.
Este o animație pentru oameni maturi care parcă îți pune o piatră de moară pe suflet și un uriaș nod în gât pe tot parcursul filmului.
Chiar dacă știam deznodământul și călătoria sentimentală până acolo tot m-a dezmembrat emoțional bucată cu bucată și la revizionare.
Nu a avut milă de inimioara mea ce s-a transformat din piatră de granit în fântână arteziană în timp ce urmăream pelicula.
Ca atare, nici să vreau și nu pot să nu ofer mai puțin de 10 bomboane de fructe acestei animații cutremurătoare.
A treia oară cred că nu mai sunt în stare să o urmăresc, situându-se la același nivel cu Schindler`s list la nivel de dramatism devastator.
(5 / 5)
