Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1964
Italia punctează din nou la Oscar cu filmul Ieri, oggi, domani regizat de către Vittorio De Sica (Sciuscia).
🎬 Ieri, oggi, domani – Premisă 📖
Nu avem parte de un film în adevăratul sens al cuvântului, ci de un potpuriu cineast format din trei scurtmetraje care au în centrul lor câte o doamnă interpretată de fiecare dată de către Sophia Loren.
Seamănă, să dau un exemplu recent, cu Kinds of kindness, fiind realizat pe aceeași structură, trei filmulețe cu aceiași actori, dar în roluri diferite.
Fiecare segment poartă numele protagonistei, Adelina, Anna și Mara, iar subiectele abordate se învârt în principal în jurul sexului.
Așa că este greu să sintetizez povestea filmului pentru că nu avem poveste și nu avem nici film.
De aceea purced la următorul capitol unde voi diseca fiecare narațiune în parte.
💭 Ieri, oggi, domani – Comentariu 🍿
ADELINA
Mi-a plăcut cel mai mult pentru că este și cel mai lung, așa l-am perceput, dar și cel mai amuzant pentru că funcționează ca o anecdotă cu un gag repetitiv care nu-și pierde farmecul.
Doamna din titlu face parte din pătura de jos a societății, muncește din greu să-și susțină soțul trântor care nu găsește de muncă, dar alege să o facă ilegal, vânzând țigări de contrabandă.
O amendă usturătoare neplătită o amenință cu închisoarea, dar găsește o metodă ingenioasă de a fenta sistemul.
Vă zic doar că în acea mică localitate explodează natalitatea.
Nu are cine știe ce logică pentru că soții erau deja în mare dificultate financiară și singuri, așa că nu înțeleg cum reușeau să se descurce pe măsură ce treceau anii.
Însă segmentul este jovial, chiar dacă abordează tema sărăciei și a lipsei de educație sexuală în rândul celor sunt considerați pleava societății.
Am fost martor pentru prima oară la un telefon fără fir perfect executat care nu a distorsionat mesajul inițial.
Iar poanta pe care am pomenit-o la început, deși se repetă de destule ori, a rămas la fel de amuzantă pentru că reacțiile celor aflați la capătul ei deveneau tot mai exasperante.
Ce m-a impresionat până aproape la lacrimi a fost unitatea indestructibilă din sânul acelui cartier unde toată lumea se știa cu toată lumea și oamenii se ajutau la nevoie, altruist, fără dorința de a se lăuda, atunci când vecinii erau la ananghie.
Este o legătură socială care a dispărut pe măsura evoluției tehnologiei și chircirii creierului uman la nivel global.
Azi poți să arzi în casă că tot ce-l interesează pe vecin este să nu ia și el foc, prea puțin îi pasă de soarta ta.
ANNA
Acesta a fost scurtmetrajul cel mai scurt, dar și cel mai lipsit de interes, cel puțin din punctul meu de vedere.
Suntem aproape tot timpul în mașina unei bogătane, Anna, care se vaită că s-a plictisit de statutul de avută și vrea simplitate.
De aceea vrea să-l îmbrobodească pe Renzo (Marcello Mastroianni – 8 ½) să o însoțească într-o escapadă amoroasă, asta deși ea era căsătorită cu un politician influent.
Ideea din spatele povestioarei are legătură cu superficialitatea și ipocrizia care domnește cu o mână tiranică sufletul și mintea ființei umane.
Anna era ca un popă, una spunea, alta făcea.
O tot ardea că vrea simplitate, că s-a săturat de huzur, că ar mânca și o roșie cu ceapă, nu doar caviar, dar când vine vorba de fapte, o dă imediat la întors.
De sus, de pe un piedestal pe care singură s-a pus, nu pare atât de grea viața celor de jos, care trudesc zi și noapte pentru un colț de pâine.
Dar când este vorba de a intra în rândul lor, de a renunța la tot confortul pe care banii îl pot cumpăra, subit se schimbă placa.
Te uiți cu jind la noroi, considerându-l o noutate când tu ai trăit numai în puf, dar dacă te arunci în el atunci imediat regreți puful de care te plictisiseși.
Am priceput simbolistica mașinii scumpe care se plimba pe drumuri sărăcăcioase, dar nu m-a captivat cine știe ce.
MARA
Aici Sophia Loren este o lucrătoare care se încadrează cu succes în codul CAEN 9699.
Are un client care este înnebunit după ea, însă Rusconi este blestemat pe vecie pentru că nu se poate bucura de serviciile doamnei deoarece mereu intervine ceva la mijloc.
Ba un telefon de la tatăl bogat, ba o mamaie care sună la ușă, ba ceva scandal în apartamentul de vizavi.
Nici Mara nu prea are chef să-și presteze munca deoarece a pus ochii pe un tinerel care abia se inițiază în tainele preoției.
Este cam greu pentru el să se concentreze la scripturi și liturghii când Mara se fâlfâie pe lângă el în cele mai decoltate și transparente rochii.
Și când viitorul duhovnic îi mângâie pisicuța, pff, își spune sub semnul îndoielii tot harul preoției și toată credința în Dumnezeu.
Alooo, nu vă gândiți la prostii, când am zis pisicuță nu am folosit cuvântul ca un eufemism, ci chiar există o pisică reală pe care tânărul o mângâie.
Acest segment este renumit pentru celebra scenă, deși scurtă, de striptease în care Mara îl înnebunește pe Rusconi pe care-l trec toate transpirațiile.
Și nu doar pe el.
Eu atât zic, n-am fost niciodată mai gelos pe un prosop de baie sau cearceaf așa cum am fost urmărind acest ultim scurtmetraj.
Pare cel mai filozofic dintre toate pentru că abordează teme diverse, cea mai importantă fiind cea a legământului sfânt față de o divinitate care te privează de bucuriile vieții.
Și oricât de dedicat ai fi chemării religioase, ochii văd, sufletul cere, un lucru care nu se va schimba vreodată.
🏆 Ieri, oggi, domani – Verdict 👍 sau 👎
Dacă este să fac calup cele trei filmulețe, per ansamblu nu pot spune că este o realizare monumentală, poveștile nefiind bijuterii scenaristice.
Însă ele sunt ridicate pe culmi mai înalte decât meritau să fie de către actoria excelentă, una care ațâță imaginația atât prin ceea ce se spune, cât și prin ce ni se arată și, mai ales, ni se sugerează.
Indiferent de ipostaza în care s-a regăsit, Sophia Loren este incredibil de senzuală și reușește să emane sex-appeal fără să-și arate darurile cu care a fost înzestrată de Mama Natură.
Dar nu aceasta este calitatea ei principală, ci felul în care interpretează cu o lejeritate dezarmantă trei personaje diferite și o face atât de convingător încât la finalul celor două ore nu știam dacă s-o iubesc sau s-o urăsc.
Cât despre profunzimea intelectuală a scenariului, aici nu ar fi multe de comentat, pelicula este mai mult una de delectare a privirii și de destindere a sufletului.
Nu-i o dramă încrâncenată de să-ți sece glandele lacrimale, stilul este jucăuș și distractiv, deși se ia la trântă cu teme grele.
Sărăcie lucie, superficialitate extremă, credință oarbă, așa aș putea caracteriza succint cele trei segmente ale acestei producții care m-a determinat să mă plimb 8 ore într-un Rolls Royce.
(4 / 5)
