Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Insensibles (Painless) este o coproducție europeană, un efort comun al Spaniei, Franței și Portugaliei de a ne aduce un pic de briză rece în oase, filmul fiind catalogat drept horror.
Premisa este meserie pe felie te halesc pentru că acțiunea pleacă prin anii 1930 când niște puradei sărăntoci sunt dați dracului și suferă de-o maladie incurabilă. Sau superputere? Blestem sau miracol? Hm, greu de decis.
Ideea este că acești puștani nu știu ce este aia durerea. Și nu că ar fi lipsiți de suflet, ci efectiv poți să-i fierbi, să le dai foc sau să-i ciopârțești, că ei nu simt absolut nimic. Deci numai buni de spionaj, că pe ăștia nu poți să-i torturezi, oricât de material de Guantanamo te-a făcut mamițica.
Din păcate, că vine repede oftatul meu, filmul rămâne cu ideea-n vine, că nu știe ce să facă mai departe, adaugă la acest fir narativ o altă poveste din prezent în care un doctor lovit prin toate cotloanele de un cancer năbădăios aleargă disperat să facă rost de măduvă.
Și Insensibles face o rocadă permanentă între cele două fire narative aparent fără legătură între ele, aparent fiind cuvântul magic.
Păcat că ideea asta nu a fost dezvoltată cum trebuie pentru că Insensibles se leapădă rapid de premisa care l-a făcut atractiv și devine o dramă în care un om este înghioldit de cronometru să se conecteze cu un trecut sumbru, plin de tenebre.
Ăia mici fără dureri în cot cad pe plan secundar și mai sunt băgați când și când în seamă să nu uităm de ei.
Filmul nu este chiar o risipă de timp, dar nu se ridică la nivelul potențialului pe care mi-l construisem în tărtăcuță.
Are o atmosferă sinistră, gotică, se folosește de imagini șocante cu mare eficacitate și decorurile funeste reușesc să creeze un mic univers înspăimântător, pustiit de orice fărâmitură de speranță, unde domnesc pe tronuri impunătoare frica și groaza.
După cum este lesne de închipuit, sunt câteva scene nerecomandate celor ce au fobie să își taie unghiile pentru că doctorii vor să se convingă că ăștia mici nu simt nimic și avem parte de niscai experimente traumatizante. Vedeți, sunt băiat fain și să avertizez că în Insensibles este destul de mult „body horror”.
Dar de principiu, filmul este mai mult o dramă existențială a unui om disperat și nu prea m-a încântat această direcție în care a luat-o filmul, mi se rupea fitilul că mă-sa nu știu și tac-su nu știu cum, eu voiam cu totul altceva de la film.
Chiar dacă Insensibles este destul de previzibil, nu mai sar coarda pe lângă prăpastie să scap vreo nefăcută, așa că vă las liniștiți să urmăriți filmul dacă aveți chef de ceva mai întunecat cu o tentă de sadism, oleacă de naziști să dea gust supei și un amestec de fire narative și limbi de îți vine să faci ca ăia mici din film.
Dacă vor fi multe linii de dialog care vă vor zgâria pe urechi pentru că nu recunoașteți limba vorbită ca fiind a lui Jose Armando cel telenovelistic, ei bine, o bucată serioasă din replici este purtată în catalană, de asta nu veți pricepe multe cuvinte.
Remarc la capitolul actorie mai mulți interpreți care joacă un anume rol și asta mai mult datorită aspectului fizic suficient de oripilant să-ți dea constipație mintală și să-ți înghețe în cutia craniană gândurile, paralizând de teroare. Printre ei este Tómas Lemarquis ce a jucat și prin Blade runner 2019 sau X-Men: Apocalypse.
Închei cu un suspin de dezamăgire pentru că Insensibles putea să fie un film foarte bun, dar nu a fost să fie. Doar conceptul a rămas excelent, execuția a lăsat de dorit, dar de un 6 merge.
(3 / 5)
Trailer:
