Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Nu știu cum de mi-a scăpat Jay and Silent Bob reboot. Probabil pentru că nu am văzut filmele lor, deși personajele îmi sunt arhicunoscute.
Dar cum veni vorba de reboot-uri și sequel-uri, m-am pus pe treabă și am căutat filmul de față.
Cei familiarizați cu Jay și Silent Bob știu că va urma o premisă descreierată specifică stilului Kevin Smith (Tusk, Yoga hosers), așa că nu vine ca o surpriză că personajele principale intră în belele din cauza drogurilor și, în talmeș-balmeș-ul procesului intentat, dau de altă problemă și mai mare. Pentru a scăpa de pârnaie, sunt păcăliți să renunțe la propriile nume, Jay și Silent Bob, din cauza unui avocat uns cu toate alifiile (bine, exagerez, doar un pic mânjit, că nu este foarte greu să-i păcălești pe ăștia doi permanent fumați).
Hotărâți să-și recapete numele, cei doi, în filmul numit Jay and Silent Bob reboot, pornesc într-o călătorie spre Hollywood pentru a opri reboot-ul unui film care se folosește de numele lor.
V-ați prins?
Filmul cu pricina este Bluntman v Chronic (acel V nu este întâmplător) și Jay și Silent Bob au ca drept obiectiv oprirea acestei producții cu supereroi pentru că asta ar însemna ca filmul produs de Saban (care este chiar distribuitorul reboot-ului de față) să nu mai vadă lumina zilei.
Sincer, nu aveam de gând să văd filmul, pentru că pur și simplu nu m-au interesat cele două personaje, dar cum era mare plictiseală, Netflixul nu mergea, l-am căutat și l-am pornit.
Holy shit, mother of god, pe toți sfinții existenți și viitori, Jay and Silent Bob reboot este o tâmpenie de film.
Dar o tâmpenie care mi-a plăcut enorm, acel tip de film care împarte audiența în două cum face Trump și al său zid cu America de Nord.
Povestea ca poveste, ăștia doi, rupți-n cur de prostie, dar plini de bunăvoință, găsesc cum-necum modalități de a se deplasa spre destinație, întâmpinând diverse probleme pe parcurs, dar nu povestea contează în film.
Dacă ați crezut că Deadpool este meta, ei bine, Jay and Silent Bob reboot este mă-sa lu` meta.
Pe lângă nenumăratele cameo-uri (jur că am avut impresia că l-am văzut pentru o fracțiune de secundă și pe George Lucas) care doar ele sunt suficiente pentru multiple revizionări ale filmului, că sigur nu le poți cuprinde pe toate din prima, Jay and Silent Bob reboot colcăie de poante care iau la mișto tot ce ține de filme. Și când zic tot, nu exagerez.
Pentru a nu se supăra careva sau a se simți exclus, înșiră ca pe mărgele anale următoarele (din ce am prins): Marvel (aici le-a dat-o bine peste bot, Kevin Smith realizând primul univers cinematic de succes), DC, Star Wars, Netflix, Hulu, bașca filmele regizate de Kevin Smith. Iar Hollywood-ul este la loc de cinste în ceea ce privește miștocăreala.
După 20 de minute deja nu mai puteam, făcusem febră musculară la fălci de atâta râs pentru că știam exact la ce fac referire poantele din film și cât de la obiect și adevărate sunt și cum iau în bâză toate clișeele posibile și imposibile perpetuate de cetatea filmului.
Plus de asta, i se rupe de SJW, political correctness și alte asemenea tâmpenii, având printre multe alte chestii ofensatoare și o adolescentă musulmană numită Jihad.
Nu mai zic că filmul este obscen prin poante și acțiuni, deși nu arată nimic indecent, este mai porno verbal decât un gangbang finalizat cu bukkake.
Mă mănâncă degetele să dezvălui câteva dintre glume, dar nu o să fac asta, singurul indiciu pe care vi-l dau este că aproape toți actorii care au pășit în filmele lui Kevin Smith sunt prezenți și aici pentru a se lua la mișto. Și unele mici scenete sunt de-a dreptul isterice, scenariul fiind de aplaudat, mai rar să auzi într-o singură frază 3 referințe către filmele unui singur actor, și unele inteligente. Deci să vă așteptați la multe, multe, multe bășcălii.
Iar tăticul lor este chiar Kevin Smith care se critică atât de rău, conștient fiind de alegerile proaste pe care le-a făcut, de la anumite filme până la aspecte legate de viața personală, încât la un moment doare să-l vezi cum se autoironizează.
Pe lângă toată această harababură meta, filmul are și o componentă emoțională pe care nu o anticipam și care chiar a fost de natură să dea drumul la irigații. Din nou, mă abțin de la alte dezvăluiri.
În schimb, pot să vă spun să rămâneți până la final să urmăriți scenele din timpul genericului de final, pentru că merită și ele. Și filmul mai are o surpriză sub mânecă.
Nu pot decât să închei cu wow, o să îi dau un 9 pentru că o lasă mai moale cam pe la mijloc, dar îi înțeleg perfect și pe cei care consideră Jay and Silent Bob reboot o mizerie colosală. Sunt multe trimiteri pe care mulți nu le vor înțelege dacă nu sunt puși la punct cu filmele lui Kevin Smith sau cu această cultură pop plină de supereroi. Bine, mai este și latura anti-orice a filmului, suficientă pentru a jigni mulți înțepați, dar asta e partea a doua, oricum wokiștii găsesc motive să se supere din orice și să strige abuz.
Este o notă mare pentru această tâmpenie de film? Poate că da, însă m-a făcut să râd, așa că mă doare-n degetul mijlociu dacă unii consideră că este prea mare nota. La fel cum nici nu condamn pe cei care îl văd ca pe-o maximă porcărie.
Chiar și acest comentariu este ironic, pentru că eu sunt ăla care urlă că nu mai există originalitate la Hollywood, dar tot eu sunt cel care laudă excesiv acest film care este un sequel, deși se numește reboot. Și asta se extinde la toată audiența, este același comportament, ne plângem de ceva în timp ce nu ne săturăm de acel ceva.
(4,5 / 5)
Trailer:
