Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Gwoemul este al doilea film cunoscut semnat de Bong Joon Ho (Memories of murder, Parasite) și a fost lansat în 2006, fiind o producție de tip „monster movie‟ cu accente horror. De fapt, Gwoemul (The host) este un film ce poate fi încadrat în multe genuri.
Personajul principal este Gang-Doo (Kang-ho Song), un tăntălău a cărui poză o găsiți în dicționar la cuvântul delăsător, este un trântor get beget, fără chef de muncă, neglijent, împuțit și în privirea căruia se oglindește prostia. Pentru el o lobotomie ar fi o îmbunătățire a situației cerebrale.
Dar așa prostălău cum este, are o dulceață de fetiță pe care o crește singur pentru că mă-sa fetei s-a cărăbănit repejor din peisaj.
OK, nu o crește per se el, pentru că Gang-Doo nu este în stare nici măcar să-și țină capul sprijinit pe gât, darămite să aibă grijă de o altă persoană. Pentru asta se ocupă tac-su, dar și sora și fratele lui.
Filmul o ia razna destul de repede pentru că din măruntaiele râului Han își face apariția un monstru amfibian imens care seamănă teroare în rândul gurilor cască și pune labele jegoase pe fata lui Gang-Doo. Astfel, întreaga familie se activează și pornește în căutarea fetiței pentru că deși este declarată moartă, Gang-Doo nu crede nicio secundă că ea a fost halită de broscoiul titanic. Cum armata, poliția, de fapt nimeni, nu-i crede bolboroselile de nebun ale lui Gang-Doo, cade în sarcina lui să se îmbărbăteze pentru a-și salva odrasla.
Gwoemul este un film care are de toate.
Nu este povestea ieșită din comun, premisa este asemănătoare cu a oricărui film care are în prim plan un monstru halitor de oameni dar Bong Joon Ho imprimă o calitate superioară acestei producții prin modul în care abordează desfășurarea acțiunii. Aproape ori fan al unui gen de film va regăsi măcar o frântură de satisfacție în acest film.
Este comic pentru că personajul Gang-Doo este un cretinel care face numai boacăne în momentele cele mai nepotrivite și chiar dacă evenimentele ce se petrec pe ecran sunt, de multe ori, tragice, persistă o stare de amuzament care, culmea, nu știrbește din seriozitatea și gravitatea scenelor la care asistăm.
Este dramatic, oho, poți să ai ochii cei mai secetoși și capul băgat în nisip, glandele lacrimare tot vor găsi o cale să te umezească. Și aici regizorul, care este și scenarist, reușește să îmbine la perfecție umorul cu emoția și te face să zâmbești și să jelești simultan, transformând în practică zicala: Cu un ochi plângi, cu altul râzi.
Este horror pentru că spurcăciunea ieșită din apă este monstruoasă și caracterizarea cea mai bună care-mi vine în minte la ceas de noapte este împuțiciune slinoasă. Creatura arată bine în majoritatea timpului, și nici nu este de mirare, aici se simte amestecul americanilor care au dat o mână de ajutor la efectele speciale care dau chix doar spre final într-o anume secvență care nu arată prea bine. Dar în rest creatura pare reală, are greutate și interacționează cu mediul înconjurător, lucru de care unele filme uită.
Nu abundă filmul în scene sângeroase și oripilante, dar alte atuuri cu care generează sentimente răscolitoare în tine.
Este acțiune pentru că familia Park plecată în căutarea mezinei nu se lasă cu una, cu două, și apelează la destule trucuri pentru a încerca să găsească răpitorul marin și a o recupera pe fată. Da, chiar și trogloditul Gang-Doo are pe sub mânecă pitit un as pe care nici el nu știa că îl are acolo.
Este satiră socială, mai ales acum, (re)văzut în 2020, pentru că redă cu lux de amănunte manipularea extremă dusă de mass-media și de oficialitățile guvernamentale în situații de criză, totul spre folosul propriu și nimic pentru poporul care este doar o masă votantă ușor manevrabilă. Nu am avut cum să nu trag niște paralele tangențiale cu pandemia de Covid pentru că Gwoemul reflectă perfect mentalitatea de turmă a societății și cinismul perfid al celor care ne conduc încât devine chiar înfricoșător pe alocuri cât de bine surprinde filmul aceste aspecte sociale.
Este imprevizibil, nu în totalitate, dar are câteva elemente speciale care îl separă de mormanul banal de filme cu monștri în care poți trasa de la început evoluția poveștii până la creditele de final. Aici au fost momente în care nu am știut ce se va întâmpla, și asta este un punct bonus pentru filmul al cărui scenariu face uneori niște alegeri neconformiste, dar și revigorante, chiar dacă nu prea îți convine finalitatea lor.
De rău nu prea găsesc nimic, poate doar faptul că după startul fulminant, care nu lasă loc de mister cu privire la înfățișarea monstrului pentru că ți-l arată foarte repede, urmează o perioadă de acalmie până acțiunea recapătă amploare. Și, bineînțeles, șubrezenia efectelor speciale din partea de final a lui Gwoemul.
Actoria poate părea un pic exagerată pentru că se plimbă periculos pe linia dintre seriozitate și caricatură, personajele sunt unele stranii, dar nu mai are rost să încerc să explic de ce Gwoemul este un film ciudat, trebuie să vedeți cu proprii ochi pentru a înțelege la ce mă refer.
Gwoemul este un film superb, având de toate pentru toți și nu mai stau la taclale, că m-a apucat foamea și am de fiert 9 kilograme de orez.
(4,5 / 5)
