Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Comment je suis devenu super-héros, prea multe cuvinte în titlu, chiar și tradus este lung, How I became a superhero, este un film aterizat pe Netflix ce sosește din Franța și se înscrie în rândul peliculelor cu supereroi, dar fără buget consistent.
Dacă vi se pare că regăsiți similitudini cu povestea din Project Power înseamnă că aveți memorie bună și nu ați uitat filmul ăsta.
Într-o Franță așezată într-un univers paralel, oamenii obișnuiți coabitează cu cei cu superputeri, născuți prin cine știe ce miracol necunoscut, cu fel și fel de abilități spectaculoase. Nimeni nu mai este surprins când vede că un nene nu mai mută cu mâna un tomberon, ci cu puterea minții, sau că își aprinde o țigară pocnind din degete fără ajutorul unei brichete.
La fel ca în realitate, unii se nasc bogați (cu superputeri), alții săraci (fără nimic). Eh, se poate subînțelege mesajul subliminal din film, că nu-i cine știe ce filozofie.
Moreau (Pio Marmaï – Santa & Cie) este un copoi însărcinat cu investigarea cazurilor în care sunt implicați cei speciali și omul este cam sinchisit de meseria lui. Nu prea are chef de muncă, întârzie constant la serviciu, se ceartă cu colegii lui. Dar când normalii ofticoși că n-au și ei abilități inventează un drog minune care le dă pentru o scurtă perioadă asemenea puteri, se dezlănțuie haosul și Moreau intră în acțiune.
Normal că oamenii nu își doresc superputeri gen abilitatea de a rezolva ecuații de gradul 2 sau capacitatea de a scrie corect, ci vor flăcări, electricitate, levitație, hipnoză, etc.
Măi oameni dragi, ce să zic despre How I became a superhero? Mare scofală nu-i de capul său, se pare că fiecare țară cu istorie în cinematografie a ajuns la fundul butoiului cu inspirație și se simte obligată să realizeze un asemenea film, să fie în rând cu lumea.
Conceptul din această peliculă nu-i nou, dar nici nu tinde spre a aduce ceva originalitate pentru a contracara platitudinea premisei, ca atare se pierde în anonimitate, neimpresionând cu nimic. Dar nici nu este vreo răgălie de film, este competent realizat, cu o poveste ce nu este tâmpă și cu personaje care dau dovadă de un IQ care nu-i la nivelul Mării Moarte.
Moreau, cu ajutorul unui partener pe care nu îl înghite, dar și alături de niște supereroi retrași de sub lumina reflectoarelor, se screme să afle cine-i în spatele noului drog. Și nu-i Walter White.
How I became a superhero este un film mai mult uman, nu-i pe opulență vizuală, că dacă nu-s bani, de unde acțiune furibundă, așa că nu trebuie să vă așteptați la ceva flamboaiant, pentru că veți fi dezamăgiți.
Își apleacă urechea spre o dramă cu o componentă interesantă, ne arată că acești oameni cu superputeri sunt, totuși, oameni. Îmbătrânesc, se îmbolnăvesc, au probleme ca oricine, financiare, amoroase, legislative, tocmai pentru că nu abuzează de abilitățile lor și nu se transformă în răufăcători pentru a-și asigura bunăstarea.
Vine la pachet și cu ceva dezvăluiri incendiare, dar ca un piroman ce sunt, le-am cam mirosit devreme pentru că nu sunt ascunse prea bine și sunt specifice genului, nu trebuie să fii un geniu să le scoți din ascunzătoarea în care sunt băgate de către scenariști.
Se concentrează astfel pe personaje, pe relațiile dintre ele, pe problemele și tragediile inerente, creând un mic univers în care pâlpâie câteva scântei de interes dar care, într-un final, nu se concretizează în nimic substanțial.
Dar este ușor de urmărit, nu îți cauzează draci din cauza unui scenariu absurd sau jignitor pentru cerebel, interpretarea actorilor francezi de care n-am auzit până acum este decentă, iar efectele speciale, alea puține care sunt, nu dezamăgesc și acțiunea, la fel, foarte sumară, nu te lasă deloc cu un gust amar în gură.
How I became a superhero este un efort decent din partea Franței, se pare că este cuvântul cheie al acestei opinii personale, încercarea cocoșelului galic de a călări valul filmelor cu supereroi se concretizează în mediocritate nedăunătoare, dar cam atât, nu prea mai am ce să scriu despre această producție care este una simplă și cinstită, fără agende ascunse sau mesaje forțate pe care am ajuns să le știu prea bine, ca atare mă îndrept cu pași repezi spre inhalarea a 6 fiole de superputere.
(3 / 5)
