Hatching

Făcui un ocol prin Finlanda pentru că am auzit lucruri de bine despre Pahanhautoja (Hatching), un film din 2022 despre care se presupune că îți dă fiori răcoroși pe șira spinării.

🎬 Premisă

Filmul ne plantează în sânul unei familii fericite, de-o albeață orbitoare, toți frumoși și blonzi, de zici că Hitler le-a plantat sămânța genetică ariană.

Noi ne concentrăm pe puștoaica Tinja (Siiri Solalinna), o gimnastă care trudește din greu pentru a-și satisface mama (Sophia Heikkilä – Dual), patinatoare ratată, care vrea să-și îndeplinească visurile sportive prin intermediul fiicei sale.

Premisa eclozează din găoacea scenaristică în momentul în care o cioară enervantă (cu aripi, pene și toate cele) le întrerupe brusc cina și face prăpăd prin casă.

Un pic mai târziu, Tinja se plimbă pe-nserat pe domeniul lor și descoperă un ou stingher pe care decide să-l ia în casă și să-l pună sub pernă, lovită brusc de-un sentiment matern, dar și invadată de niște valuri de vinovăție legată de respectiva cioară (mă văd nevoit să repet, este o cioară-cioară).

Oul este unul straniu, n-aș mai jumuli mult din premisă, oricum trailerul este cam dezvăluitor, ideea este că din el iese tot o cioară, una mai antropomorfizată și de aici se declanșează bizareria din Hatching.

💭 Comentariu

Producția poate fi încadrată la filmuleț cu monstruleț (creature feature) pentru că în prim plan este relația dintre Tinja și jivina spurcată prelinsă din ou.

Hatching aduce aminte de vechile filme cu creaturi făcute de Hollywood, dar aruncate la coșul de gunoi, că nu mai sunt fiabile financiar. Mi-a adus aminte, marginal, de The fly.

Aici povestea este una grotescă, pe alocuri chiar scabroasă, pentru că se duce în direcții neașteptate care au menirea de a oripila până și un stomac de piatră.

Cei care se sensibilizează la suferința animalelor vor avea câteva șocuri traumatizante pentru că Hatching nu este deloc elegant, ți-o arată pe direct, nu se ascunde pe după penajul unui rahitic PG13.

Dar nu grozăviile ce se petrec pe ecran, ambalajul să-i zic așa, este cel care atrage la Hatching (sau nu doar el), ci conținutul alegoric impresionează.

Povestea este atât de încâlcită încât cu greu îți dai seama dacă totu-i aievea sau este doar rodul unei minți bolnave, mi-am tot zis că trebuie să fie cineva nebun, ori vreunul dintre personaje, ori eu spectatorul.

Se întâmplă lucruri pe care le anticipezi, că doar este film de groază cu o creatură hâdă cu poftă de sânge-n cioc, dar apoi Hatching ia o turnură transformațională de nu mai știa WTF-ul din gura mea pe cine să înjure pentru surprizele care începeau să răsară pe nepusă masă.

Durează un pic până se pornește nebunia, nu eram foarte atent la ce se întâmplă, dar la prima coajă de ou spart mi-am zis: „Hopa, ia stai mă așa, că ăsta vrea să ne spună ceva‟.

Filmul este bolnav și metaforic, intelectual și sadic, nici nu știu cum să-l interpretez.

Pot să îl iau ca atare, ca un simplu film cu un monstru coborât dintr-un basm sumbru care belește nătărăi în stânga și în dreapta, sau ca pe o alegorie absurdă care ia în colimator noțiunea de familie în accepțiunea clasică, familie care duce practic o viață dublă, una de ochii lumii, să nu fie judecată, și cea reală, din căminul conjugal.

Este mult mai filozofic și cu siguranță elementul psihologic joacă un rol extrem de important în toată povestea, dar a intra mai adânc în amănunte înseamnă a dezvălui esențialul.

Acum mă dau și eu pe după plop, sanchi evit alte amănunte, adevărul este că nu-s sigur dacă am surprins toate nuanțele, oricât de bizar ar fi ele redate pe ecran, trebuie să regurgitez pe îndelete toate aspectele filmului pentru a ajunge la o concluzie definitivă.

Oricum, este clar că-i ceva în neregulă în acel mic univers, deși vezi flori, fluturi și fructe la fiecare colț, parcă te târăști cu burta pe un câmp de sârmă ghimpată.

Efectele speciale nu-s cele mai fermecătoare, dar te obișnuiești repede cu ele.

Ce m-a impresionat la Hatching a fost jocul excelent al actriței tinere, Siiri Solalinna, își contorsionează interpretarea de zici că are mai multe personalități care ies simultan la suprafață.

🏆 Verdict

Simplu ca structură, fără vreun dram de grandoare, Hatching iese în evidență prin povestea terifiantă ce născocește niște scene ce au menirea de a-ți consuma mult curent pe timp de noapte.

Că n-o fi cea mai răsărită din grămadă, de acord, atinge anumite clișee obosite, dar vine și cu ceva surprinzător care pe mine m-a prins crăcănat pe paralele fără să fac încălzirea cum trebuie.

Mi-a livrat un amestec de scârbă animalieră cu metafore cerebrale, iar rezultatul este de-o inteligență sinistră care mă face să-i jumulesc 8 pene.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

The sadness

Ku bei? Ku nu, bere da. Asta a fost mica mea glumă înainte de a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.