Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
În 1978 John Carpenter lansa pe marile ecrane una dintre legendele horror, filmul Halloween care va naște o franciză ce se întinde pe zeci de ani.
Pentru nou-născuții de acum o oră care încă nu au auzit de Halloween, filmul îl are drept personaj principal pe Michael Myers a cărui epopee criminală pornește de la vârsta de 6 când, din motive necunoscute, consideră că de Halloween (sărbătoarea) cea mai interesantă activitate este feliatul sânilor soră-sii. Păcat de podoabele alea că Michael își face treaba cu simț de răspundere, nu așa, de dorul lelii, astfel încât este azvârlit într-o instituție de scormonit în tărtăcuță.
Îl lăsăm timp de 15 ani pe Michael în plata Domnului sau a ăluia de jos și ne întoarcem în orașul său natal pentru a face cunoștință cu o foarte tânără Jamie Lee Curtis (Knives out, Halloween cel nou) în rolul lui Laurie care, din motive necunoscute, este cam timidă și pe sistem de tocilar.
Știu, știu, nu prea vă vine a crede că Jamie „The body‟ Lee Curtis poate juca un asemenea rol, dar o face. De Halloween nu prea are parte de activitate în afară de a dădăci niște puradei.
„Norocul‟ ei este că Michael Myers evadează de la Țăcănica, își trage pe mufarină masca terifiantă ce l-a făcut celebru și trece la căsăpit prostime fix de Halloween.
Mă jur pe satâr, am vrut să-mi placă filmul, m-am chinuit să mă autosugerez că este de speriat, dar pur și simplu nu am reușit.
Filmul ține cât un meci de fotbal, 90 de minute, și până în minutul 55 tabela de marcaj în meciul Michael Myers vs Victime Umane era 0-0, că prima victimă nu se pune la socoteală, meciul încă nu începuse atunci.
Tot ce face Myers este să joace în ofensivă dar fără a pune în pericol poarta adversă, doar își tatonează adversarii, se plimbă aiurea pe străzi cu masca pe figură, având probabil cuțitul la ascuțit și pune în scenă numere de magie. MM nu vine de la Michael Myers, ci de la Multă Magie. Cu siguranță Michael nu este nici fantomă și nici Flash, așa că nu-mi rămâne decât varianta magiei pentru a explica aparițiile și disparițiile bruște, fără logică, din anumite locuri. Desigur, explicația credibilă este scenariul slab care-l teleportează pe Michael după cum dictează acțiunea.
Nu vreau să fiu rău până la capăt, înțeleg oarecum de unde se naște groaza în Halloween, că nu este neapărat vorba despre ce se întâmplă, ci despre amenințarea a ceea ce urmează să se petreacă, dar cum personajele sunt cam tâmpe prin film, reacționând în cel mai stupid mod, nu prea mi-am activat simpatia pentru ele, ba chiar eram în galeria lui Michael și îi intonam imnul: „Pe ei, pe ei, pe burta lor!‟ Parcă toate personajele sunt chioare, nu văd ceea ce este evident, se împiedică de o adiere de vânt, de un fir de iarbă, nu iau decizii logice, adică fix clișeele obosite care au stricat filmele horror.
Pe mine m-a îngrozit cel mai mult coloana sonoră semnată chiar de John Carpenter, nici nu mai aveam nevoie de Michael să-și târâie pașii printr-un cartier aparent părăsit, în care doar el și victimele sale sunt prezente la datorie, muzica sintetică pe un ton înalt, strepezitor pentru canalul auditiv, a fost suficientă să mă facă să mă zgribulesc, mai ales că se apela la ea de fiecare dată când își făcea Michael apariția, declanșând un reflex pavlovian.
Dar în rest filmul nu are suspans, este previzibil, sperieturile vin la pachet cu sunetele care dau de gol orice fărâmă de tensiune, plus că editarea este neîndemânatică, să nu-i zic altfel, crimele sunt de-a dreptul ridicole, nu arată deloc realist, chiar de la prima scenă, în care Mihăiță își omoară sora, m-a pufnit râsul pentru că modul în care camera urmărește anumite mișcări fac din actul criminal ceva comic.
Ce să mai zic despre finalul care este la fel de ridicol, când Michael pare că devine altă persoană când vine vorba de eficiență în ucis?
Cel mai mult m-au speriat la Halloween exploziile de sunet care m-au făcut să-mi scutur oasele obosite. Nu plimbările infinite ale lui Michael, nu aiurelile de crime pe care dacă le iei la analizat îți dai seama că-s făcute prost, nimic din toate astea nu au născut teroare în mine în afară de decibelii ăia nenorociți.
Amu` adevărul este că la bugetul infim de circa 325.000 dolari ce așteptări puteam să am? Măcar aici să fiu un pic mai indulgent.
Ca amănunt drăguț, în film cineva urmărește The thing cel original, ghici ce film regizează John Carpenter peste 4 ani? Premoniție sau coincidență?
Poate că filmul trebuia văzut atunci, în 1978, nu peste zeci de ani pentru că în mod clar la degradarea experienței vizionării lui a contribuit și desensibilizarea suferită de subsemnatul după zeci, poate sute de filme, horror mai macabre, mai sângeroase, mai grotești, decât acest Halloween în care un nene se plimbă timp de o oră și își mai aduce aminte când și când că are un cuțit drept recuzită.
Din păcate filmul nu a reușit să mă impresioneze deloc oricât de mult mi-am dorit, așa că nu-mi rămâne decât să-i ofer cadou 5 bomboane.
(2,5 / 5)
