Heretic

HereticA24 iese din nou la rampă cu un film proaspăt și original.

Mă rog, în sensul că nu este vreo continuare sau regurgitare a unuia deja existent.

 

🎬 Heretic – Premisă 📖

Două tinere mormone, Barnes (Sophie Thatcher – The Boogeyman) și Paxton (Chloe East – The Fabelmans), au o misiune grea.

Trebuie să convingă oamenii să-și îndrepte gândurile și rugăciunile către Isus. Dar nu orice Isus, ci cel al religiei din care cele două fac parte.

Misiunea lor le aduce în pragul casei lui Reed (Hugh Grant – Wonka), un singuratic care s-a arătat interesat de o eventuală convertire.

Cele două dau buluc în casa lui, bucuroase nevoie mare că au șansa de a atrage un mușteriu în biserica lor.

Doar că Reed are alte gânduri cu ele.

Nici nu era greu de intuit asta, că doar ce om zdravăn la minte și trecut de 50 de ani se trezește din senin că vrea să afle mai multe despre Isus?

 

💭 Heretic – Comentariu 🍿

Hm, dacă prea înaltele fețe bisericești ar vedea acest film, cred că ar solicita interzicerea lui.

Nu doar cei care practică evlavios creștinismul, ci și celelalte religii.

De ce?

Răspunsul este simplu.

Filmul dă de pământ cu tot ce înseamnă închinat la divinitate, oricare ar fi ea.

Bine, dat de pământ este o exprimare poate prea dură, însă scenariul, prin intermediul lui Reed, pune niște întrebări pertinente la care religia nu poate da răspunsuri concrete.

Întregul film este un labirint intelectual în care cele două copilandre sunt fugărite de pledoariile antagonistului, un om care vrea să fie cu adevărat convins înainte de a trece în tabăra mormonilor.

Așadar, avem de-a face cu o confruntare între ideologii diferite, una care pune totul sub semnul întrebării, în timp ce cealaltă ia același tot ca atare, crezând fără să cerceteze.

Deși la prima vedere Reed este ereticul care toarnă mereu gaz pe foc, aparențele înșală, el este chiar vocea rațiunii, iar argumentele lui sunt imbatabile.

Fără să dau prea multe detalii, el demonstrează, fără a lăsa vreo portiță deschisă pentru a fi contrazis, că religiile sunt doar niște plagiate grosolane, copiindu-se una pe alta.

Ba chiar merge mai departe și, folosind dovezi irefutabile, arată că tot ce este propovăduit ca fiind cutumă primordială a existat cu mii de ani înainte.

Credeți că Isus este o figură emblematică a creștinismului?

Ei aș, este doar o copie palidă a unor divinități care au fost create cu milenii înainte ca ideea de fiu al lui Dumnezeu să ia naștere.

Știu că sună ca o blasfemie asigurătoare de un sejur etern prin cazanele fierbinți ale iadului, dar este purul adevăr ce nu poate fi negat.

Dincolo de bătălia asta cerebrală ce pune în joc un trofeu suprem, aflarea unicei religii reale, confruntare ce încântă cognitivul, filmul funcționează și ca un horror psihologic.

Heretic

Aici o mare contribuție o are interpretarea impecabilă a lui Hugh Grant ce pare a juca mai multe roluri simultan într-un adevărat tur de forță actoricesc.

Deși nu este deloc agresiv fizic, fiind de-o politețe ieșită din comun, personajul este unul terifiant, te bagă-n toți sperieții prin niște vorbe inocente, dar care împrăștie groază.

Felul în care rostește replicile, cu mult subînțeles, și licărirea diabolică din privire te vor îngheța instantaneu.

Pe măsură ce acțiunea se afundă tot mai adânc în măruntaiele casei, lucrurile o iau razna din ce în ce mai mult, iar credința celor două inocente se zdruncină periculos.

Ba chiar aș putea spune că niște cuvinte bine plasate reușesc să le demoleze învățăturile acumulate până atunci pentru că, în acest caz, rațiunea bate ficțiunea.

Însă ce perorez eu aici este doar glazura de la suprafața bogatei simbolistici pe care ne-o prezintă un scenariu foarte bine scris.

Falși profeți și religii spălătoare de creier, reîncarnare și reînviere, patriarhie și patriarhat, iată câteva dintre temele abordate de către film.

Iar temele sunt atacate nemilos, nu cu mir și smirnă, ci cu păcură și smoală, nu cu malițiozitate, ci cu dovezi care taie precis și chirurgical în firavul giulgiu mincinos care acoperă credința în oricare Dumnezeu.

 

🏆 Heretic – Verdict 👍 sau 👎

Aș comenta până la calendele grecești pe seama acestei producții care este extrem de bogată în semnificații religioase, și nu numai.

Aproape fiecare gest al personajelor înseamnă ceva sau face trimitere la credința într-o ființă supremă.

Deși pare că batjocorește religia, nu am interpretat filmul în acest sens, mai repede vrea să scoată în evidență ipocrizia celor care se prefac că sunt credincioși, dar au alte intenții, unele malefice.

Sau, că și asta este o posibilitate reală, filmul este despre cu totul altceva, despre o problemă cu care umanitatea se confruntă de mii de ani și care acum a devenit și mai stringentă.

Aici chiar rămâne la latitudinea fiecăruia să ajungă la o concluzie proprie.

Cele trei personaje pot fi asociate atât cu niște dogme imuabile, și nu prea, dar și cu niște tipologii umane de blamat.    Mie mi-a plăcut foarte mult filmul, seamănă cu Nefarious ca fundament conceptual, dar construcția efectivă o apucă într-o altă direcție.

Este acel gen de film care te bubuie la cerebel și-ți plantează multe semințe de îndoială indiferent că ești o persoană religioasă sau un ateu convins.

Eu trebuie să găsesc ieșirea din 9 labirinturi, dar nu înainte de a vă da un indiciu.

Adevărata religie nu este creștinismul, dar începe tot cu litera c. Sau nu?

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Heretic

Recenzie video

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Carry-on

Carry-on

Cum la mine Netflix rulează în buclă, mă scol și mă culc cu el, am …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *