Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Am suprasolicitat Netflix zilele astea și este rândul lui Hogar (The occupant) să iasă la tablă să ne spună lecția.
La fel ca The phone, premisa nu mă lasă să trag jaluzeaua prea mult să nu intre lumina spoilerelor.
Treaba în Hogar este că nenea Javier (Javier Gutierrez) a ajuns la vârsta a doua și, lucrând în publicitate, nu mai este considerat relevant și este văzut ca o fosilă, așa că primește primordialul șut în fund de la slujba unde și-a petrecut ani buni din viață.
Cum el și familia lui s-au învățat cu viața de huzur, cu apartament de lux, mașini pe cap de locuitor, menajeră și alte cele, Javier caută cu disperare să își găsească un nou loc de muncă.
N-are noroc, așa că familia este nevoită să părăsească locuința de lux și să se mute într-un apartament (tot al lor) părăginit. După vaietele de rigoare că vai, nu mai bem șampanie, ci apă de la robinet, lucrurile par a intra pe un făgaș normal, soția Marga își găsește de muncă, iar Javier aleargă din interviu în interviu, însă fără succes.
Cum are mult timp la dispoziție, Javier își găsește un hobby căruia i se dedică trup și suflet. Cred că puteți ghici că nu se apucă de pescuit sau de rezolvat rebusuri și integrame.
Și aici am rămas fără cerneală fictivă în tastatură, rămâne în sarcina voastră să completați tema.
Ca ultimă fărâmă de informație, să vă ispitesc, Hogar aduce, tangențial, de departe, oareșicum, cu Parasite.
Hogar este un film psihologic care prezintă efectele nefaste pe care apariția unui scurtcircuit în viața obișnuită a unui om le are asupra creierului fragil care poate ceda la cea mai mică schimbare care ne afectează viața.
Filmul este unul cu un ritm lent, ce se dedică pe îndelete construirii personajului Javier, uneori cam prea mult și obsesiv, dar asta este și tema principală a filmului, obsesia, și ne poartă într-o călătorie adeseori tulburătoare pe autostrada nevăzută a minții tot mai bolnave (sau nu) a lui Javier.
Cu cât Hogar înaintează în poveste, cu atât apar alte și alte amănunte tot mai zgribulitoare (și nu toate au legătură cu Javier), și avem parte de-o spirală amețitoare fără de sfârșit care ne arată că mintea umană poate fi o unealtă magnifică, dar și o fabrică infinită de gânduri bolnave, iar granița dintre normal și monstruos este foarte subțire, nu ca zidul lui Trump.
Pentru alte detalii, vă invit să urmăriți filmul.
Dar să nu credeți că este vreo capodoperă, scenariul din Hogar scapă hățurile în partea a doua și de dragul de a ne transmite prea evident un mesaj, care oricum nu era subtil, o dă în neverosimil și unele acțiuni au efecte pe care nu le crezi pentru că în viața reală asemenea întâmplări nu ar fi trecute atât de ușor cu vederea. Păcătuiește grav la realism, mai pun eu botul când și când, dar nu-s atât de botanist încât să cred că orice pârț miroase-a zambilă.
Însă dincolo de aceste hibe, filmul este destul de interesant și terifiant pein tema abordată pentru că îți încolțește un sâmbure de îndoială asupra propriilor fapte, tu ce ai face pus în papucii lui Javier? O întrebare care v-ar putea răscoli un pic prin interior.
Actoria este mai mult decât bună, nu ti-ai dori să-l ai drept cunoștință pe Javier Gutierrez (Durante la tormenta, El desconocido, filme mai bune decât cel de față), iar prin decor mai apare și Mario Casas (El bar, Contratiempo). Păcat că scenariul devine ridicol de la un anume punct și a deraiat Hogar de pe traseul de a deveni un film cu adevărat bun și l-a țintuit la stadiul de mediocru, ca atare, nu pot să trec peste nota 6.
(3 / 5)
Trailer:
