Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
(5 / 5)
Hacksaw Ridge este cel mai recent efort regizoral al lui Mel Gibson, care trece în spatele camerei de filmat după 10 ani de la excelentul Apocalypto. Nu mă preocupă nici cât negru sub unghiile netăiate de la picioare viața lui personală pătată de fel și fel de scandaluri, mă interesează doar să văd de ce mai este capabil.
Și Dumnezeule, ce se mai pricepe omul acesta la regizat.
Hacksaw Ridge este povestea adevărată a unui erou de război, Desmond Doss, primul și, momentan, singurul obiector de conștiință care a primit Medalia de Onoare ca urmare a acțiunilor sale eroice din timpul celui de-al doilea răzbel global.
Obiectorul de conștiință este gagiul care refuză serviciul militar pentru că principiile după care se ghidează nu acceptă violența, în special cea armată.
Filmul ne aruncă direct în mijlocul ororilor, dar nu pentru mult timp, cât să ne scarmene un pic la intestine pentru că învârte roata timpului și ne trimite la începuturile lui Desmond Doss.
Hacksaw Ridge are trei părți distincte.
În prima ne este prezentată fugitiv copilăria și mai pe îndelete adolescența lui Desmond, ocazie cu care aflăm și care sunt motivele care duc la refuzul său de a pune mâna pe o armă, considerând că ar comite cel mai grav păcat, încălcând porunca de a nu ucide, chiar dacă ar face-o pentru salvarea propriei vieți. Cu toate astea, este decis să se înroleze, dar ca medic, vrând să salveze vieți, nu să le curme.
În partea secundă avem de-a face cu pregătirea lui înainte de a fi aruncat pe front, pregătire extrem de dureroasă și batjocoritoare pentru el, fiind luat permanent în bâză și chiar bruscat cu violență pentru principiile sale, fiind văzut ca un laș, nu ca un om care apreciază viața.
Apoi, în partea finală, suntem puși față în față cu războiul, așa cum nici un combatant proaspăt debarcat pe front nu și l-ar fi imaginat, nimic din ce au învățat în tabăra de antrenament nu i-a pregătit pe amărâții de soldați aruncați ca mieii în mijlocul abatoarelor. Desmond Ross alături de camarazii săi sunt nevoiți să înlocuiască alte trupe decimate în încercările lor futile de a cuceri blestemata redută japoneză denumită, pe bună dreptate, Hacksaw Ridge.
Filmul este unul de excepție. Prima oră o petrecem alături de Desmond și suntem martorii maturizării sale, de la un firav adolescent preocupat doar de hoinăreli (pentru că acasă este un permanent scandal generat de tatăl bețiv și abuziv) până la prima lui dragoste și ne amuzăm teribil de încercările lui ilare și nepricepute de a cuceri o scumpete de fată.
Povestea ia o întorsătură serioasă din momentul în care este repartizat în trupa comandată de căpitanul Glover și cade pe mâinile sergentului Howell, care face tot ce îi stă în putință pentru a-și umili învățăceii, generând secvențe atât comice, cât și dramatice, ca urmare a comportamentului abuziv, violent, rasist, xenofob, dar nu pentru că ar fi o scursură nenorocită de bestie cu chip de om, ci pentru că vrea să scoată soldați adevărați din novicii pe care îi are la dispoziție. Aici facem cunoștință cu repercusiunile dure asupra integrității corporale și mentale ale lui Desmond Doss generate de credința sa, de la bătaie în grup până la amenințarea Curții Marțiale dacă va continua să refuze să ia o armă în mână.
Și când credeam că mai rău nu se poate, în a doua oră începe războiul.
Wow, este cutremurător ce am putut să văd pe marele ecran. Un război care nu își menajează nici o secundă spectatorul, te ia în primire în modul cel mai groaznic cu putință, nu se ascunde după degete sau după un rating prietenos pentru a atrage spectatori cât mai mulți, și implicit, box office mai mare. Nu, nicidecum, Hacksaw Ridge se axează în primul rând pe ororile războiului, arătându-ne cât de idioți suntem, noi ca oameni, să ne rezolvăm conflictele într-un asemenea mod barbar. Nu cred că am mai văzut violență atât de terifiantă, de groaznică, de revoltătoare, chiar scârboasă. Membre amputate, intestine împrăștiate, țeste crăpate, furtuni de sânge, trupuri despicate în două, oameni flambați ca micii pe grătar, șobolani colcăind peste tot, fericiți de acest festin nesfârșit, totul prezentat cu o brutalitate sinceră, fără ascunzișuri, tocmai pentru a evidenția că războiul nu este o joacă de puradei cu mușchiul umflat, ci este o atrocitate imensă, distrugătoare de milioane de vieți și de familii, cu tentacule care-și întind efectele devastatoare pentru o perioadă îndelungată, de cele mai multe ori afectând supraviețuitorii până la finalul vieții.
Și în acest carnagiu imens, în acest ocean al morții, Desmond Doss este o mică rază de speranță în goana lui nebună de a salva un camarad rănit, și încă unul, și încă unul, asta fiind singura lui rugă către Dumnezeu, să îi dea puterea necesară de a mai salva încă o persoană.
Hacksaw Ridge este un film care te răvășește atât fizic, smulgându-ți la început râsete eliberatoare de stres, ca apoi să te înece în torente de lacrimi când te aruncă în mijlocul ororilor neînchipuite, dar mai ales spiritual, vei rămâne cu mult timp în cap cu amintirea realității cumplite a unui război inutil, așa cum sunt toate și îți vei da seama că problemele de zi cu zi pe care le crezi importante sunt, de fapt, niște ifose, niște sclifoseli, pe lângă momentele terifiante prin care au trecut acei oameni.
Andrew Garfield reușește cea mai bună performanță a sa, având șanse mari la o nominalizare la Oscar, nu se poate trece cu vederea peste interpretarea lui de excepție a unui om cu o tărie de caracter impenetrabilă, nimeni și nimic nu îl pot convinge să se abată de la principiile morale sănătoase după care își ghidează viața. Și tocmai asta ne arată cât de sălbatică a ajuns lumea dacă un om care refuză să ucidă altă ființă, indiferent de motiv (de fapt, nici nu există vreun motiv coerent de a lua o viață umană), să fie văzut ca un laș când, în realitate, Desmond Doss, fără să atingă o armă, a fost mai erou decât toți ceilalți la un loc, lăudându-se cu salvarea a zeci de oameni, un erou este cel care salvează, nu cel care ucide, chit că este, chipurile, în numele patriei.
Și interpretările excelente nu se opresc aici, Vince Vaughn reușește și el o partitură foarte bună în rolul sergentului Howell care îi creează numai probleme eroului nostru.
Mel Gibson reușește să impresioneze din nou cu modul extrem de realist de prezentare al războiului, totul fiind extraordinar, de la brutalitatea vizuală care îți întoarce stomacul pe dos până la sunetul luptelor, sala pur și simplu se cutremura când armele începeau să tragă în toate direcțiile.
Hacksaw Ridge este un film care îți va rămâne pentru multă vreme întipărit pe retină și adânc împlântat în memorie, cel puțin mie îmi tremurau picioarele la ieșirea din sală, atât de cutremurat am fost de film, așa că nu pot decât să îi dau nota maximă, 10. Restul filmelor văzute în ultimii ani parcă pălesc și par simple pocnitori în comparație cu acest Hacksaw Ridge magnific.
Trailer.
