NiPeMi.ro Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
De mult mă țineam să revăd Idiocracy, pentru că simt că viitorul imaginat de film în 2006 devine mult prea repede realitate.
Îmi este suficient să arunc un ochi prin jur pentru a-mi da seama că supremația prostiei se apropie cu pași repezi.
📖 Premisă
Povestea din Idiocracy nu este foarte complicată. Armata americană vrea să realizeze un experiment de hibernare și aruncă în capsule doi oameni: pe Joe Bauers (Luke Wilson – Horizon: An American Saga – Chapter 1), un soldat care freacă țiparul prin subsoluri, un mediocru notoriu care nu mișcă un deget pentru a evolua, și pe Rita (Maya Rudolph – Licorice Pizza), reprezentanta sectorului privat.
Pe direct, o doamnă a plăcerilor nocturne, frecventabilă în parcări de tiruri, singura care a acceptat într-un timp atât de scurt să fie cobai în acest experiment.
Doar că anul în care cei doi trebuiau să fie în hibernare se transformă într-o jumătate de mileniu și se trezesc într-un viitor absurd, în care IQ-ul mediu este egal cu cel al unei moluște aflate în comă vegetativă.
Într-o societate în care prostia a devenit normă, iar logica pare o formă de vrăjitorie, Joe ajunge, fără să se fi schimbat cu nimic, cea mai inteligentă ființă de pe Pământ.
Mediocrul prezentului devine speranța unei lumi care nu mai știe să rezolve nici cele mai simple probleme.
💭 Comentariu
Întreaga planetă este populată de cretini nătângi, incapabili nu să-și lege șireturile la pantofi, că nici măcar nu au așa ceva, ci să-și sufle mucii și să se șteargă la dos, unii chiar inversează cele două activități.
Prostia de care dau dovadă este una absolut fantasmagorică. Până și primii oameni abia coborâți din copac ar fi părut o turmă de Einstein pe lângă mamiferele astea îndobitocite de genetică și de mama natură, care nu-i favorizează pe cei puternici, inteligenți și educați, ci pe cei care dau mai repede din fund și împrăștie cu sămânță proastă în toate direcțiile și în toate văgăunile umane.
Soluțiile care acum par banale devin născociri fantastice pentru mințile retarde din viitor, care nu pot accepta existența unor asemenea vrăji, iar Joe devine subit inamicul pulimii oligofrene, care nu vede cu ochi buni nici măcar un dram de logică.
Recenzie video
😨 Din comedie, direct în realitate
Dacă la apariție filmul era o comedie, ei bine, revăzut acum pare o dramă amară, un duș înghețat pentru umanitate. Ce să mai, dincolo de aspectul comic, filmul este înfiorător pentru că are dreptate. Este un viitor spre care ne îndreptăm cu pași gigantici.
Vreți o dovadă clară în acest sens? Citiți comentariile de pe Facebook la o postare populară și vă veți oripila dacă aveți curiozitatea să faceți raportul dintre analfabeți și cei care scriu normal, dintre trollii al căror unic scop este să creeze zâzanie și oamenii care sunt pe subiect.
Și semnalele sunt chiar lângă noi, dar nu le băgăm în seamă. Unul dintre cele mai evidente este chiar cel prezentat de film la început: oamenii inteligenți nu mai au timp să procreeze, în timp ce cefele late și uzinele născătoare de puradei muncesc non-stop pentru realizarea cincinalului.
📱 Tehnologia devine mai inteligentă, oamenii tot mai leneși
Am tot spus-o și o repet: chiar dacă gadgeturile tot mai elaborate devin indispensabile, odată cu asta apare și discrepanța dintre inteligența lor, care atinge niveluri năucitoare, și prostia celor care le folosesc.
Ne bazăm prea mult pe ele și nu mai suntem în stare să facem nici măcar o simplă înmulțire, pe principiul: „De ce să-mi bat capul dacă oricum știe să o facă Alexa?”.
În Idiocracy chiar se face referire la asta. Tehnologia din viitor este una simplistă, tocmai pentru ca toți idioții să o poată folosi. Oare de ce sună atât de cunoscut? Ups, pentru că vedem asta chiar acum.
🧠 Un film simplu doar la prima vedere
Tehnic, Idiocracy este departe de a fi un film impresionant. Se vede că nu a avut bani mulți și nici nu încearcă să ascundă asta.
Decorurile trădează bugetul redus, efectele nu impresionează, iar umorul coboară deseori în zona poantelor grobiene și infantile.
Dar tocmai ideea sa centrală îl salvează și îl face să semene, pe alocuri, mai degrabă cu un documentar decât cu o comedie, fără să cadă însă în extrema în care tehnologia trebuie demonizată și aruncată pe geam.
Problema nu este că o folosim, ci că riscăm să ajungem să o lăsăm să gândească în locul nostru.
Ne invită, mai degrabă, la consum cu responsabilitate (nu, nu m-a inspirat Bolojan). Mai butonăm o tabletă, mai întrebăm una-alta pe Alexa, dar trebuie să mai citim și câte-o carte, ca să nu intre creierul într-o lâncezeală fatală pe termen lung.
Producția pare simplă la prima vedere, cu poante tâmpe, dar este nuanțată, plină de subtilități și de semne prevestitoare.
Mie mi s-a părut acum chiar cutremurător filmul, după ce am trecut un pic prin viață și am realizat cât de fidel este realității în anumite aspecte.
Așa că lăsați naibii smartphone-ul, tableta, smartwatch-ul, pe Alexa, pe Siri și alte voci feminine artificiale și mai puneți mâna și citiți o carte.
Măcar una pe lună, adică una la 30 de zile, nu vă grăbiți să-l urmați pe Neil Armstrong. Să mai facă și creierul niște mișcare, că devine supraponderal, plin de grăsime toxică și va ceda la un moment dat, dând naștere viitorului din Idiocracy.
🎥 Cine se află în spatele filmului
Filmul este regizat de Mike Judge, cel care se află în spatele unor producții precum Silicon Valley sau Office Space, și tot el semnează scenariul alături de Etan Cohen.
Nu, nu jumătatea din frații Coen. Ăla la care vă gândiți este Ethan Coen. Eu zic de scenaristul filmului… stați că am vomat un pic… Holmes & Watson, cel mai prost film din 2018.
Până și scenaristul filmului este dovada vie că Idiocracy vine repede peste noi: dacă în 2006 a scris acest film, unul excelent, peste 12 ani a scris voma de mai sus.
🏆 Verdict
Idiocracy poate fi ușor confundat cu o comedie tâmpită, ieftină și exagerată, mai ales dacă îl privești doar la suprafață. Numai că filmul te sperie prin cât de multe dintre ideile sale au început deja să sune familiar.
Dependența de tehnologie, simplificarea excesivă a informației, transformarea divertismentului în hrană pentru minți amorțite, disprețul față de educație și ridicarea prostiei la rang de spectacol public nu mai par elemente ale unui viitor îndepărtat.
Sunt lucruri pe care le vedem în fiecare zi, doar că încă nu au ajuns la nivelul grotesc din anul 2505.
Revăzut astăzi, Idiocracy nu mai este doar amuzant. Este amar, neliniștitor și, în anumite momente, aproape profetic. Râzi de oamenii din film, apoi deschizi Facebook-ul, te uiți la televizor sau citești câteva comentarii și începi să te întrebi dacă nu cumva râzi de noi înșine.
Eu îi dau un 9 gras. Nu pentru cum arată și nici pentru rafinamentul poantelor, ci pentru ideea sa, pentru avertismentul pe care îl transmite și pentru felul în care o comedie aparent cretină a ajuns, cu trecerea timpului, să semene din ce în ce mai mult cu un documentar despre viitorul nostru.
Trailer
