John Carter

Mi-a vâjâit o bombă pe la urechi. Din fericire pentru mine, nu era una cu TNT. Din nefericire pentru Disney, a fost John Carter.

Filmul este unul dintre cele mai mari eșecuri financiare ale cinematografiei și a intrat în panteonul infamiei ca o dovadă că și giganții se împiedică uneori.

John Carter (Taylor Kitsch – Only the brave) este un tânăr întreprinzător din secolul XIX care caută cu disperare ceva. Colindă lumea în lung și lat lovit de pasiunea arheologiei.

Atât de mult se implică în această întreprindere încât moare subit și lasă un jurnal cu o poveste fantasmagorică în care el este transportat într-un tărâm misterios, pe o altă planetă denumită Barsoom.

De fapt, este vorba despre Marte.

Șocat de pățania sa, bezmetic din cale afară, nici nu are timp să se obișnuiască pe planeta asta aparent pustie cu noua gravitație care îl ia la mișto, că John Carter este implicat rapid într-un război devastator între două imperii / regate: Helium și Zodanga.

Nu prea are el treabă cu această sfadă necunoscută lui, doar că nu prea are de ales pentru că-i cade cu tronc una bucată prințesă cu ochi albaștri, Dejah Thoris (Lynn Collins – Rim of the world), de te-ar face să intri în toate războaiele înainte să intri în ea…. în grația ei.

Adaptat după scrierile lui Edgar Rice Burroughs, John Carter a fost un dezastru la box office, deși filmul este minunat.

Povestea este una clasică, una elementară aș putea spune, după care s-au inspirat alde Star Wars, Avatar sau Dune, și nu invers, așa cum lasă impresia doar pentru că filmele astea au apărut înaintea lui.

Avem planetă diferită de Terra? Da.

Avem o confruntare pentru putere/resurse între 2 tabere beligerante, indiferent de organizare? Că-s imperii, că-s case, că-s orașe diferite, nu contează forma, important este că fondu-i același. Da.

Avem o poveste de dragoste ieșită din comun, una interzisă, care n-ar trebui să existe? Da.

Ei bine, toate aceste elemente se regăsesc în cele 3 filme pomenite, plus John Carter.

Cu toate astea, John Carter nu a reușit să capteze interesul audienței deși filmul, revăzut la 10 ani distanță de la lansare, rămâne unul excelent vizual, cu o imaginație debordantă în ceea ce privește aspectul creaturilor, mediul înconjurător divers, arhitectura stranie a construcțiilor și infrastructura marțiană ce reprezintă un amestec de arhaic cu modern.

John Carter are de toate pentru toți.

Acțiunea este una spectaculoasă și diversă, de la bătălii imense între diversele specii cu aptitudini diferite până la confruntări mai intime, în care personajele principale își scot la înaintare arsenalul atât armat, cât și cel intelectual. Filmul este și violent, chiar dacă este PG13, dar scapă cu destul sânge pentru că dacă nu-s oameni căsăpiți, ci doar ființe imaginate, atunci este în regulă să arăți ceva brutalitate.

Are și umor, nu unul foarte reușit, dar au fost momente (rare, dar prezente) în care am zâmbit un pic.

Evident, există și ceva romantism pentru că la mijloc avem parte de-o poveste de dragoste, dar parcă aici ceva a lipsit pentru a fi pe gustul meu. Ah, da, nu-s prea carismatici iubăreții, nu emană acea legătură la nivel chimic care ar trebui să ne pună pe jar. Acum sincer vorbind, nici actorii nu-s cine știe ce, dovadă că ambii se irosesc prin filme de mâna a doua, mai ales ea. Ambii arată ca o văpaie de soare în mijloc de vară, adică fierbinte, dar nu au reușit să-mi transmită prea multe emoții.

La naiba, nici nu știam câte nume legendare sunt în acest film, am fost surprins să descopăr nume precum Willem Dafoe, Ciaran Hands sau Bryan Cranston, care contribuie la amplificarea pedigriu-lui actoricesc.

Cât despre conflict, este unul cu care suntem obișnuiți, nu dă cu barda în duna de originalitate, dar măcar este bine redat pe ecran. Banal, dar uneori banalitatea îți asigură un anume confort.

John Carter nu duce lipsă nici de momente dramatice, chiar dacă știi cum se va rezolva totul, există scene care te aruncă în lanul cu cactuși și stai ca pe ghimpi.

De asemenea, sunt evidente anumite mesaje, unele dojenitoare având drept destinație umanitatea superficială care se luptă de milenii pentru nimic dintr-un orgoliu prostesc, dar și unele care țintesc individual, pe fiecare dintre noi, și care ne îndeamnă să fim mai buni, mai iubitori, mai altruiști, că viața-i scurtă și după noi n-o să rămână nimic.

Filmul are o mitologie extraordinară, sunt presărate multe informații în deșirarea firului narativ care nu fac decât să adauge sare și piper poveștii, să te facă să îți dorești să petreci cât mai mult timp în acest univers fantastic imaginar și mă oftic că nu a fost explorat mai departe acest enorm potențial.

John Carter n-a meritat nici pe departe soarta pe care a avut-o, de vină fiind poate titlul deloc apetisant sau campania de marketing neinspirată, cert este că producția este una impresionantă, care se ține bine și acum, arătând tehnic peste filme recente, se cam împiedică pe la povestea simplistă și actoria principală neinspirată, dar eu mă sacrific și accept pe spinare 8 scrijelituri.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Moonfall

Mă amuz scriind premisa din Moonfall, cel mai recent film regizat de Roland Emmerich pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.