Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
A venit timpul să-mi înfig colții în Howling (Ha-wool-ling), titlul din paranteză dând de gol faptul că avem de-a face cu o producție venită din țara cel mai prost plasată în raport cu Coreea de Nord, adică din Coreea de Sud.
🎬 Premisă
Frunză verde mărăcine, cine moare aici, cine?
Nu-i mare surpriză că filmul are drept premisă capturarea unui criminal în serie, deoarece pornim cu o aparentă auto-incendiere care se transformă rapid într-o crimă. Și nu este singulară.
Și cum ucigașul nu se va preda singur, ne trebuie și o echipă de copoi adulmecători care să captureze nemernicul care împrăștie cadavre cu prea multă dărnicie.
Intră în scenă Sang-Kill (Song Kang-ho – Parasite), țâfnosul senior care visează o promovare care nu mai vine, tot ocolindu-l, și Eun-Young (Lee Na-Young), junioara proaspăt repartizată acestui detectiv sictirit care își pune la centură nu doar pistolul, ci și o doză consistentă de misoginism pe care nu ezită să o folosească ori de câte ori o vede pe Eun-Young.
Așadar, o echipă deloc unită, el enervat că trebuie să dădăcească o muiere inutilă, ea spășită, dorind să nu încurce prea mult.
Aaa, și la mijloc avem și un câine.
💭 Comentariu
Hai să pun osul la treabă și să scriu ce am simțit după urmărirea filmului.
Nu pot să stau la loc comanda în fața voastră și să scriu că Howling rupe mămăliga-n două când vine vorba de ceva scenariu senzațional pe partea de antagonist, adică pe bucata de criminal în serie.
Ba din contră, nu este deloc oripilant și descreierat, așa cum fusei obișnuit de alte producții sud-coreene mai renumite, ăsta nu decupează portofele carnale, nu eviscerează intestine, nu își împodobește pereții cu rulmenți făcuți din momițe, o dă mai normal, dacă pot spune așa, își sfârtecă victimele mai simplist.
Însă pot scrie că Howling se concentrează mai mult asupra altui abuz, dă-le naibii pe victime, de bază este violul verbal suportat de Eun-Young care și-o fură din toate părțile de la masculii aroganți, mojici, irascibili și deranjați că trebuie să împartă gloria cu o femeie care mai are tupeul să vină cu idei în rezolvarea crimelor, făcându-i să pară incompetenți, ceea ce și sunt.
Scenele respective au fost mai greu de urmărit, pentru că mă deranjau văzând ce personaje masculine de tot rahatul a creat scenariul, dar nu din dorința de a fi woke, ci pentru a construi o atmosferă tensionată care să crească și mai mult senzația de nod în gât adusă de acest ucigaș în serie.
Am tot lătrat pe lângă subiect și nu mai am ce trucuri să scot din mânecă, așadar este timpul pentru aport și trebuie să vă aduc la cunoștință de aspectul care ridică acest thriller deasupra altora, pentru că aduce o componentă de originalitate unei povești destul de banale.
Da, vorbesc despre o rasă anume de câine care fură lumina reflectoarelor, dar și inimile spectatorilor, și pe spinarea căruia a fost așezată toată povara emoțională a producției de față.
Fără acest canis lupus familiaris cu ochii pătrunzători, Howling ar fi fost cam plictisitor și neinteresant.
Dar introducerea lui duce la nașterea unui amalgam de sentimente în sufletul spectatorului, misterul nu este unul greu de deslușit, dar motivația personajelor este cea care te bagă într-o ședință de brainstorming ad-hoc pentru a decide ce tabără vrei să alegi când va veni momentul judecății finale.
Howling s-ar putea să fie un pic agresiv cu sensibilitățile iubitorilor de animale, aducând cu sine o violență care deranjează vizual, nu că ar curge cisterne de sânge, ci din cu totul alte motive. Și nu mai insist, că risc să dau din coadă, pardon, din casă, și nu-i frumos.
🏆 Verdict
Nu pot spune despre Howling că va câștiga concursuri de frumusețe când vine vorba de miezul intrigii, este una simplă, fără prea multe încurcături, dar salvarea producției vine de la aroma aparte pe care o adaugă în cazanul ciorbei scenaristice prin introducerea caninului.
Actoria este chiar bună, nu mai este cazul să-l pomenesc pe Song Kang-ho (Memories of murder, The host), care este mare sculă pe actorie, deja am comentat despre câteva dintre filmele sale.
Pe partea de thriller, lucrurile nu stau foarte bine, enigma este una ușor de pătruns, dar nu pe asta se bazează filmul, el ne sfâșie sufletele prin emoțiile care ne scormonesc și ne retează beregata cerebrală punându-ne în niște situații ipotetice la care cu greu vom găsi răspunsul corect.
Dacă la final mi-ar fi livrat ceea ce anticipam, de fapt nu anticipam, ci mai mult îmi doream, ar fi ieșit mai bine în clasament, dar așa lenea din mine nu-mi dă ghes să învăț mai mult de 7 comenzi vocale.
(3,5 / 5)
Interesant. Nu demult am vazut si eu un Howling. The Howling din 1981, horror cu varcolaci regizat de Joe Dante, cu practical effects realizate de Rob Bottin, care apoi a lucrat la The Thing.
Da, il stiu, bun ala, pacat ca apoi l-au stricat cu niste continuari dubioase, sa nu le zic altfel.
La continuari eu nu ma bag. Sunt mare maestru la ‘dodging bullets’ 😉
Buna tactica, eu n-am ce face, cand ma apuc de un film trebuie sa ma chinui si cu continuarile, daca are.
Masochism sau compulsive behaviour?
Nici una, nici alta, dorința de a nu lăsa lucrurile neterminate. C-așa-i frumos.
Daca un film misto are 17 sequel-uri de rahat, trebuie sa le vezi pe toate? Let’s just agree to disagree 🙂
Nu prea am cum să fiu de acord. Nu am idei preconcepute, pentru a-mi da seama dacă un film e bun sau nu, pentru mine, trebuie să îl văd. Nu îl judec după trailer sau după spusele altora. Abia după ce îl văd pot trage concluzia dacă mi-a plăcut sau nu.
Da, depinde de om. De asta am spus agree to disagree. Tu esti un Terminator de francize, eu sunt Neo, dodging bullets. It’s all good.
Ha ha, bună asta, mi-a plăcut. I`ll always be back. :))))