Nu știu de unde touchscreenul meu găurit a răsărit Jexi sau Într-o relație cu telefonul meu (așa cum este tradus la noi, un titlu bine adaptat), că în momentul în care mi-am luat bilet la Playing with fire am văzut afișul acestui film, atunci fiind și prima oară când am auzit de el.
Adam Devine (Why him, Isn`t it romantic) este Phil, un tânăr retras, ce urăște socializarea și relațiile umane, nu are prieteni, nu are gagică, stă singur închis în casă și are, cum oare altfel?, telefonul sudat de mână, acesta fiind un apendice indispensabil.
Numai că într-o zi pățește un accident pe drum care duce la decesul telefonului și Phil își achiziționează cel mai nou tip de smartphone cu un sistem de operare care le bate la fund pe Siri și Alexa.
Jexi (voce Rose Byrne care nu este la prima aventură vocală, ea fiind și vocea din I am mother) este un sistem de operare ultramodern, o inteligență artificială ce aproape că se confundă cu una umană, doar că Phil are imensul ghinion de a primi un telefon cu o Jexi plină de erori de sistem, fapt ce îi transformă viața acestuia într-un calvar de neînchipuit pentru că Jexi are acces la toate datele personale ale acestuia (de la parole până la conturi bancare) și îl transformă într-un prizonier virtual.
Jexi aduce cu Her, filmul lui Spike Jonze cu Joaquin Phoenix și Scarlett Johansson, doar că aici nu avem parte de un film serios, ci este o semi-comedie, semi-parodie dar care trage un semnal de alarmă asupra pericolului izolării sociale generate de folosirea excesivă a gadgeturilor mult mai inteligente decât creierul nostru din ce în ce mai sfrijit.
Dacă știți în ce tip de filme joacă Adam Devine și vă plac asemenea producții, atunci cu siguranță veți fi mulțumiți și de Jexi. Dar dacă nu sunteți fan ai acestui tip de umor, veți vomita la film.
De ce? Pentru că Jexi, pur și simplu, își bate cabanosul de Phil, îl spurcă din toate pozițiile, îl jignește în permanență, face mișto de el în văzul tuturor, îi periclitează postul, ce să mai, se comportă mai rău ca un mârlan fagotist ce nu are parte de babardeală dorsală.
Limbajul folosit este unul excesiv de ofensator și rar apuci să găsești și expresii ce nu sunt jignitoare pentru măcar o categorie de persoane. Filmul este moderat vulgar din punct de vedere fizic în sensul că apar prin decor și niscai organe genitale, dar este extrem de obscen verbal, Jexi având cel mai spurcat vocabular pe care o persoană (umană sau artificială) îl poate deține.
Mi-am dat rapid seama că Jexi este un film de joasă speță, care apelează la cel mai simplu tip de umor dar, cu toate astea, râdeam de mi se umezeau ochii la pățaniile la care săracul Phil era supus de nenorocita aia de Jexi ce pare rodul frecușurilor neuronale dintre Skynet și Ultron, atât de răutăcioasă și nemernică este.
Ca un exemplu mai lejer, să vă faceți o idee, Jexi urlă-n gura mare că Phil nu are alte planuri în afară de a o arde pe mojeală singur, înainte de a se băga la somn cu ochii în lacrimi.
Dar pe cât de amuzant este Jexi prin chinurile pe care Phil este nevoit să le îndure din cauza dependenței lui de telefon, pe atât de serios este prin mesajul clar, răspicat, țipat din toți bojocii, pe care-l transmite. Gadgeturile nu înseamnă viață socială, like și click nu înseamnă prieteni, poze cu haleală nu reprezintă nimic de laudă, emoji nu înseamnă comunicare, și tocmai asta învață, pe calea cea mai grea, Phil care, nevoit să renunțe la telefonul diabolic, descoperă o lume cu totul nouă dincolo de cei câțiva inchi ai ecranului tactil.
Jexi va isca multe discuții și sigur va despărți audiența în două (cum a făcut Moise cu marea sau mătărânga de negru cu obrajii dorsali ai unei tinere neîntinate), unii vor fi oripilați de limbajul abject folosit în film, alții vor râde la greu.
Deși nu-mi place s-o recunosc, credeam că-s mai bun de atât, am picat în a doua categorie, mi s-a umflat splina de atâta râs.
Clar Jexi nu este un film bun, ideea este copiată din alte filme, se exagerează cu limbajul mitocănesc, scenariul nu este ceva original, actoria nu sare nici ea prea sus, dar poantele injurioase și bășcălia pe care-o face de pulimea obsedată de telefoane și-au atins ținta cu mine și dincolo de josnicia dialogului trebuie să luăm aminte la mesajul dur pe care ni-l transmite: pixelul nu-i viață, afară-i viața reală!!! Da măi milenialule, nu mai strâmba din nas, așa este, telefonul te îndobitocește, nu te deșteaptă, chiar dacă tu crezi contrariul.
Pentru mine Jexi reprezintă o surpriză foarte plăcută, și chit că-s conștient că este un film bășinos, înhumat de critici în Groapa Marianelor, eu îi dau un 7. Văzut cu gașca va genera valuri de râs, dar și ceva sprâncene ridicate pentru că în mod sigur mai toți ne regăsim în izmana lui Phil, adică inutili fără telefon, nici drumul spre casă nu suntem în stare să-l găsim fără Google Maps.
(3,5 / 5)Trailer: