Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Imaginary, fără friends, că acel film va fi lansat mai târziu, este un horror marca Blumhouse.
Dacă asta este de bine sau de rău, voi o să decideți.
🎬 Imaginary – Premisă 🕮
O familie americană amestecată formată din tatăl Max și ale sale două fete și mama Jessica, maștera considerată intrus, se mută în casa copilăriei celei din urmă.
Aici prichindelul Alice, din nevoia de socializare, găsește un ursuleț pufos părăsit în pivnița întunecată.
Îl botează drăgăstos Chauncey și începe să i se destăinuie și să se joace cu el.
Doar că ursul de pluș nu-i chiar de pluș, arză-l-ar focul de partener ludic, că are o minte proprie cu care începe s-o modeleze pe cea a fetiței care devine parcă vrăjită de companionul ei.
Asta în timp ce alte drame au loc în sânul acestei familii, de bază fiind înțepăturile dintre Jessica, mămica nouă care se chinuie să relaționeze cu fiicele ei vitrege, și adolescenta Taylor care ar mânca-o de vie.
💭 Imaginary – Comentariu 🍿
Nu prea aveam speranțe cu privire la acest film deoarece Blumhouse de la o vreme a cam început să dea rateuri.
Filmele studioului pornesc de la premise bune, dar sunt irosite pe drum de scenarii oloage.
Iar recenziile nici atât nu m-au încântat, fiind unele veninoase la adresa producției.
Ei bine, ghiciți ce?
Mi-a plăcut Imaginary pentru că, în sfârșit, mi-a oferit o porție din ceea ce doream de mult și m-am rugat de filmele de groază să facă asta mai ceva decât m-am milogit pentru prestarea unor activități eliberatoare de dopamină.
Adică scene în care sperieturile să vină natural, să mă lase pe mine să mă prind că trebuie să cumpăr detergent pentru haine colorate forțat în maro, nu să-mi explodeze timpanele din cauza zgomotelor puternice care însoțesc eternele obosite jumpscares.
Nu că nu ar avea așa ceva, dar ele sunt prezente în doar 2-3 scene și cam atât.
În rest liniște totală, uneori chiar mi-a rămas popcornul înfipt în esofag că mi se făcuse teamă să mai respir, concentrat fiind la toate umbrele de pe ecran și la fiecare mișcare suspectă ce nu aducea nimic bun pentru personaje și pentru inima mea slabă.
Iată că se poate să mă îngrozească un film prin niște imagini în care apăreau silențios, ca bășina-n lift, elementele monstruoase generatoare de scularea instantanee a firelor de păr.
Nici nu vă închipuiți ce plăcere imensă mi-a făcut să-mi sară inima-n piept când mi se lipea de retină vreun moroi apărut din neant, ca musafirul nepoftit care pică neanunțat.
Un alt element care lucrează în favoarea filmului a fost inteligența personajelor, ele nu se comportă ca ultimele retardate din spitalul de nebuni.
Din contră, mi s-a părut că au luat decizii de bun simț în condițiile date, unele la care m-aș fi gândit și eu, un lucru pe care l-am apreciat. Asta dacă nu cumva și eu sunt tâmpit și am aplaudat niște mizerii de hotărâri.
Că se știe că tâmpiții între ei se laudă unul pe altul, așa că este posibil ca personajele să acționeze prostește, dar mie să mi se pară că au ales bine.
În fine, asta rămâne de stabilit de fiecare în parte.
Ce trebuie reținut din Imaginary este că filmul nu-i deloc horror din acela clasic, cu obiecte posedate care prind viață.
Din contră, l-am găsit a fi mai degrabă o dramă familială potentă în care traumele copilăriei și cele ale abandonului au o puternică influență în dezvoltarea personajelor.
Și firul narativ se concentrează mult pe acest aspect, de unde și o posibilă senzație de plictiseală, dar pe mine m-a atras subiectul pentru că este abordat serios și pe îndelete.
