Jesus Christ superstar

Jesus Christ superstarMai mult fortuit am ajuns să văd Jesus Christ superstar  pentru că aveam în plan alt film, dar m-am trezit prea târziu și am văzut că durează 6 ore și nu am mai avut timp.

Așa că pe acela o să-l văd cu altă ocazie.

 

🎬 Jesus Christ superstar – Premisă 📖

Îmi este greu, ca o cruce-n spinare, să scriu ceva original despre povestea acestui film care prezintă ultimele zile din viața celui mai celebru tâmplar din istorie.

Știți mersul lucrurilor aici mai bine decât mersul trenurilor la CFR, așa că nu cred că mai este cazul să insist cu fel și fel de amănunte irelevante.

Tot Iuda este cel care-l trădează, tot pe Golgota este răstignit, tot a treia zi învie, așadar aceste informații sunt arhicunoscute, nu vreau să-mi dați cu ouă-n cap că m-am scăpat de spoilere.

Așa că-mi iau catrafusele și mă mut în capitolul următor unde voi povesti de ce are în coadă și acel superstar.

 

💭 Jesus Christ superstar – Comentariu 🍿

Filmul este o adaptare pentru marele ecran a unui spectacol muzical, așa că aici se cântă de mama focului, mai ceva ca la Cerbul de Aur.

Cei mai tineri cred că se întreabă ce e ăla Cerbul de Aur, dar am zis că folosirea analogiei Eurovision este deja perimată și prea uzitată.

Pe lângă faptul că toată acțiunea se petrece în versuri și rime, ea este o reconstituire a poveștii din Biblie, suntem în prezent, nu acum 2.000 de ani.

Un grup de tineri entuziaști pune la cale reeditarea evenimentelor pe care le sărbătorim an de an cu mielu-n gură, dar cum nu se pricep prea bine, totul este anacronistic.

A fost cât de cât normal în primul act, se vedea că nu-i o reconstituire fidelă pentru că personajele erau îmbrăcat pe stil hipiot, dar nimic grav.

După ce s-a ajuns, însă, în Ierusalim și și-au făcut apariția mitralierele, avioanele și tancurile, a devenit evident că trebuia să pun botul la această alegere artistică și să n-o input ca o mare eroare.

Așa s-a vrut, așa am primit. Domnul a dat, eu am luat.

În atare condiții, nu pot comenta decât pe seama părții cântate, că doar nu m-oi apuca acum să disec un fir narativ știut de la țâncul cu suzeta-n gură până la mamaia cu proteza-n pahar.

Cum sunt un avid urâtor al filmelor muzicale, scosesem și eu lancea să o împlânt în inima lui Jesus Christ superstar.

Dar ce să vezi mare surpriză mare?

Chiar dacă este musical de musical de musical, că 95% din dialoguri sunt pe versuri, deci ar fi trebuit să mă irite la culme, filmul mi-a plăcut pentru că muzica este excelentă.

Aș fi dorit niște actrițe și actori cu voci mai bune care să crească plăcerea audiției respectivelor piese, dar nu pot să mă plâng prea mult de asta.

Piesele sunt foarte dansante, până și eu, care am două picioare stângi, ambele de lemn, am început să bat ritmul pentru că nu am rezistat să stau țintuit locului.

Ce este drept, unele dintre ele au boala repetiției deoarece m-au bombardat cu același vers redat în buclă.

Te gâdilă drăgăstos la ureche o dată, de două ori, dar a zecea oară scârțâie pe cerebel și mi-a făcut creierul să patineze în gol.

Mie mi s-a întipărit în minte o melodie care o să mă bântuie pentru că refrenul seamănă ca două picături de apă cu al altei piese, îmi stă pe vârful limbii, dar nu pot să o scot din sertarul amintirilor.

Poate aveți voi mai multă inspirație și aș aprecia o mână de ajutor, ofer chiar 30 de arginți, că nu mai am nevoie de ei, celui sau celei care mă scoate din impas.

Este vorba de primele 10 secunde de AICI.

Jesus Christ superstar

 

Ce am mai remarcat, și asta chiar este o diferență flagrantă, a fost ratingul acestui film. Este unul G, adică audiență generală, fără părinți, fără nimic.

De ce menționez asta? Pentru că, deși nu are violența specifică filmelor care abordează acest subiect, sunt prezente câteva scene brutale, cum ar fi biciuirea lui Isus și spânzurarea lui Iuda.

Azi când dau drumul unei pelicule mature de multe ori văd lângă ratingul 16+ și avertismentul „Prezintă acte de vătămare corporală/sinucidere‟.

Ce evoluție (sau involuție, depinde de interpretare) imensă s-a produs în ultima jumătate de secol.

Ce era considerat în regulă pentru orice copil în urmă cu 50 de ani, azi este potrivit doar de la 16 ani în plus. Aici ar fi pozitivul.

Dacă este să mă poziționez la polul opus, ce generație de sensibili avem acum, una ce trebuie păzită de orice greutate a vieții, și ce rezistenți erau copiii anilor `70 ai secolului trecut de n-aveau probleme să asiste la asemenea scene cu potențial traumatizant.

Nu mă puneți la greaua corvoadă de a comenta pe seama performanțelor actoricești pentru că este greu să-mi dau cu părerea din moment ce se cântă, nu se joacă.

Plus că în prim-plan nici nu au fost mari talente, nu au rupt gura târgului la Hollywood după apariția în acest film.

Singurul pe care pot să-l menționez pentru a pune și link către alt film în care a jucat este Barry Dennen care a apărut și în Titanic drept „Omul care se roagă‟.

 

🏆 Jesus Christ superstar – Verdict 👍 sau 👎?

Înainte să dau cioc cu verdictul, țineți cont că l-am văzut pentru că mi-a fost mâna forțată.

Voiam să comentez Jesus of Nazareth în locul acestuia ca film pentru Paștele 2024, dar nu m-am pregătit timp, neștiind că are o durată titanică, să-mi fie rușine.

Așa că m-am reorientat spre acesta despre care credeam că o să fie un film patibular.

Uite că m-am înșelat, ceea ce mă bucură.

Nu este deloc atât de serios pe cât ar fi trebuit să fie având în vedere duritatea poveștii, ba chiar este amuzant pe alocuri prin versurile unor piese care fac trimitere la alte divinități.

În rest, este exact ceea ce se așteaptă de la un film despre Isus, doar că aici alegerea de a-l transforma într-unul muzical anacronistic s-a dovedit inspirată aducând ceva original.

Spre surprinderea mea, spre surprinderea mea, ta na na na na na nah, ta na na na na na nah, of, iată că am început să scriu îngânat, am să trădez filmul mai ieftin, pentru 8 arginți.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Challengers

Challengers

Am trecut de calificări și am ajuns pe tabloul principal al filmului Challengers, unul care …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *