Harry Potter and the deathly hallows: Part 1

Iacă-mă ajuns și la finalul francizei cu Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1, că deh, de parcă nu erau deja lungi filmele, au împărțit ultima carte în două.

Se cred toți producătorii niște puișori de Moise cu această tactică. Dacă Moise voia să-și elibereze poporul, producătorii vor să-și îngrașe conturile.

🎬 Premisă

Evenimentele tragice din Harry Potter and the half-blood prince, nu alea cu pupături pasionante din start, ci alea cu sicrie supărătoare din final, au consecințe care se ramifică în acest film în care n-avem o introducere per se, ca la carte.

Intrăm direct în miez de copac de nuc cu Voldemort (Ralph Fiennes – The King`s man) punând la cale planul final de a invada Hogwarts, de a înfrânge rezistența destul de șubredă reprezentată în special de Harry Potter, și de a fi recunoscut, în final, drept vrăjitorul suprem, fluturătorul maestru de baghetă, cel mai aerodinamic chip din istoria magicienilor.

Dar trebuie să scape neapărat de așchia asta sâcâitoare care îi tot apare-n cale, Harry Potter (Daniel Radcliffe – Now you see me 2).

Ochelaristul adolescent nu stă ca românul la coadă la combustibil, 3 ore pentru 2 litri, ci purcede într-o aventură de arheolog-detectiv alături de prietenii din copilărie, Hermione (Emma Watson – Little women) și Ron (Rupert Grint – Harry Potter and the prisoner of Azkaban), pentru a descoperi câteva artefacte denumite Horcrux și a le distruge pentru a-l gâdila nevralgic pe Voldemort.

💭 Comentariu

De unde până unde aceste Horcruxuri de care n-am auzit până acum în precedentele 6 filme? Nu mai are importanță, deja m-am obișnuit cu aceste adiții din senin aduse firului narativ, semn că J.K. Rowling, îmi dau cu părerea, n-a avut întreaga poveste conturată de la început și a improvizat pe drum, încropind amănunte pe măsură ce și le imagina, de aceea urmărite unul după altul filmele din franciză nu sunt prea omogene.

Dar chiar și așa, Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1, fiind un prim capitol final, este un film meseriaș pentru că nimeni nu mai are chef de cuplări adolescentine de-o noapte, a venit întunericul peste Hogwarts și întreaga atmosferă din film este una tensionată narativ, înecăcioasă emoțional și terifiantă spiritual.

Timpul trece și cei trei crai de la răsărit trebuie să-și combine inteligența pentru a depista locațiile multelor artefacte Horcrux pentru că Voldemort devine tot mai puternic și îi pune lui Harry viața-n pericol.

Așa da domnule, așa da, Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 mi-a plăcut mult, chiar dacă-i doar o prima parte, ca Dune: Part One, și n-are o finalitate satisfăcătoare, dar măcar nu mai pierde timpul cu tot felul de giumbușlucuri jucăușe juvenile care împiedică povestea să curgă lin spre destinație.

Tonul este unul sumbru, mortuar chiar aș putea spune, și asta din mai multe puncte de vedere.

Pe de o parte, avem forma reprezentată de un vizual mai apăsător, cu o paletă coloristică lipsită de zvâc curcubeic, dar filmul arată excelent, transmite o senzație de gotic arzător de vrăjitoare pe rug, nuanțele parcă-s stoarse de esența vitală și peste tot domnește o angoasă malefică.

Pe de altă parte, fondul filmul este și el unul dramatic, simți pericolul care pândește la tot pasul și, având în vedere cele petrecute anterior, parcă ajungi să-ți fie teamă pentru soarta personajelor.

Știi în adâncul inimicii că-i totuși o franciză pentru copii și că n-are tupeul să fie atât de criminală, dar tot ai inima-ndoită pentru că Voldemort și șleahta sa de nemernici magici în frunte cu Bellatrix (Helena Bonham Carter – Sweeney Todd: The Demon barber of Fleet Street) n-au milă de nimeni.

Dacă mi se permite comparația poate prea deplasată, Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 arată mai mult ca un film noir care îți adună laolaltă în gât atât un nod permanent, cât și inima care-ți bate necontenit.

Fiind vorba despre o împărțire a cărții finale în două, filmul de față are momente de stagnare narativă pe la mijloc, când se oprește să-și tragă răsuflarea și coboară oarecum ștacheta cu scene de relaș, care rup un pic ritmul infernal al căutării acelor Horcruxuri iluzorii.

Aici avem parte și de ceva mister în ceea ce privește loialitatea anumitor personaje și nu vrea să intru pe un tărâm primejdios și alunecos al spoilerelor, dacă mai sunt spoilere la atâția ani de la apariția filmului, așa că mă retrag ușurel din frază fără să mai scap ceva.

Imaginația zburdă liberă și neîngrădită de constrângeri, semn că J.K. Rowling a fost lovită zdravăn de muză în această ultimă carte și filmul impresionează atât prin originalitatea acelor Horcruxuri, cât și prin modalitățile de identificare a lor și de distrugere.

Nu mai are rost să-mi exprim gratitudinea pentru spectaculozitatea vizualului care se ridică pe noi culmi, acțiunea fiind tot mai antrenantă pentru noi și alarmantă pentru eroi, pentru că încercările prin care trec le testează neîncetat inteligența din căpșor și reziliența din trup.

Deși tot PG13, Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 este un film cu înclinații evidente spre maturitate, evenimentele ce se petrec pe ecran fiind de-a dreptul incendiare (și la propriu, și la figurat) și nu știu de ce, dar m-a atins cel mai mult emoționant până acum.

Se moare și aici, dar nu neapărat din rândul personajelor importante ca în alte filme din serie, cu toate astea am fost invadat de un torent de sentimente apoase fără să fiu conștient că aș putea suferi atât de mult pentru asemenea pierderi.

În sfârșit, actorii principali care bat la poarta maturității au devenit și ei artiști în interpretare, mi se pare că aici și-au întins aripile talentului și au performat la capacitate maximă, având destule nuanțe în expresie și exprimare pentru a transmite niște momente emotive și emoționante care nu au trecut pe lângă mine fără să le bag în seamă.

🏆 Verdict

Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 este cu adevărat un film serios, lipsit de poante din alea nesărate și fără de haz, un film care tratează subiecte dificile de abordat într-o asemenea franciză a cărei audiență este formată în mare parte din copii ce încă nu s-au confruntat cu astfel momente tragice în viața lor.

Una peste alta, deși Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 nu se simte, pentru că nici nu este, ca un film de sine stătător și te lasă cu ochii-n soarele întunecat de gravitatea unor evenimente, mi-a transmis o vrajă de excelență și, poate lovit și de beatitudinea poveștii întunecată, mă duc să-nvăț cum să-mi scindez sufletul în 9 bucăți nemuritoare.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Hellboy: The Crooked Man

Hellboy: The Crooked Man

Hellboy: The Crooked Man  este un nou reboot al legendarului personaj de benzi desenate. Se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *