Idiocracy

admin 22/08/2019 Comedie Leave a comment 4,372 Views

De mult mă țineam să revăd Idiocracy pentru că simt că viitorul imaginat de film în 2006 devine mult prea repede realitate. Îmi este suficient să arunc un ochi prin jur pentru a-mi da seama că supremația prostiei se apropie cu pași repezi.

Povestea din Idiocracy nu este foarte complicată, armata americană vrea să realizeze un experiment de hibernare, aruncă în capsule doi oameni, pe Joe Bauers (Luke Wilson), un soldat care freacă țiparul prin subsoluri, un mediocru notoriu, care nu mișcă un deget pentru a evolua, și Rita (Maya Rudolph), reprezentantul sectorului privat, pe directe, o curvă cu acte-n regulă, singura care a acceptat într-un timp atât de scurt să fie cobai în acest experiment.

Doar că anul în care cei doi trebuia să fie în hibernare se transformă într-o jumătate de mileniu și se trezesc într-un viitor complet absurd, în care IQ-ul mediu este egal cu cel unei moluște aflate în comă vegetativă.

Întreaga planetă este populată de cretini nătângi, incapabili nu să-și lege șireturile la pantofi, că nici măcar nu au așa ceva, ci să-și sufle mucii și să se șteargă la cur. Prostia de care dau dovadă este una absolut fantasmagorică, până și primii oameni abia scoborâți din copac ar fi părut o turmă de Einstein pe lângă mamiferele astea îndobitocite de genetică și mama natură care nu favorizează (acum parafrazez din film) pe cei puternici, inteligenți și educați, ci pe cei care dau mai repede din fund și împrăștie cu sămânță proastă în toate direcțiile și în toate văgăunile umane.

Astfel Joe devine subit cea mai inteligentă ființă de pe pământ în urma unui test IQ în care cea mai grea întrebare era să spună rezultatul numărării a două găleți.

El, definiția mediocrității în timpul lui, este considerat zeul înțelepciunii în viitorul din 2505 și este băgat la înaintare de președintele american Camacho (Terry Crews) să rezolve problemele grave cu care se confruntă măreața națiune stupidă, cea mai stringentă fiind culturile agricole care nu vor nici de ale dracului să dea roade.

Soluțiile care acum par banale devin născociri fantastice pentru mințile retarde din viitor care nu pot accepta existența unor asemenea vrăji și Joe devine subit inamicul pulimii oligofrene care nu vede cu ochi buni un dram de logică.

Dacă acum 13 ani filmul era o comedie, ei bine, revăzut acum, pare o dramă amară, un duș înghețat pentru umanitate, ce să mai, dincolo de aspectul comic, filmul este înfiorător pentru că are dreptate. Este un viitor spre care ne îndreptăm cu pași gigantici.

Vreți o dovadă clară în acest sens? Citiți comentariile pe Facebook la o postare populară și vă veți îngrozi dacă aveți curiozitatea să faceți raportul dintre analfabeți și cei care scriu normal, dintre trolli al căror unic scop este să creeze zâzanie și oameni care sunt pe subiect. Luați contact cu un angajat de ghișeu al statului și vă veți oripila. De fapt scoateți capul pe geam, vedeți câți pupători de moaște avem și vă veți lămuri foarte repede că suntem destinați pieirii sau, mai rău, îndobitocirii globale. La dracu, deschideți televizorul și observați ce emisiuni cretinoide defilează pe micul ecran pentru a satura mintea seacă a privitorilor. Și mai presus de toate, observați cine sunt cei care ne conduc. Niște analfabeți. Exact ca în Idiocracy.

Și semnalele sunt chiar lângă noi, dar nu le băgăm în seamă, unul dintre cele mai evidente fiind chiar cel prezentat de film la început, oamenii inteligenți nu mai au timp să procreeze în timp ce cefele late și uzinele născătoare de puradei muncesc non-stop pentru realizarea cincinalului.

Am tot spus-o și o repet, chiar dacă gadgeturile tot mai elaborate devin indispensabile, cu asta apare și discrepanța dintre inteligența lor care atinge niveluri năucitoare și prostia celor care le folosesc. Ne bazăm prea mult pe ele și nu mai suntem în stare să facem nici măcar o simplă înmulțire pe principiul De ce să-mi bat capul dacă oricum știe să o facă Alexa.

În Idiocracy chiar se face referire la asta, tehnologia din viitor este una simplistă tocmai ca toți idioții să o poată folosi. Oare de ce sună atât de cunoscut? Ups, pentru că vedem asta chiar acum.

Idiocracy, așa slab tehnic cum este realizat, se vede că este foarte ieftin din acest punct de vedere și nu se bazează pe acest aspect, ci pe ideea care stă la bază, pe semnalul de alarmă pe care-l trage, tocmai la asta ne invită, mai butonăm o tabletă, dar trebuie să mai citim și câte-o carte, să nu intre creierul într-o lâncezeală fatală pe termen lung.

Filmul pare simplu la prima vedere, cu poante tâmpe, dar este nuanțat, plin de subtilități, cu semne prevestitoare, mie mi s-a părut acum chiar cutremurător, după ce am trecut un pic prin viață și am realizat cât de fidel este în anumite aspecte.

Așa că lăsați naibii smartphone-ul, tableta, smartwatch-ul, pe Alexa, pe Siri și alte voci feminine artificiale și mai puneți mâna și citiți o carte, măcar una pe lună (adică una la 30 de zile, nu vă grăbiți să-l urmați pe Neil Armstrong), să mai facă și creierul niște mișcare, că devine supraponderal, plin de grăsime toxică și va ceda la un moment dat dând naștere viitorului din Idiocracy.

Nici nu este de mirare că această satiră socială nu a fost prea promovată de frică să nu se trezească lumea la realitate, eu îi dau un 9 gras deși unii îl vor considera o mizerie.

Filmul este regizat de Mike Judge, cel care se află în spatele unor producții precum Silicon Valley sau Office space, și tot el semnează și scenariul alături de Etan Cohen, nu, nu jumătatea din frații Coen (ăla la care vă gândiți este Ethan Coen), eu zic de scenaristului filmului, stați că am vomat un pic, Holmes & Watson, cel mai prost film al anului 2018.

Până și scenaristul filmului este dovada vie că Idiocracy vine repede peste noi dacă în 2006 a scris acest film, unul excelent, iar peste 12 ani a scris voma de mai sus.