Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
In Bruges este un film britanic din anul 2008 scris și regizat de către Martin McDonagh (Three billboards outside Ebbing, Missouri) care trage cu pistolul în genul comedy crime.
Cap de afiș sunt două personaje dubioase, Ray (Colin Farrell – The gentleman, Solace) și Ken (Brendan Gleeson – Edge of tomorrow, The ballad of Buster Scruggs), asasini de angajat care sunt nevoiți să se dea la fund din cauza unei misiuni ratate care s-a lăsat cu victime colaterale.
Partea nașpa este că Ray, cel care a dat-o de gard tocmai la prima lui însărcinare, se simte tare deznădăjduit, cu corăbiile înecate în canal și are gânduri de îngropăciune.
De aceea bossul cel mare, Harry (Ralph Fiennes – Kubo and the two strings, Spectre), îi expediază în Bruges, un oraș de basm din punctul lui de vedere, pentru ca subalternii lui să se răcorească, să uite de pocinogul sângeros, să se relaxeze și să-și aștepte noile ordine.
Ken, fiind mai versat într-ale meseriei, nu are probleme în a pierde timpul într-o asemenea locație boemă, dar Ray, mai tinerel și neastâmpărat, n-are răbdarea necesară de a sta prea mult timp într-un loc, are nevoie de acțiune pentru a-și ține mintea ocupată să nu se mai gândească la ce a pățit.
Cum timpul trece greu, cei doi intră în tot felul de belele și se ciondănesc ca două personalități opuse ce sunt, totul pe fundalul unui oraș feeric, cu o aură medievală fermecătoare.
In Bruges, în purul stil britanic, ne inundă cu un umor atât de negru încât ar face cea mai cea întunecată gaură neagră să pară mai albă ca o coală imaculată de hârtie.
Nu este un film de acțiune, ci mai mult o comedie absurdă bazată în primul și în primul rând pe un scenariu inteligent care creează niște personaje absolut seci dar care, prin comportamentul lor neortodox, te atrag iremediabil de partea lor.
Ce este drept, In Bruges pornește un pic mai greu, dar odată urnit devine de neoprit și dacă sunteți fani ai umorului britanic, veți fi luați pe sus de poantele crude și limbajul dur pe care personajele le aruncă spre spectatori cu o nonșalanță ieșită din comun. Mai ales Ray are multe de comentat, în special despre orașul Bruges pe care-l porcăiește în fel și chip, tinerețea lui îndemnându-l spre petreceri fastuoase și distracții goale, nu spre vizitat de muzee și învățat istorie despre un oraș a cărui existență i-a fost necunoscută până să ajungă în el.
Comentariile acide și, pe alocuri ofensive, la adresa americanilor, piticilor, grașilor, homosexualilor, însoțite de injuriile de rigoare, că filmul este R și fuck-ul este rege, fac din In Bruges un deliciu irezistibil pe care l-am savurat pe nerăsuflate.
Nu este un film pe gustul tuturor, fie iubești această secătură jignitoare pentru savoarea invectivă pe care o afișează, fie urăști filmul considerându-l grosolan și lipsit de eleganță.
Însă dincolo de umorul sec și negru, In Bruges reușește să fie și un studiu de caractere, cele două personaje principale sunt scrise bine de tot, în aparență sunt asemănătoare, dar la o analiză mai atentă, foarte diferite. Unul este rece, calculat, sofisticat, celălalt fix opusul, reacționar, cu fitilul scurt, temperamental, acționează fără să gândească.
Și sub masca de oameni duri, imuabili în misiunea lor, se ascund trăiri puternice, Ray suferă groaznic din cauza eșecului său primordial, iar Ken este rupt în două de iminența misiunii sale și de onoarea care-l îndeamnă să-și contrazică șeful.
Cât de mișto este însă povestea care curge fluent, iar piesele se îmbină la perfecție, fiecare element narativ ajungând să joace un rol în film, desfășurarea evenimentelor este creionată inteligent și aduce bucurie creierului.
Are și ceva acțiune, concentrată pe final, iar filmul și-a câștigat acel R din rating nu doar datorită limbajului pestriț, ci are și câteva scene brutale în care corpuri umane suferă niște atrocități pe care camera, chiar dacă pentru scurte momente, nu se sfiește și ni le arată în toată splendoarea lor grotescă.
Dialogurile sunt pur și simplu poezie pură cu accent britanic, fapt ce le imprimă un farmec aparte, sună altfel decât în engleza americanizată, iar replicile sunt de-a dreptul delicioase și pline de tâlc pilduitor sau de săgeți acide aruncate spre umanitate.
Mă bucur să aflu că scenariul a fost nominalizat la Oscar, chiar merita această distincție, mai ales că este și imprevizibil, nu mă așteptam să se petreacă anumite secvențe care m-au luat prin surprindere.
Toți cei trei actori de bază joacă impecabil, au acea eleganță în vorbire specifică britanicilor, de nici nu te superi când îți dau verdictul că urmează să te omoare, iar această interpretare excelentă pe fundalul unei povești plină de absurd sarcastic face din In Bruges un film pe care îl pot revedea de multiple ori fără să mă plictisesc. Ba aș putea spune că este chiar profetic, unul din personaje perorând cu aplomb despre cum va urma un mare război între albi și negri.
Mă retrag în camera mea de hotel pentru că am de consumat 9 halbe de bere de om normal în onoarea lui In Bruges.
(4,5 / 5)
