Jigsaw este a opta parte din franciza renăscută din morți după 7 ani de liniște mormântală.
Iată-ne la 10 ani după presupusa moarte, ups, a lui Kramer, John Kramer, maleficul scormonitor de capcane bune numai de mutilat oameni și povestea începe cu binecunoscutul I want to play a game.
Ne trezim într-o încăpere alături de niște adormiți legați cu lanțuri, nu din alea erotice, și suntem inundați auditiv de vocea cea dragă nouă a cancerosului Jigsaw care îi anunță că sunt prea dolofani, atât carnal, cât și spiritual, și este cazul să mai renunțe care la păcate, care la câte-un membru, care la viață, fiecare după preferințe.
Cum toți cei amenințați cu moartea fac pe sfinții la început, este clar că fiecare ascunde câte-un secret întunecat că doar nu aducea Jigsaw în acest joc vreo persoană sfântă.
Nu prea avem timp și nici nu este cazul să învățăm numele personajelor pentru că ne-am atașa de pomană de ele, nefăcând prea mulți purici prin peisaj, jocurile închipuite de mortul nostru adus la viață nu au sorți mari de izbândă pentru nefericiții implicați în hora mortală.
În alt plan narativ avem de-a face cu eforturile, în mare parte zadarnice, ale poliției, în special ale detectivului Halloran, de a-l prinde pe cel care se dă drept Jigsaw, pentru că nimeni nu crede că după 10 de ani de numărat grăunțele de pământ de deasupra coșciugului Jigsaw s-a sculat din morți cu chef de glume sinistre.
Sau l-a copiat pe Iisus?
Aici este treaba noastră să ne dăm seama.
Astfel, avem parte de-o cursă, evident, cum se putea altfel, contra cronometru, pentru a depista locația în care au loc aceste jocuri ale morții și de a salva ce se mai poate salva dintre nefericiții ajunși în lanțuri, care între noi fie vorba, nu prea merită asemenea efort din partea poliției.
Filmul este regizat de frații Spierig care sunt autorii unuia dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut vreodată, Predestination, așa că aveam mari așteptări de la această producție.
Din păcate, franciza rămânea mai bine îngropată, deși începutul mi-a dat fiori pe noada găoazei mai mult datorită nostalgiei generată de primul film, hai și al doilea, în scurt timp scenariul tâmp m-a readus cu picioarele pe pământ.
Capcanele nu sunt prea inovative, ba chiar destul de rudimentare, groaza generată nu este nici pe departe atât de teribilă pe cât speram de la un astfel de titlu de film, are câteva secvențe mai scabroase, dar joacă la grupa mică pe lângă alte filme.
Am zis bine, dacă nu mă bagă în boală cu desene pe pereți din mațe sfârtecate și sosuri din sânge proaspăt, măcar să îmi dea un mister inteligent, care să mă facă să-mi zvârcolesc neuronii în încercarea de a-mi da seama cine se ocupă de toată tărășenia.
O fi luat Jigsaw liftul din iad, o fi vreun discipol de-al său școlit de maestru sau o fi vreun fan înfocat care este fermecat de legenda lui Jigsaw?
Tocmai când mă pregăteam să bag creierul în viteza a doua, scenariul devine unul extrem de previzibil și semnalizează rapid cine este personajul care trage toate sforile.
Încearcă să ne arunce pe niște piste greșite, dar odată scăpat porumbelul, și este un detaliu destul de flagrant, mai ales că se insistă asupra lui, totul devine aproape clar și deja îmi pierdusem interesul pentru film.
Jigsaw are și multe erori de logică și este extrem de neverosimil, adică sunt chestii pe care cel care pune la cale monstruozitățile astea de capcane nu avea cum să le știe, că doar nu este Dumnezeu, să fie omniscient și omniprezent, de știa fiecare detaliu nasol făcut de inculpații cu zăbrele la gât.
Capcanele se bazează pe detalii care nu depind de Jigsaw, chiar mă întrebam ce se întâmpla dacă personajul X punea piciorul un pic mai în stânga sau întârzia cu 5 secunde pentru a acționa un buton, cum se mai activa capcana respectivă?
În loc să se bazeze pe logică, inovație și inteligență, capcanele funcționează mai mult pe ce-o fi, pe coincidență și pe pixul scenariștilor.
Să nu mai zic de rapiditatea cu care unele acțiuni sunt duse la bun sfârșit, probabil este un spoiler, mi se rupe, dar este imposibil ca un om să răpească ziua în amiaza mare pe cineva dintr-o locație aglomerată și să-l ducă într-o altă locație, tot ziua în amiaza-mare, pentru a realiza o sarcină destul de anevoioasă fără să fie văzut de nimeni și asta în maxim câteva ore, așa cum lasă filmul să se înțeleagă.
Și mai sunt astfel de aberații, dar pe astea le păstrez pentru mine, pentru că țin de marea dezvăluire a filmului.
Nu m-ar fi deranjat atât de mult Jigsaw dacă era regizat de altcineva dar am fost tare dezamăgit de frații Spierig, să treacă de la o capodoperă ca Predestination la o astfel de peliculă este un salt în prăpastie pentru ei.
Jigsaw este un film banal, lipsit de originalitate, cu un scenariu penibil, care forțează limita bunului simț și care se vrea un nou start al unei alte serii de filme Saw.
Îi dau un 4 de încurajare.
(2 / 5)
Trailer: