Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
2018
Green book a demarat în trombă cu trei premii Oscar, pe lângă cel evident primind și pentru actorie secundară și scenariu original.
🎬 Green book – Premisă 🕮
Filmul spune povestea unei prietenii inedite, pe atunci, dintre două personaje diferite.
Pe de o parte îl avem pe Don Shirley, un virtuos pianist, de culoare, știu că nu era cazul să menționez, dar în acest context are sens.
Pe de altă parte dăm peste Tony Lip, un italian cu capsa pusă, responsabil cu pumnii la o bodegă de fițe.
Conjunctura face ca Don Shirley (Mahershala Ali – Alita: Battle angel) să aibă nevoie de un șofer (și nu numai) pentru a-l căra prin diferite orașe în vederea susținerii concertelor, el făcând parte dintr-un trio.
Însă acele concerte sunt antamate în zona sudică, tot mai sudică, a Statelor Unite, la începutul anilor 1960, adică bucata aia de pământ care colcăie de dobitoci rasiști.
De aceea, cel mai potrivit pentru șoferie se dovedește a fi Tony Lip (Viggo Mortensen – The lord of the rings: The return of the king), acesta știind foarte bine să învârtă și pumnul, nu numai volanul.
Deși și Tony Lip este rasist până-n măduva oaselor, de ar fi fost în stare să-și toarne înălbitor în fund să-și albească gaura maro, acceptă cu strângere de inimă slujba, pentru că este foarte bine plătită într-o perioadă în care el ardea gazul de pomană.
💭 Green book – Comentariu 🍿
Este un film care tratează problema rasismului, una actuală de când lumea (se pare că nici azi nu sunt semne de însănătoșire a mentalității).
Dar o face într-o manieră mai lejeră, pe un ton comic, dar fără să scape din vedere punctul central al poveștii bazată pe fapte reale.
Călătoria celor doi este una plină de peripeții deoarece se aventurează în zona sălbatică a Statelor Unite care este populată de limbrici inutili purtători de carcase craniene goale.
Și uite așa, Tony își dovedește utilitatea pentru că este nevoit să intervină în destule situații în care Don Shirley este luat la țintă de rasiștii abjecți care se uită la oamenii care nu sunt de culoare albă ca la niște gunoaie.
Cele mai multe scene amuzante sunt generate de contrastul extrem dintre cele două caractere emanate de personajele principale care vin din două pături sociale diferite.
Tony Lip este poporul sărac, needucat, ce-i în gușă, și-n căpușă, cu carențe mari de exprimare și scriere, care nu prea gândește la ce cuvinte slobodă pe gură, dar care, în ignoranța lui, este fericit.
De cealaltă parte, Don Shirley este omul cultivat, calculat, civilizat, care o rupe în câteva limbi străine, dar care este rece, distant, retras față de restul lumii.
Este un om închis într-o bulă a lui pentru că știe că totul este doar o fațadă ipocrită, este conștient că toată atenția de care se bucură este datorată talentului lui muzical, și nu lui, ca om, știe că atunci când coboară de pe scenă redevine doar un alt colorat nedemn de nicio flegmă.
Cu timpul, cei doi se apropie, Tony Lip începe să vadă prin ceața care-i acoperă creierul și descoperă în Don Shirley un om inteligent, de toată stima, care-l face să înțeleagă că ambalajul este unul înșelător, contează cadoul, nu hârtia care îmbracă acel cadou.
La rândul lui, Don Shirley învață să se mai destindă și să iasă din bula lui pentru că nu toți sunt fixați să-i facă rău, deși așa pare la prima vedere.
Chiar dacă Green book apucă pe ruta mai ușurică și te amuză prin interacțiunea inconfortabilă dintre cei doi, să nu credeți că nu te lovesc în tâmplă anumite secvențe aparent banale, dar de o cruzime psihologică (dar și fizică) absolut dezgustătoare.
Este o poveste despre prejudecăți, despre anduranța lor, dar și despre spargerea în milioane de cioburi a acestora, pentru că doar așa umanitatea poate evolua.
Unii pot considera filmul ca fiind plictisitor și care se folosește de veșnica placă mult folosită a rasismului pentru a înhăța premii, dar nu uzează atât de mult de acest laitmotiv încât să enerveze.
Transmite ce vrea să transmită prin intermediul evoluției surprinzătoare a celor două personaje principale jucate magistral de cei doi actori.
Să nu uit de regizorul Peter Farrelly (da, cel din spatele unor comedii năstrușnice ca Dumb and dumber, Kingpin sau There`s something about Mary) care demonstrează că se poate lua la trântă cu succes și cu genul dramatic și reușește să recreeze lumea anilor 1960 aproape de perfecție.
🏆 Green book – Verdict 👍 sau 👎
Mă așteptam de la film să fie o predică seacă, evanghelică, din aia care te bombardează cu cuvinte pompoase fără să spună ceva concret, dar m-am înșelat.
Filmul este minunat, deschizător de minți pentru cei care vor să devină mai buni, o poveste simplă, dar plină de povețe, despre umanitate, cu un joc actoricesc demn de acolade duble.
Are câteva momente, ce este drept scurte, cu un impact emoțional profund și care vor rămâne mult timp în mintea spectatorului.
Green book este un film pe care acum 10 ani nici nu m-aș fi gândit să-l văd, dar căruia acum am să-i cânt 9 serenade pianistice.
(4,5 / 5)
