Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
După ce s-a făcut cunoscut cu Oculus în 2013, Mike Flanagan regiza Hush, un film mai mult thriller decât horror ce are o premisă destul de interesantă.
La prima vedere nu pare cine știe ce, zici că este un alt film de tipul „home invasion‟ în care un descreierat poposește în miezul nopții într-o casă la mama dracului în praznic, că prin filmele de acest gen casele nu-s decât prin păduri, pentru a-și face de cap cu locuitorii nevinovați.
În această situație se află protagonista din Hush (îmi tot vine să fredonez un cântec de leagăn), anume scriitoarea Maddie (Kate Siegel), care-și vede liniștită de treburile ei când se trezește pe cap cu un mascat.
Nu, nu din ăla cu cagulă și pulan de polițist, ci cu un dement care vrea să-i belească toate celulele din corp și să-i toace moleculele într-o ciorbă mortală.
Nimic nou, ați zice, nu?
Ei bine, încă nu am pomenit de schepsisul din Hush. Maddie este surdomută. Și asta conferă o aură de originalitate filmului pentru că modul în care pelicula ne prezintă acțiunea este diferit față de tiparul cu care am fost obișnuit.
Încă din primele secunde m-a băgat în panică, de am crezut că am cumpărat Blu-Ray-ul stricat, fără sunet, că pornește imaginea, dar sunetul ia-l de unde nu-i. Apoi mi-a picat fisa.
Și regizorul se folosește în mod inteligent de astfel de tranziții între sunet (adică starea normală cu care sunt obișnuiți spectatorii) și o surzenie absolută (pentru a ne băga în sandalele protagonistei).
Și trebușoara asta a asigurat lipsa clișeului enervant de a bubui când ți-e lumea mai dragă, astfel încât sperieturile nu aveau alai zgomotos că doar cin` să le audă din moment ce Maddie e surdă?
Situația în care este Maddie pusă chiar a fost una groaznică, pe de o parte trebuia să se salveze de ucigaș și să se ascundă, pe de altă parte, din cauza handicapului, trebuia să-l aibă în permanență în raza ei vizuală. Cum să fugi de criminal dacă trebuie să fii cu ochii pe el?
Astfel, Hush construiește niște momente tensionate și nu doar pentru Maddie, ci și pentru spectator, pentru că ești un pic bulversat, nefiind pus într-o asemenea ipostază, nu știi care ar fi cea mai bună metodă de a rămâne în viață.
Din păcate pentru Hush, premisa personajului principal surdomut este și punct forte, așa cum am scris mai sus, dar și punct slab pentru că asta duce la un personaj negativ pe cât de nebun, pe atât de tâmp.
Știind că victima este una neputincioasă, el, antagonistul, lasă garda jos, și avem parte de multe scene ridicole, în care ambele personaje se comportă retard, dacă așa ceva s-ar petrece în realitate, fie el, ăla rău o mușcă rapid, fie ea, aia bună, nu apucă să-și scrie necrologul.
Mie încă nu-mi vine a crede că o persoană în stare ei se mută de bunăvoie în Cucuiata din Deal și nu-și ia niște măsuri de siguranță mai acătării, gen un buton de panică strategic plasat, o alarmă cu legătură directă la poliție sau, la dracu, un stick de net, că dacă pică WiFi-ul ce faci? Dar asta ar fi însemnat terminarea rapidă a filmului care oricum abia se screme să atingă 80 de minute.
Ce să mai ocolesc realitatea, personajele sunt tâmpite, iau cele mai cretine decizii, este o scenă care depășește orice nivel de ridicol, care m-a enervat enorm pentru că nu-mi dădeam seama cum cineva poate să fie atât de prost sau de credul.
Scenariul s-a limitat la a ne băga sub nas o premisă meseriașă, câte scene promițătoare, dar apoi nu s-a mai sinchisit să dezvolte cum trebuie ideea, să conceapă niște personaje mai de Doamne Ajută, în orice moment al filmului o singură decizie inteligentă ar fi însemnat sfârșitul unuia dintre personaje.
Plus că este previzibil în sensul că insistă să ne explice anumite lucruri, semn că vor avea o importanță mai târziu și asta a stricat suspansul din partea secundă a filmului pentru că era evident ceea ce va urma să se petreacă.
Hush avea un potențial imens dacă scenariul nu era unul leneș, pe ideea că ne ajunge ideea oarecum originală, nu mai trebuie să fie și scriitura de top, povestea bună sau personajele non retarde. Se vede că scenariul a fost scris fără o documentare judicioasă prealabilă, altfel am fi văzut și noi în Maddie un personaj autentic, un surdomut cu simțurile rămase mai dezvoltate, dar de unde, parcă i s-a atrofiat și creierul.
Sunt dezamăgit de Hush, aveam alte așteptări de la film, dar nu pot însă să-i plantez mai mult de un 5.
(2,5 / 5)