Simți durerea unora dintre personaje care au trecut sau trec prin dificultăți asemănătoare și m-a frapat existența unor similitudini între trecut și prezent sau între copil și adult.
De fapt, este vorba de un duel dual între imaginar și real, între ceea ce crezi că s-a întâmplat și ceea ce s-a petrecut cu adevărat, între binele care te poate înșela și răul care poate căpăta alte conotații.
Nu mă înțelegeți greșit, filmul nu este doar trăncăneală filozofică presărată cu discuții psihologice, are și multe secvențe care mi-au pus în mișcare metabolismul, reușind să combine bine drama cu groaza.
Dar nu-i totul lapte și miere, există o îndelungă scenă undeva prin actul 2 apărută din lipsă de inspirație în care ne sunt povestite cu lux de amănunte informații vitale pentru descifrarea misterului.
Această abordare leneșă a fracturat bunul mers al poveștii deoarece s-a simțit fix ca nuca-n perete și m-a deranjat olecuță.
Plus că este și destul de previzibil, parcă intrasem la film cu o listă de mișculații așteptate și trebuia doar să le bifez pe toate în timpul vizionării, ceea ce s-a și întâmplat.
A încercat de câteva ori să mă păcălească, dar nu i-a mers, nu că-s mare inteligent, dar este lejer de ghicit o asemenea intenție, că doar nu ne uităm la horror de ieri.
Îți dai seama când este realitate și când este coșmar, știi cu 10 pași înainte care este următoarea cotitură în poveste, deci nu surprinde cu prea multe din acest punct de vedere.
În defavoarea filmului complotează și contextul socio-politic actual deoarece m-am prins că aici în mod cert abanosul n-o să îngroape osul.
Despre actorie nu aș avea ce să comentez, n-am habar cine sunt cei din film, aud pentru prima oară de aceste nume.
Nu-i chiar așa, dar au avut roluri insignifiante prin filme ca Jurassic world: Dominion sau Split.
Așa că hai să zic că s-au achitat cu brio, deși parcă uneori reacționau prea exagerat, alteori zici că le erau subnutrite emoțiile.
La nivel tehnic nu-s prea mult de comentat, aș fi vrut să arate ceva mai bine în momentele în care părăseam tărâmul terestru și ne avântam în cel al fanteziei, dar atât s-a putut.
Și m-a cam rupt albastrul, este culoarea în diverse nuanțe care predomină în tot filmul. Nu e de pomană albastru peste tot, este o șmecherie simbolică subliminală la mijloc.
🏆 Imaginary – Verdict 👍 sau 👎
Poate că și eu, la fel ca puștoaica din poveste, mi-am IMAGINAT că pelicula este una bună, că prea sunt în contrast cu ce zice lumea.
Însă am învățat de mult că este indicat să mi se rupă de ce spune gura lumii indiferent de subiect și că, în ceea ce privește filmele, tot ce contează este să-mi placă mie.
Și asta vă recomand din tot sufletul, nu vă luați după ce spun criticii, nu băgați în seamă ce aberații scriu pe aici, trebuie să vă faceți propria opinie, că doar voi știți ce vă place și ce experiențe ați avut cu un film sau altul.
Deși dacă pomenesc că Jeff Wadlow, regizorul, a mai făcut și Fantasy Island, s-ar putea să vă uitați și mai chiorâș la laudele pe care le-am adus lui Imaginary.
Să fiu un pic misterios, undeva prin comentariu am băgat o minciunică. Sau, mai degrabă, am omis ceva. Și anume că, pe lângă previzibilitatea ușor de anticipat, au fost câteva cadouri surprinzătoare.
Eu zic că am pictat un portret destul de bun acestui film, așa cum l-am văzut și trăit, așa că este cazul să-mi iau tălpășița.
Dacă nu era bucata aceea pleoștită de narațiune care m-a făcut să mă simt ca la școală la un curs plictisitor lipsit de interes, aș fi mers chiar mai sus, dar mă voi opri după ce deschid 8 uși că deja m-am rănit la mână de atâta efort.
(4 / 5)
